EMIL IVĂNESCU-MILLAN (1910-1972)

 Din comoara de culoare şi lumină a unui iscusit truditor pe altarul frumosului veşnicit în icoane de oameni şi de sfinţi, retrospectiva "Emil Ivănescu-Millan" organizată de arhitectul Eugeniu Ivănescu, fiul său, în colaborare cu specialiştii Galeriei de artă din Piteşti în 2002 aducea, în peisajul cultural al Argeşului, imaginea unui mare artist ale cărui orizonturi de creaţie s-au înscris pe coordonatele geografice ale "Doinei" eminesciene: de la Nistru pân' la Tisa... Un perimetru de suflet al neamului românesc păstrează, în locaşuri ale credinţei în Dumnezeu, iscusinţa şi harul pictorului bisericesc Emil Ivănescu-Millan şcolit la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, dar cu ochii împătimiţi de farmecul inegalabil al măiestrelor podoabe de artă ţărănească din vechea casă părintească de lângă ruinele Bisericii "Sân Nicoară", în care s-a înălţat spre lumina acestui pământ, cu inima încărcată de priveliştea inconfundabilă a tezaurului de frumuseţe durat pe plaiurile argeşene prin vrerea şi puterea strălucitului voievod cărturar Neagoe Basarab, Biserica Mănăstirii Argeşului - capodoperă a arhitecturii medievale româneşti, aureolată de mitul creaţiei prin jertfă din nemuritoarea baladă a meşterului Manole, dar şi de impunătoarea necropolă a ctitorilor de ţară, Basarabi - Biserica Domnească, de pe frescele căreia va copia scene religioase plăsmuite de mari zugravi din veacurile de început ale iconografiei naţionale, spre a le expune la Berlin.

Harul său artistic a încununat cu miracolul dumnezeirii bolţile unor sfinte locaşuri de cult din Vechiul Regat, din Ardeal, din Basarabia, de prin toate zările de veşnică simţire românească. Din inima neîntinată de păgâne patimi, pictorul Emil Ivănescu-Millan a izvodit, cu căldură şi talent, portrete şi peisaje admirabile, surprinzând clipe ale veşniciei miracolului vieţii prin eternizarea pe pânză a frumuseţii, din păcate, atât de vremelnice, hărăzite de destin şi de neîndurătorul Cronos, oamenilor acestui pământ al speranţei...

În portretistică, Emil Ivănescu-Millan manifestă predilecţie spre o sobrietate profund studiată, ce conferă personajelor aura autenticităţii şi unicităţii momentului imortalizat, aerul de meditativă elaborare, cu o mise-en scène meticulos concepută, până la detaliul semnificativ, care, integrat ansamblului, sugerează o stare de spirit dominantă - reflex al unei intense interiorizări. Opţiunea pentru plein-air în compoziţiile de o complexitate arhitectonică evidentă, marcate printr-o tendinţă spre monumental, dispunerea elementelor constituente într-o aparentă ordine lineară, încărcată de o pulbere de lumină celestă, cumva manieristă, conferă peisajelor, dincolo de valenţe dominant documentare, virtuţi estetice de un incontestabil rafinament. Vibraţia temporalului se nuanţează cromatic şi ideatic în ipostazele de sezon ale cadrului urbanistic reprodus, pictorul vădind o ştiinţă remarcabilă de particularizare a peisajului.

Charles Baudelaire îl definea pe pictorul Theodore Rousseau, referindu-se la peisajele sale, ca pe un "artist chinuit de mii de demoni şi neştiind pe care dintre ei să-i asculte". Peisajele lui Emil Ivănescu-Millan ascultă nu de spirite malefice, ci exclusiv de spiritul său purificat prin contactul nemijlocit cu marea artă bisericească.

Specializat în restaurarea picturilor murale, profesiune pentru care a manifestat un adevărat cult, oficiind, cu pasiune şi competenţă, o muncă migăloasă de bijutier în redarea strălucirii de odinioară unor nestemate ale spiritului naţional, Emil Ivănescu-Millan este şi un imaginativ sensibil, prin reconstituirea plastică a unor monumente de largă respiraţie istorică, precum celebra Biserică Sân Nicoară din Curtea de Argeş.

Edificatoare repere biografice

1910, februarie 15 - În modesta familie a zugravului de troiţe bisericeşti Gheorghe Ivănescu şi a soţiei sale, Maria, din Curtea de Argeş, se naşte Emil, viitorul pictor şi restaurator al picturilor murale din multe altare de credinţă ortodoxă ale neamului românesc.

1925 - La comanda episcopului Argeşului, Nichita Duma, surprins evident de calităţile de portretist ale absolventului Şcolii de artă şi meserii din Curtea de Argeş, Emil Ivănescu execută copii ale portretelor celor 12 foşti ierarhi ai episcopiei.

1927 - Beneficiind de o "rodnică ucenicie" pe lângă pictorul Dumitru Norocea - principalul restaurator al celebrelor picturi murale din Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din oraşul natal, este remarcat şi angajat, la Bucureşti, de către pictorul Iosif Keber, specialist de notorietate naţională în pictura "al fresco" (pe tencuială umedă), adept al "noului val", care promova, în pictura bizantină, "linia simplă, elegantă" a stilului vechilor pictori-călugări de la Muntele Athos, iniţiindu-se în tainele acestei picturi, într-o perioadă în care curentul renascentist devenise o modă urmată prioritar de artiştii plastici. Împreună cu pictorul gorjean Iosif Keber şi fiul acestuia, Adrian Keber, realizează ansamblurile de pictură murală de la bisericile: Popa Chiţu, Spirea Veche, Delea Nouă, Delea Veche, Precupeţii Vechi, Sf. Elefterie Vechi, Catedrala ortodoxă din Caracal, bisericile ortodoxe "Sf. Arhangheli" şi "Sf. Ioan" din Craiova, din Săcele Băi, Novaci-Gorj, Catedrala "Sf. Dimitrie" din Craiova. Urmează, între anii 1935-1940, cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia Artă decorativă, completându-şi, sub îndrumarea competentă a profesorilor Eustaţiu Stoenescu, originar din Craiova şi Costin Petrescu, din Piteşti, cunoştinţele teoretice şi practice în domeniul artelor plastice.

1936-1950 - Execută picturile murale în tehnicile "al fresco", ulei mat sau tempera la bisericile ortodoxe din: Diciosânmartin-Mureş [1936/37], Broşteni-Dâmboviţa [1937], Orşova-Mehedinţi (Schitul "Sfânta Ana") [1938/39], Batiz-Hunedoara [1940], Bucureşti (Capela Institutului Samaritean) [1939/40]; (Biserica Tudor Vladimirescu II) [1942/44], Lăceni-Argeş [1944/45], Stârci-Argeş [1945], Valea Ungureni-Olt [1946], Humele-Argeş [1947], Băiculeşti-Argeş [1950]. Restaurează picturile murale ale bisericilor ortodoxe incluse pe lista monumentelor de arhitectură ecleziastică: "Sf. Apostoli" Bucureşti [1938/39], Vâlsăneşti-Argeş [1939/40], Tătărăi-Olt [1945], Deagu de Sus-Argeş [1946], Recea de Jos-Argeş [1949], Corbeni I-Argeş [1949], Corbeni II-Argeş [1950]. În asociere cu pictorii următori atestaţi în efectuarea picturii murale în locaşurile de cult, pictează bisericile: Călugăreni-Vlaşca (pictor Leon Biju) [1936], Suseni-Argeş (pictor Nicolae Stoica) [1945], Vâlcele-Olt (pictor D. Hornung) [1946].  Lucrările sale de grafică, pictură de şevalet şi portretistică expuse pe simezele unor expoziţii de artă plastică sunt apreciate la superlativ de maeştri ai genului. Obţine calificativul "excelent" pentru rezultatele aprofundării unor tehnici specifice de restaurare a picturilor murale. Ilustrează cărţi şi reviste bisericeşti pentru Editura "Fântâna Darurilor" şi publică gravuri cu tematică predominant religioasă, dar şi de război, în ziarele "Curentul" condus de Pamfil Şeicaru, "Universul" şi "Reduta". În cursul anilor 1937-1938, asociindu-se cu mentorul său, Dimitrie Belizarie din Piteşti, pictează icoanele constituente ale programului iconografic al iconostaselor bisericilor ortodoxe de la Ierusalim şi Iordan din Ţara Sfântă. Realizează picturile cu temă religioasă de la Liceul "Mihai Viteazul" din Bucureşti, participând, de asemenea, la restaurarea picturii din tinda şi nava Bisericii Patriarhiei Române din capitală. Colaborează cu renumitul pictor Arthur Garguromin Verona la executarea picturii murale a unei capele funerare din Cimitirul Bellu. Contribuie, împreună cu colegii din grupa sa, la solicitarea renumitului profesor de artă decorativă Costin Petrescu, originar din Piteşti, la realizarea fascinantei opere a acestuia, "Marea frescă a neamului" de la Ateneul Român, precum şi la efectuarea lucrărilor de decoraţie murală a Palatului Regal din Bucureşti şi la executarea picturii parietale a Bisericii "Mihai Vodă" din capitala României. Participă la "Saloanele oficiale de toamnă" (desen, gravură şi afiş) din 1935, 1937 şi 1940 organizate de Pavilionul artelor din Şoseaua Kiseleff, la Sala Dalles din Bucureşti, linogravurile (gravurile în linoleum) fiind apreciate la superlativ de către pictori consacraţi (Corneliu Baba, Adam Bălţatu, Dumitru Ghiaţă, Ion Irimescu, Ion Jalea, Alexandru Moscu, Gheorghe Petraşcu, Camil Ressu, Jean-Alexandru Steriadi, Eustaţiu Stoenescu ş.a.), dar şi de remarcabili publicişti, directorul ziarului "Curentul", Pamfil Şeicaru, solicitându-i spre publicare, în importantul său cotidian, desene şi linogravuri, şi, ca o certitudine supremă a confirmării talentului său artistic, invitându-l stăruitor pe Emil Ivănescu-Millan să-i împodobească "al fresco" ctitoria sa bisericească de lemn de la Orşova. Extrem de apreciate de către participanţii la "Saloane", majoritatea linogravurilor cu tematică religioasă şi laică vor fi achiziţionate de Academia Română.

1938 - Emil Ivănescu-Millan se căsătoreşte cu Maria Stejaru. Artistul este o prezenţă activă în cadrul manifestărilor culturale organizate de Societatea "Tinerimea artistică" din Bucureşti, alături de colegii săi Paul Constantinescu, Florica Cordescu, Horia Damian, Niculina Dona, Dimitrie Hornung, Dumitru Stoenescu, Iosif Vass ş.a.

1940 - La începutul anului, a fost mobilizat în armată, fiind repartizat la Regimentul 1 Călăraşi din Craiova, unde execută, la solicitarea comandantului unităţii, tabloul "Călăreţ în salt", apreciat de comanditar, prin ordin de zi pe unitate, ca "relevând un talent excepţional". Nu întâmplător, în luna februarie, este transferat la Marele Stat Major al Armatei, unde realizează ampla compoziţie de artă plastică "Înfrângerea lui Carol d’Anjou la Posada", receptată elogios de către conducătorii Armatei Române.

1940 - În perioada 13 mai-16 iunie, susţine examenul de diplomă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, sub direcţia pictorului Camil Ressu, secţiunea de Artă decorativă, obţinând calificativul "Bine".

1942 - Participă în formaţia de pictori Emil Ivănescu, Nicolae Enea, Constantin Mihăilescu, Nicolae Stoica, la licitaţia iniţiată de Guvernatorul Basarabiei vizând pictarea Catedralei Ortodoxe din Chişinău, obţinând nu numai avizarea efectuării lucrării menţionate, ci şi continuarea executării picturii murale a Bisericii episcopale din Bălţi începute de pictorul Dimitrie Hornung. 

1943, martie 4 - Devine membru al Corpului Artiştilor Plastici din România.

1943, august - Execută, pentru Biserica ortodoxă română din Berlin, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, împreună cu Paul Constantinescu, Gheorghe Mihalcea şi Anatol Vulpe, 23 de copii în mărime naturală, extrem de fidele ale programului iconografic din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, "căutând a se reda modelul, respectându-se originalul atât din punct de vedere al desemnului, cât şi al culoarei, pictorii executanţi neputând da interpretări originale". Copiile au fost executate în tempera pe pânză însumând o suprafaţă pictată de 80 mp. Unele dintre ele sunt, în prezent, expuse în sălile Muzeului Municipal Curtea de Argeş. Obţine premiul I al Ministerului Culturii şi Cultelor pentru executarea icoanelor mobile destinate iconostasului Bisericii ortodoxe române din Berlin. 

1944 - Tablourile sale expuse la saloanele oficiale organizate în Sala Dalles întrunesc aprecierile favorabile ale juriului format din Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Ion Jalea, Camil Ressu, J.Al. Steriadi şi alţii. Este promovat, în luna septembrie, la propunerea aceluiaşi minister, în funcţia de inspector eparhial pentru pictură bisericească al Episcopiei Argeşului.

1946 - Participă la Salonul oficial de pictură şi sculptură din Sala Dalles, critica de specialitate relevând calităţile artistice ale pieselor expuse. După decesul soţiei, Maria, survenit în noiembrie 1944, părăseşte capitala, stabilindu-se în Curtea de Argeş.

1946, toamna - Se recăsătoreşte cu Claudia Nichiteanu, originară din Hotin-Basarabia.

1947, octombrie 7 - Familia nou-întemeiată se bucură de ivirea pe lume a primului lor fiu, Eugeniu, care va deveni, peste ani, un apreciat arhitect.

1948-1953 - Este angajat ca pictor scenograf de decor şi costume al Teatrului muncitoresc din Piteşti (devenit Teatrul "Alexandru Davila"), contribuind efectiv la punerea în scenă a unor piese reprezentate pe scena acestei importante instituţii de cultură din oraşul de pe Argeş: "Insula păcii" de Evghenii Petrov [1948], "Scufiţa roşie" de Boris Ciornâi [1949], "Medicul de plasă" de George Ulieru [1949], "Mic-Pitic - inimă de voinic" de Sergiu Milorian [1949] ş.a.

1951-1972 - Pictează bisericile ortodoxe din: Capu Dealului-Argeş [1951/52], "Mavrodolu" [1953/55] şi "Sf. Ilie" [1953/55] din Piteşti, Mogoşeşti-Olt [1953], Lazaret-Sibiu [1954/55], "Sf. Gheorghe Nou" - Turnu Severin [1956], Dobrogostea-Argeş [1957], Răcăciuni-Iaşi [1957/58], Podu Iloaiei-Iaşi [1958/59], Azuga-Prahova [1960], Robaia-Argeş [1961], "Ziua Crucii" Craiova-Dolj [1962], Negri-Bacău [1959/62], Hălchiu-Braşov [1962], Pătroaia-Dâmboviţa [1962/63], Broşteni-Olt [1964], Ţigăneşti-Olt [1964], Cujmir-Mehedinţi [1965/66], Strehaia-Mehedinţi [1966/67], Filipeştii de Târg-Prahova [1967], Oprişoru-Mehedinţi [1968], Nucşoara-Argeş [1969/70], Vânju Mare-Mehedinţi [1971], Săvârşin-Arad [1972]. Pictează, în asociere cu I. Petrescu, Biserica Jilava-Ilfov [1960], iar, împreună cu ucenicul său, D. Bănică, Biserica Bobâlna-Cluj. Restaurează parţial pictura murală din Biserica Domnească din Curtea de Argeş afectată de o umiditate excesivă şi, integral, pictura murală a Bisericii-monument de arhitectură ecleziastică din Pătroaia-Vale (Dâmboviţa), precum şi picturile parietale de la bisericile ortodoxe din judeţul Argeş: Broşteni [1951/52], Leşile Mozacu [1952], Oeşti [1953], Aref [1956] şi Dobroţu [1956].

1955, ianuarie 27 - În familia pictorului se sărbătoreşte bucuria naşterii celui de-al doilea fiu, Mircea, viitor profesor, care se va implica fundamental în valorificarea folclorului zonal. 

1965-1968 - În calitate de profesor de desen la Casa Pionierilor din oraşul său natal, descoperă tinere talente care vor confirma prin lucrările lor de artă plastică prezentate în expoziţii organizate pe plan zonal sau naţional. Coordonează, cu rezultate remarcabile, practica de vară a studenţilor de la Institutul "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, contribuind efectiv la specializarea acestora în operaţiunile dificile de restaurare a picturilor murale de la monumentele ecleziastice din Filipeşti, Cujmir şi Oprişoru.

1969-1972 - Asociindu-şi, în vacanţe, pe fiii săi, Eugeniu, student la Institutul de arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti şi Mircea, elev la liceu,  pictează bisericile ortodoxe din localităţile Nucşoara (Argeş), Vânju Mare (Mehedinţi) şi Săvârşin (Arad).

1972, decembrie 22 - Făclia vieţii pictorului Emil Ivănescu-Millan se stinge la numai 62 de ani, în casa familială din apropierea vestitelor ruine ale Bisericii Sân Nicoară din Curtea de Argeş.  

Omagiere unei opere de referinţă

Conştiinciozitatea cu care îşi realiza lucrările de pictură murală contractate, talentul său remarcabil, inegalabilul bunul simţ relevat în relaţiile uneori extrem de delicate cu comanditarii lucrărilor i-au adus pictorului muralist Emil Ivănescu-Millan elogii meritate. Prima sa pictură murală efectuată, la recomandarea pictorului profesor Dimitrie Belizarie în calitate de "garant", la Biserica "Sf. Gheorghe" din Diciosânmartin prilejuia protopopului Gheorghe Oprescu din Târnăveni următoarele observaţii încărcate de afectivitate pentru autorul ei: "Domnul Emil Ivănescu a pictat biserica noastră ortodoxă în stil bizantin, cu deosebită pricepere şi artă. A lucrat cu multă hărnicie, prompteţe şi modestie. Mai marii bisericii, precum şi toţi vizitatorii ei, admiră sincer pictura minunată a bisericii noastre. Noi îl recomandăm tuturor pe dl. Emil Ivănescu, cu toată căldura, ca să mai împodobească ţara cu asemenea lucrări de adevărată artă bisericească."

Realizarea magistrală a picturii murale la Biserica "Sf. Ana" din Orşova a fost percepută extrem de laudativ de directorul renumitului ziar bucureştean "Curentul", Pamfil Şeicaru: "Domnul Emil Ivănescu, artist-pictor, a executat pictura ctitoriei mele, <<Sf. Ana>> din Orşova, în cursul anilor 1938-1939. Ţin, în mod special, să-l felicit pentru modul cum a lucrat, căci a dat desenului şi culorii bizantine o căldură, o prospeţime, o vibraţie de viaţă, fără să strice acelui spirit ascetic ce defineşte pictura noastră bisericească. La dânsul, meşteşugul a primit contribuţia unei alese sensibilităţi plastice."

Jurnalistul Octavian Ungureanu, monografistul operei gorjanului Iosif Keber, analizând, cu exigenţa-i caracteristică, vasta creaţie artistică a pictorului argeşean, consemna, în studiul său consacrat pictorului de pe Dealul Sân Nicoară: "... Continuator şi novator al stilului bizantin în fresca bisericească şi cu splendide tuşe impresionist-expresioniste în pictura de şevalet, Emil Ivănescu-Millan a lăsat la capătul drumului său artistic o operă de incontestabilă valoare, care se profilează ca o rază luminoasă în universul de spirit românesc."

Retrospectându-i succint cursul unei vieţi dominate de pasiune şi de o exemplară responsabilitate pentru creaţia autentică, omagiindu-i activitatea înnobilată prin fascinanta sa artă, încercăm un sentiment de motivată mândrie că marele artist plastic aparţine, prin origine, mirificelor plaiuri ale întemeierii Ţării Româneşti. Cu gândul la opera sa păstrată în sipetul de comori al nemărginirii spiritualităţii neamului românesc, să păşim întotdeauna cu pioşenie în sanctuarul intim al creaţiei pictorului Emil Ivănescu-Millan, oferind memoriei sale sublima floare a recunoştinţei pentru o moştenire sacră, întemeiată pe credinţa în durabilitatea artei - "oglinda cea mai pură în care, după opinia pictorului Nicolae Tonitza, se răsfrânge ireproşabil sufletul unei naţiuni".

Bibliografie selectivă: Grigore Constantinescu - Emil Ivănescu-Millan, pliant, 1992; Grigore Constantinescu - Emil Ivănescu-Millan [1910-1972], "Cultura", Piteşti, 2005; Eugeniu Ivănescu - Pictorul Emil Ivănescu-Millan [1910-1972], ms., Curtea  de Argeş, 2017; Octavian Ungureanu - Pictorul Emil Ivănescu - cîteva repere artistice, "Cultura", Piteşti, 1972.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!