VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Mic manual de manipulare
Prilejul: Apelul academicienilor (corect: al unor membri ai Academiei Române, dacă dorim să fim grijulii cu titlulaturile legal-statutare, care spun că în Academia Română există membri titulari, numiţi pe scurt academicieni, membri corespondenţi şi membri de onoare; în primele două categorii pot fi cel mult 181, iar membri de onoare din ţară pot fi cel mult 40; numerele acestea sunt importante, pentru că dintre cei 221, au semnat apelul 108, ceea ce ar face oricând cvorum pentru o Adunare Generală, pentru că niciodată nu sunt toate locurile ocupate, iar o parte dintre membrii AR sunt plecaţi din ţară).
Un apel cu titlul „Identitate, suveranitate şi unitate naţională”. Cuvinte care produc urticarie unui număr de contemporani. Nu mulţi, nu asta e problema, dar vocali, vizibili în media şi pe forumuri. Mi-e greu să cred că pot fi în mod onest împotriva identităţii, suveranităţii, unităţii naţionale. Sigur niciunul nu recunoaşte asta. Atunci ce rămâne? O parte fie nu au ce face, fie simt nevoia să se exprime, eventual înjurând; unii sunt bine certaţi cu limba română şi cu bunul-simţ (evident, sunt şi pe forumuri oameni lucizi, normali aş zice, în comparaţie cu rudimentarii fanatici din jur). Dar, ar trebui să fim naivi să nu bănuim că sunt destui şi cei care au „mânere” de care cineva sau ceva îi trage atunci când trebuie. Iar asta se aplică şi mai apăsat gazetarilor de meserie, scriitorilor de platou şi filosofilor de blog. Oameni cultivaţi, rafinaţi, inteligenţi - la niveluri diferite, desigur. Dar captivi, prizonieri de partid sau de partidă.
Care se poartă ca nişte lichele atunci când comanditarul le cere. Manipulând cu pricepere şi neruşinare. La vedere, de-asta nu i-aş acuza de prea multă inteligenţă. Iată o schemă mereu folosită.
Trebuie să demolezi un text. Primul pas - lături dinspre postaci. Sunt perisabile şi de nivel mic, unele au efectul invers celui scontat. Pasul al doilea - alegi o sintagmă din text. Dacă găseşti una vulnerabilă, treci la pasul următor. Dacă nu, iei una şi o întorci pe dos, violezi semantica, apoi te războieşti cu sensul inventat, cât mai zgomotos, punându-l în seama textului. „Falsul implică orice”, spune un principiu din logică. Orice absurditate. Dau un exemplu tipic de lichea (terminologia îi aparţine, de-asta o repet): de la unitate naţională, în sensul articolului 1 din Constituţie, treci la unitate socială (nimic rău, unde dă Dumnezeu să depăşim polarizarea de acum, starea de luptă continuă, Noi contra Lor, creştini buni cu toţii, nu-i aşa?) şi aterizezi pe... frăţia cu infractorii, cu corupţii, huo, jos! etc., etc. Ce are una cu alta nu contează, faci exerciţii de stil - sintaxă ai, semantica o violezi, logica o ignori, că nimeni nu se împiedică de fleacuri, trăncăneala zgomotoasă contează. Şi faptul că ai răspuns corect la comenzi.
Dacă nu e de ajuns, critici învăluit, dar ferm, cu aer de connaisseur, stilul. Ba e prea lung, ba e prea scurt, ba e vag, ba nu e. Desuet, patetic - asta ţine la „postmodernişti-globalişti”, trebuie să fie ceva foarte pozitiv să fii astfel. Orice altceva - important e să critici, oricum nu sunt criterii, nu se poate demonstra, gusturile sunt gusturi. În felul acesta, anulând mesajul, fondul.
Următorul pas, cel mai vizibil manipulator - atacarea autorului/autorilor. În cazul Apelului, îi faci comunişti ramoliţi pe unii, utecişti pe alţii. Acoperi tot. Nu-i aşa că un utecist trebuie să se ruşineze teribil pentru că a fost utecist? O fi fost şi pionier... Iar acum vine şi atrage atenţia că sunt probleme multe şi grave în jur, care trebuie conştientizate şi abordate cu responsabilitate. Şi cu patriotism... Cum să nu se înfurie lichelele?...
Peste toate, ataci instituţia - pornind cu argumentele de la... Carol al doilea. Literalmente! Dar, despre asta, poate, altă dată.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
