Belizarie - o "dinastie" de pictori argeşeni
În galeria artiştilor plastici pe care Argeşul i-a dat ţării, se integrează, printr-o activitate prodigioasă şi prestigioasă pe tărâmul atât de încărcat de mirifice imagini al picturii bisericeşti, "dinastia" pictorilor Belizarie... Manifestând o evidentă predilecţie pentru reprezentarea în manieră realistă a personajelor biblice, utilizând o amplă paletă cromatică, vizibil marcată de o luminozitate temperată, pictorii din familia Belizarie au realizat opere de certă valoare, care au contribuit considerabil la îmbogăţirea patrimoniului cultural artistic naţional.
Prima generaţie
Deschizător de drum în opţiunea spre fascinantul domeniu al artelor plastice manifestată de generaţii succesive din această ilustră familie, pictorul Belizarie S. Paraschivescu [1847-1901], născut în satul Galbenu din judeţul Buzău, în familia lui Spirea şi Evdochia Paraschivescu, a studiat pictura religioasă cu zugravul de biserici pitarul Nicolae Teodorescu, autorul picturilor murale de la Episcopia Buzăului şi Mitropolia Bucureştilor.
Belizarie Paraschivescu va fi coleg la Şcoala de zugrăvie din Buzău, cu renumitul pictor, de mai târziu, Gheorghe Tattarescu. Împământenirea în Domneştii Muscelului a zugravului de biserici Belizarie Parashivescu a fost predestinată, prin opţiunea vestitului preot domnişan Popa Niţă de a-l angaja pentru zugrăvirea ctitoriei sale, Biserica "Buna Vestire" din Domneşti înălţată din temelie, în anii 1863-1872, pe locul unei biserici de lemn datând din 1777, potrivit pisaniei, "ctitori contribuitori fiind: statul, regele României, M.S. Carol I şi obştea comunei Domneşti, iar ostenitor fără preget pr. Ion duhovnicul sin pr. Pavel". Ctitorii "sunt zugrăviţi, în altar, deasupra uşii îngereşti, lângă proscomidie; în fruntea lor, preoţi şi, apoi, bărbaţi şi femei cu copiii lor alăturea, toţi cu plete şi cu costume după portul ardelenesc".
Celebrul popă, Popa Niţă [1826-1882], intrat în folclorul local, prin normele de conduită impuse enoriaşilor, era un preot vizionar, conştient că, numai prin învăţătură, "omul se poate lumina", indiferent de vârstă; de aceea, îşi "obliga" consătenii analfabeţi în etate de 25 până la 50 de ani să urmeze şcoala din casele lui Luca Popescu, spre a învăţa "să faceţi litere, mişcând degetele pe stratul de nisip aşezat pe mese", ori "socoteli pe tabla de lemn trasă la rindea, alb, scriind pe ea cu cărbunele", pentru ca "îmbogăţindu-vă mintea, să vă găsiţi în fruntea satelor din acest plai".
Popa Niţă a intrat în analele Domneştiului şi prin măsura drastică a interzicerii fumatului în "vatra satului", atât localnicilor, cât şi trecătorilor prin aşezare. A devenit antologică întâlnirea cu regele Carol I, care, poposind în Domneşti, la prăvălia lui Iosif Hiru, în drumul său spre castelul de vânătoare de la Bahna Rusului din Nucşoara, şi-ar fi scos, în prezenţa lui Popa Niţă, tabachera, ca să ia tutun spre a-şi umple pipa... Duhovnicul l-a avertizat cu condescendenţă, că "la noi, în Domneşti, n-au voie nici chiar regii să fumeze!"... Regele s-a conformat, şi-a închis tabachera, dar n-a uitat ca, la viitoarea trecere prin Domneşti, să-i prindă pe sutană, în semn de respect, ordinul "Serviciul credincios"!...
Aşadar, prin opţiunea lui Popa Niţă, dar şi prin destin, pictorul buzăian Belizarie S. Paraschivescu sosit în 1865, la vârsta de numai 18 ani, spre a-i înveşmânta biserica în haina plină de culoare a picturilor murale neobizantine, găzduit, ca un oaspete ales, în casa din sat a boierului câmpulungean Negulici, va deveni cu timpul domnişan, căsătorindu-se, în 1871, cu o ingenuă ţărancă, Safta Sultanii, de care se îndrăgostise pe când imagina cu penelul său sfinte tinere neprihănite pe pereţii bisericii lui Popa Niţă, căutându-şi modele vii printre frumoasele ţărănci din aşezarea de pe Râul Doamnei şi stabilindu-se pentru totdeauna în Domneştii Muscelului, unde va întemeia vestita familie de zugravi Belizarie... Va avea, din prima căsătorie, cu Safta, doi copii: Vasile - care va deveni învăţător, dar şi senator - şi Mihai, îmbrăţişând aceeaşi carieră de dascăl, mort, însă, de timpuriu în Dobrogea.
După numai şase ani de căsnicie, Safta se stinge din viaţă, Belizarie Paraschivescu recăsătorindu-se cu Paraschiva Stăncioiu, care îi va dărui patru fii: Ion - ajuns colonel, Maria şi viitorii săi urmaşi în arta zugrăviei, care vor urca de mici pe schele alături de tatăl lor: Dumitru şi Gogu. După moartea Paraschivei, pictorul Belizarie se va căsători, pentru a treia oară, cu Maria din Galeş-Sălişte, care, însă, nu va avea moştenitori.
Zugravul rămâne ataşat de opera sa picturală, "spălând" pe gratis tâmpla Bisericii "Buna Vestire", în 1894, după ce, în 1884, contribuise financiar la repararea acoperişului acesteia: "pe cheltuiala domnului Belizarie S. Paraschivescu, enoriaş şi pictor al acestei biserici". Retrospectându-i ampla creaţie artistică, Petre Ionescu-Muscel, inconfundabilul ctitor al Domneştiului modern, insera, în articolul său apărut în "Revista istorică a comunei Domneşti", nr. 2-4 din 1940/1941, monumentele de arhitectură religioasă înnobilate prin fresca pictorului Belizarie Paraschivescu: "Tâmpla de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, bisericile din Berevoeşti, Pietroşani, Nucşoara, Corbi, Flămânda din Câmpulung-Muscel, Tigveni, Piteşti, Mănăstirea Văleni, Mănăstirea Stănişoara, Mănăstirea Frăsinei, Rudeni, Stroeşti, Zărneşti, Groşi, Orăştie, Turnu şi multe alte lăcaşuri de închinăciune din zona Moldovei"... Apreciat unanim de domnişani pentru integrarea sa în obştea satului, Belizarie Paraschivescu a fost ales primar al Domneştilor în anul 1881.
Generaţia a doua
Fiii acestuia - Dumitru şi Gheorghe - reprezintă cea de-a doua generaţie a pictorilor din familia Belizarie. Dumitru Belizarie Paraschivescu [1880-1947] - absolvent al Academiei de arte frumoase din Bucureşti, specializat în Italia, Ierusalim şi la Muntele Athos, devenit expert în arta bizantină al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a executat şi restaurat numeroase picturi murale, care se conservă integral sau parţial în unele monumente de arhitectură ecleziastică. Edificatoare pentru ilustrarea talentului său artistic sunt picturile murale de la: Catedrala patriarhală din Bucureşti [1934], Biserica-monument din Costeştii Argeşului [1933], Catedrala ortodoxă Turda, Biserica Mănăstirii Topliţa, Biserica "Maica Precista" Piteşti, Catedrala ortodoxă de la Ierusalim. Artistul plastic s-a remarcat prin restaurarea unor fresce de evidentă valoare artistică din bisericile Mălureni [1902] şi Bădiceni-Mălureni [1903]. Dumitru Paraschivescu va rămâne, în istoria Mănăstirii Turnu Roşu, prin pictura murală a celei de-a doua biserici din incintă, pentru realizarea căreia, nu a solicitat, însă, nicio plată. Ca profesor, Dumitru Belizarie va preda cursuri de iniţiere în pictura neobizantină la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.
Gheorghe/Gogu Belizarie [1887-1943] este considerat, datorită numeroaselor sale lucrări de artă plastică, cel mai fecund dintre pictorii acestei înzestrate familii de artişti din Argeş. Născut la 1 aprilie 1887, în comuna Domneşti, Gheorghe Belizarie - rămas orfan la vârsta de 12 ani, şi-a şlefuit talentul moştenit de la tatăl său, lucrând iniţial sub îndrumarea maestrului de pictură Petre Serafim şi, ulterior, pe şantierele de pictură religioasă coordonate de fratele lui, Dumitru Belizarie. Într-o perioadă relativ scurtă, Gogu Belizarie execută importante lucrări de pictură murală la 46 de construcţii ecleziastice dintr-un vast areal geografic, care include Muntenia, Oltenia, Moldova şi Ardealul, preferând tehnica picturii murale realizate în ulei pe panouri cu dimensiuni apreciabile.
Lucrările de pictură efectuate la monumentalele biserici din oraşele Balş, Buşteni, Bucureşti, Cugir, Gheorghieni, Mediaş, Miercurea Ciuc, Piatra-Neamţ, Piteşti, Sfântu Gheorghe-Covasna, Turda au fost apreciate elogios de către personalităţi ale vieţii religioase şi artistice din epocă, printre care mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan şi artistul plastic Arthur Verona. Fascinanta sa creaţie de inspiraţie biblică înnobilează locaşurile de cult din zonă: Furduieşti, Zărneşti-Mălureni, Merişani, Stroeşti-Muşăteşti, "Buna Vestire"-Greci, "Maica Precista", Mavrodolu din Piteşti, oraş în care s-a stabilit, trecând în eternitate la 26 octombrie 1943.
Ultima generaţie
Cea de-a treia şi ultima generaţie din familia pictorilor Belizarie a fost reprezentată de Ion Belizarie [1918-1944]. Născut la Piteşti, în familia pictorului Gheorghe Belizarie, Ion va absolvi studiile liceale în oraşul natal [1935] şi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti [1940], devenind profesor de desen şi caligrafie la Liceul Comercial din Piteşti [1940-1944]. Deşi s-a stins din viaţă la numai 25 de ani, pictorul Ion Belizarie s-a distins, în arta picturii ecleziastice realizate în stil bizantin, prin "simţul estetic remarcabil" demonstrat în restaurarea picturii Bisericii Schitului Trivale şi, mai ales, în refacerea picturii murale de la Catedrala Bucureştii Noi distruse în cursul seismului din anul 1940.
Omagiu
Inspiratele opere de artă murală religioasă ale "dinastiei" pictorilor Belizarie s-au îngemănat pretutindeni într-o autentică simfonie de culoare şi lumină, iradiind un inefabil mesaj de credinţă în adevărurile eterne ale vieţii, întrucât constituie ele însele comori de artă care înnobilează spiritul naţional. Importanta contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului artistic bisericesc a pictorilor din familia Belizarie - aceşti împătimiţi creatori de frumos, pe care i-a zămislit pământul generos al Argeşului - se cuvine a fi relevată, pentru ca amintirea înzestraţilor artişti să dăinuiască în conştiinţa neamului românesc.
Bibliografie selectivă: Hianu Corneliu - Domnişani celebri. Familia Belizarie, în Ion C. Hiru - Celebrităţi din negura uitării, II, Piteşti, 2011; Hiru C. Ion - Domnişani ce nu pot fi uitaţi. Popa Niţă (1826-1882), în volumul citat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
