M. Mucenic Dumitru (1939-2003)

 "De fapt, trăim cu adevărat atât cât şi alţii vieţuiesc în noi şi vom putea supravieţui cât vom trăi încă în alţii..." (M. Mucenic Dumitru)

O inspirată mărturisire lirică

Volumul "Transplant de suflet" care constituie o inedită, inteligentă şi subtilă îngemănare de aforisme şi versuri, a apărut sub un obsedant motto al unui îndrăgostit care credea cu sinceritate în plenitudinea iubirii pure: "Să fiu râul de foc între viaţă şi moarte, printre petalele tale de rouă, între credinţa de a putea fi uneori Dumnezeu şi umilinţa de a fi cel mult un biet Om hăituit, hăituit, hăituit între pietre şi stele...". O speranţă infinită în dragoste, ori un sentiment motivat de efemeritatea unei vieţi care te urcă şi te coboară, "hăituindu-te", cu convingerea că poţi fi Dumnezeu, ori că eşti "un biet Om" printre oameni...

Dedicat mamei sale, volumul relevă o iubire filială care nu a putut fi niciodată uitată: "Cu veneraţie, omagiu Mamei mele, Femeii sfinte care sigur m-a iubit...". Orice alte iubiri conjuncturale n-au înlocuit, în sufletul său supus unei intervenţii "chirurgicale" de "transplant spiritual", iubirea maternă... Poate pentru că sentimentul acesta îi fusese inoculat în inimă încă din copilărie şi permanentizat în decursul vieţii sale, cu convingerea veridicităţii aforismului marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, sentinţă prin care poetul îşi prefaţează opera: "Când nu mai suntem copii, nu mai suntem...". El însuşi rămas, chiar şi în meandrele imprevizibile ale maturităţii, un sensibil copil bun prin trăirile sale lirice, şi-a păstrat în sine - precum medita poetul filozof Lucian Blaga - "adolescenţa triumfătoare, timp de decenii, pentru clipa întâlnirii cu iubirea"... Iubirea trecătoare, iubirea care te chinuie, iubirea care te doare, iubirea care nu moare decât odată cu tine.

Profesiune de credinţă

Mărturisirea poetului din prefaţa volumului său este un gen de spovedanie de o sinceritate deconcertantă, o trecere încărcată de lirism prin propria viaţă, care îi motivează sentimentele de o angelică puritate concentrate în versuri, ori în cugetări şi, implicit, în titlul deloc comun al operei sale, "Transplant de suflet": "Născut în Zodia Fecioarei, la 12 septembrie 1939, într-un sat de pe valea Râului Doamnei (Argeş), era oarecum firesc să devin medic ginecolog... Aceasta a însemnat ani cu sute de nopţi albe în spital, trăind, cu tensiunea specifică, un mozaic complex de sentimente, decizii şi situaţii, uneori, limită. Entuziasm şi deschidere totală, urmate de o necontenită spovedanie a durerilor trupului şi sufletului de femeie, de o uluitoare varietate şi profunzime, sânge, mereu sânge, insomnii, epuizare, dar şi satisfacţia recunoştinţei privirii (de o inegalabilă frumuseţe umană) a ochilor de mamă ce-şi vede prima oară pruncul, uneori, amândoi <<agăţaţi>> in extremis de viaţă, senzaţia de zbor şi aceea că dai mâna cu Dumnezeu, dar şi otrăvita umilinţă a învinsului de propriile limite sau de unele conjuncturi imprevizibile. Şi totul reluat în fiece zi, poate... În acest tumult psiho-social, am remarcat adesea, mai ales în blocurile operatorii sau în sălile de naştere, receptarea durerii şi speranţei femeii ca pe propria noastră (a mea şi a colaboratorilor) durere şi speranţă, iar ca recul, un transfer afectiv, de solidaritate umană, pe nesimţite dar urgent înfiripat, ca un neprevăzut <<transplant de suflet>>... Acest transfer afectiv, inexprimabil, simultan şi, uneori, reciproc poate tămădui şi chiar salva prin el însuşi. Ca în orice iubire adevărată sau poezie, de ambele părţi simţită... <<Copilul>> din mine a decantat, din acest fluviu de evenimente şi problematică umană, unele momente sau situaţii, pe care le-a <<tradus>> în felul lui, aşternându-le codificate în cuvinte. Cu o singură privire ulterioară şi ele pot fi retrăite. E în jocul acesta o şansă de a-ţi redobândi ceva din Timpul trăit, un pic de nemurire!... Cred că fiecare aţi fost <<bântuit>> de o asemenea încercare. Aş fi fericit să vă regăsiţi, cel puţin în parte, cu sentimente similare, citind aceste rânduri. De fapt, trăim cu adevărat atât cât şi alţii vieţuiesc în noi şi vom putea supravieţui cât vom trăi încă în alţii...".

Poetul însuşi - un "transplant din suflete alese"

M. Mucenic Dumitru este pseudonimul literar al medicului ginecolog Cinel Mărtoiu, descendent dintr-o faimoasă familie de intelectuali: tatăl său, medicul Victor Mărtoiu - un celebru chirurg piteştean, iar bunicul matern, Mucenic Comândăşescu, un institutor excepţional, dar şi un consecvent luptător pentru eliberarea patriei de sub opresiunea comunistă, un erou care şi-a sfârşit viaţa în închisorile de cruntă teroare ale regimului totalitar impus de "ciuma roşie" adusă pe cizmele "armatei sovietice eliberatoare" în spaţiul de credinţă în Dumnezeu şi de speranţă în destinul de libertate al neamului românesc atât de încercat de-a lungul istoriei sale multimilenare. Cu gândul la tributul de sânge al bunicului, pe care îl evoca într-un mod aproape ritualic de sacralizare a memoriei sale, considerând că aparţine "stirpei genetice a Apostolilor", medicul poet cugeta că "e mai de preţuit suferinţa demnă a învinsului decât <<atotputernicia>> vanitoasă a învingătorului", care îşi impusese principiile inumane de dominaţie printr-o terifiantă teroare.

De altfel, într-o inspirată postfaţă a unei impresionante evocări carcerale intitulate Speranţe încătuşate, scrise de prof. Iuliana Constantinescu-Preduţ din Poenăreii Muscelului, "operă cu valoare de document istoric" în care este menţionat, printre altele, curajul bunicului său, Cinel Mărtoiu îi considera pe cei care au suferit în închisorile politice ale comunismului - "învingători de destin", relevând "virtuţile arhetipale ale neamului nostru, mai puţin evidente, poate azi, dar perene în istoria noastră: omenia şi solidaritatea în momentele de cumpănă majoră, tăria de caracter, credinţa în Dumnezeu şi speranţă, niciodată ucise"...

Medicul poet îşi încheia consideraţiile sale determinate de convingerea absolut motivată de o tristă experienţă de viaţă familială privind necesitatea apariţiei unor asemenea opere pentru cunoaşterea "umbrelor" trecutului, spre a se evita repetarea tragediei lor. "A spera - filozofează conclusiv liricul medic, cu evidentă referire la volumul menţionat - înseamnă a supravieţui", idee pe care o reia, incluzând în "ecuaţia" supravieţuirii şi iubirea: "A putea spera şi iubi înseamnă a supravieţui"... 

Poezia - "murmur de îngeri"

Concepând poezia ca "un murmur de îngeri", iar versul ca "o mărturisire visată", poetul medic M. Mucenic Dumitru îşi "exemplifică" meditativa locuţiune "Bunătatea conferă o anumită frumuseţe chipului uman" printr-o splendidă poezie "Piatra aceasta nu înseamnă", închinată bunicii sale din Stăneştii Muscelului: "M-aruncă gândul iar/ să-ţi întâlnesc pasul mărunt, bunico,/ şi inima să mi-o înfăşor/ în privirea ta blândă,/ iar mâinile tale/ noduroase şi aspre/ ca nişte rădăcini,/ să le simt cu mângâieri la tâmple./ O, cât aş mai dori să le sărut/ asprimea sfântă..."

Ca un sentimental suport logic al versurilor închinate bunicii şi, implicit, mamei sale, poetul inserează, în volum, un aforism încărcat surprinzător cu motivate sensuri afective, ecou al intenselor trăiri interioare: "Mama de medic e de două ori sfântă: pentru că aduce, în lumea aceasta plină de dureri, un tămăduitor..." Meditând asupra profesiei de-o viaţă pe care a slujit-o cu devoţiune, medicul-poet abordează un registru ludic de divertisment "profesional", precizând că "Binecuvântările ginecologului sunt: 1. Să creadă câteva clipe că este egal lui Dumnezeu, "aducând" o nouă viaţă pe lume. 2. Să aibă de unde alege pentru a culege..."

Poezia care însoţeşte, ca un fior de bucurie, meditaţia, deseori sobră, este, în esenţă, o înlănţuire de gânduri simple, dar de o superbă profunzime spirituală, versurile fiind, uneori, redate printr-o "tehnică fluidă" a succesiunii imaginilor, aidoma unei cascade ce-şi revarsă, din înălţimi, apele cristaline spre a se regăsi, apoi, în şoapte de lumină, dătătoare de speranţe, în liniştea pământului tern şi etern... Poezia "Dintre noi" reprezintă un model de abordare, în această manieră conceptuală, a mesajului său liric: "Dintre noi,/ tu/ eşti gând,/ eu -/ gând şi dorinţă.../ Dintre noi,/ tu/ eşti tainică aşteptare,/ eu -/ dureros tumult al căutării.../ Dintre noi,/ deodat'/ s-a ivit o lavă/ ce ne-a-nlocuit sângele.../ De atunci,/ nu mai putem trăi/ decât/ aprinşi, curgând împreună!"...

Poeziile şi, implicit, aforismele sunt grupate ideatic sub genericele: "Curgând, aprinşi împreună"; "Copilului, zeitate dragă" şi "Înainte de orice omenesc". Buchetul liric intitulat "Curgând, aprinşi împreună" se vrea motivat prin maxima "directoare" a poetului italian Giuseppe Ungaretti [1888-1970], reprezentant de marcă al ermetismului: "Ispăşesc vina ta şi presimţirea că, teribilă, bucuria noastră poate deveni sublimă", sentinţă  explicată de medicul-poet piteştean prin experienţa sa de viaţă: "Uneori, trecem pe lângă fericire, pentru că nu ne urmăm cu paşii privirile", demers condiţionat de "dezgolirea de orice meschinărie a inimilor" [Dezgoliţi-vă inimile], de comuniunea de simţiri, între "tainica aşteptare" şi "durerosul tumult al căutării", între un "tu - gând" şi "eu - gând şi dorinţă" se produce metamorfozarea sângelui într-o lavă, pentru ca, "aprinşi", îndrăgostiţii "să curgă împreună". [Dintre noi].  

Evocând mental caractere feminine instabile comportamental, poetul M. Mucenic Dumitru meditează, uneori, pătimaş despre "Femeie": "Dumnezeu şi Diavol, blestem şi binecuvântare în aceeaşi fiinţă", percepând-o ca "Extremă fragilitate fizică, dublată de o extremă duritate psihică", "Mit cu soclul dărâmat şi reclădit apoi, generaţie după generaţie" - maxime generate, poate, de "eşecuri" în căutarea unei iubiri ideale, a Fericirii, pe care o intuieşte a fi "o chestiune de dozaj, întrucât n-o poţi avea nici mereu, nici oricât"... Pare motivat logic, însă, demersul ca, la originea unor panseuri pe tema "Femeia - eterna poveste!" atât de frecventă în literatură, intuind că este "O enigmă neînţeleasă nici de ea însăşi", să inserieze constatări de o luciditate banală: "Astăzi, se întâmplă prea mult sex şi prea puţină dragoste...". 

Poetul meditează, totuşi, convins că "Nici bucuria şi nici suferinţa extremă nu se pot trăi de unul singur", că "Infernul e conştientizarea singurătăţii, a pustiului interior", idee reluată obsesiv în lirica sa: "Nu-mi spune <<Te iubesc>>!/ Ar fi, poate, prea mult/ sau/ mult prea puţin, poate... / Nu-mi spune <<Te iubesc>>! / Să-mi zici doar/ <<Rămân>>/ să  călătorim împreună,/ atât cât ne-a fost dat/ să putem dărui... / Nu-mi spune <<Te iubesc>>!/ Să-mi zici doar/ <<Rămân>>...  [Nu-mi spune...]

În cel de-al doilea capitol al volumului "Transplant de suflet", intitulat "Copilului, zeitate dragă", zeitate percepută ca o "Oază lăuntrică ce sfidează Timpul şi legile cotidianului", încredinţat că "Doar în ea putem iubi", medicul ginecolog mărturiseşte, asistând la naşterea atâtor vieţi, că "ochii mamei ce-şi priveşte întâia oară pruncul au un reflex de lumină divină...". Pentru poet, "o inimă de copil în care aude totul cântând creşte într-o scoică vrăjită, unde gândurile i se regândesc, iar iubirea îi reizvorăşte" [Scoica vrăjită], şi mulţumindu-i lui Dumnezeu că există, închină o Nesfârşită odă, "băiatului meu şi tuturor copiilor lumii": "Izvor de fericire,/ de lacrimi şi dor,/ Divinitate dragă, slujită cu nopţi albe,/ flacără vie aprinsă/ din contopiri de suflet,/ iradiind lumina şi tihna în cămine"...

Pentru poet, fericirea are conturul surâsului copilului, iar nemurirea e în gândul dorului acestuia [Nemurirea mea]. Transplantul de suflet se constituie conceptual într-o "trinitate lirică" de o suavă evocare a tot ce poate fi "Înainte de orice omenesc" - capitolul al treilea încheind apoteotic ciclul început cu iubirea pentru femeia visurilor sale şi continuat cu pruncul - izvor de tainică fericire...

Ultimul capitol este zămislit liric sub imboldul maximei laureatului din 1979 al Premiului Nobel, Odysseas Elytis: "Ceea ce are atingere cu Eternul, restrâns de poezie, la clipă...". Motto-ul poetului Lucian Blaga: "Iubim. Înseamnă că suntem" pare pretextul liric al unei destăinuiri: "Port în mine/ o singură vie lumină/ printre norii atâtor întunecimi de junglă./ Nesfârşită să-mi fi iubire!"... Conştient că "Înălţimile sunt făcute pentru cei care tind către ele", poetul crede că "Fiece pas,/ fiece gând sau vis/ al tău, omule de lângă mine,/ poate fi un început/ de eternitate..."

Concepând poezia ca „un murmur de îngeri”, iar "versul" ca "mărturisire visată", poetul M. Mucenic Dumitru invocă "hoinarii colecţionari ai peticelor de senin" încredinţat că: "Numai voi,/ mă puteţi crede/ că, din jarul lacrimilor,/ uneori, mi se desprinde/ o şoaptă de lumină,/ ca o amăgire,/ poezia."

Coperta acestui splendid volum care înmănunchează gânduri de o rară sensibilitate, motivând "transplantul de suflet" al poetului spre cititori a fost ingenios concepută de către fiul său, ing. Sorin Victor M.D. Mărtoiu, iar consemnarea de pe copertă: "Drepturile băneşti obţinute în urma publicării volumului vor fi donate elevilor olimpici de la Liceul <<I.C. Brătianu>> din Piteşti" relevă generozitatea sufletului medicului poet, absolvent al acestei prestigioase instituţii liceale şi, ulterior, al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj.

Extrem de sociabil, M. Mucenic Mărtoiu îşi supunea încercările sale lirice judecăţii "nepărtinitoare" a ascultătorilor de circumstanţă, care păreau surprinşi, mai ales, de capacitatea sa de a concentra, în maxime, experienţa vastă a unei vieţi netrăite, însă, pe deplin... Într-o împrejurare extrem de favorabilă, spre deliciul său evident, i-am dedicat "distinsului poet ginecolog" Cinel Mărtoiu o epigramă pe care a gustat-o fără vreo reacţie previzibilă de iritare a propriului eu liric: "Tu cochetezi cu Poezia,/ pe un teren steril-izat;/ deşi a tot gestat în tine,/ o iei tardiv la... chiuretat!" Cu dorinţa de a-şi dărui alte clipe de meditaţie evocării lirice a marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, pe care îl socotea "infinitul românesc al verticalităţii", poetul medic M. Mucenic Dumitru se stingea din viaţă, păşind, prea de timpuriu, la 30 noiembrie 2003, spre "Ultima dragoste: uşa întredeschisă spre rai", ducând cu el "murmurul de îngeri" al poeziei autentice...

"Neştiutul Transplant de suflet de la mulţi către unul", pe care inspiratul medic îl asocia, intim, recunoştinţei sincere, să-i însoţească, întru eternitate, memoria sufletului său nobil!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!