RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA (1886-1975) (II)
Artistul piteştean, în viziunea lui George Oprescu
În studiul consacrat pictorului în volumul său "Amintiri, evocări" [Bucureşti, 1968], academicianul George Oprescu considera "Retrospectiva Schweitzer-Cumpăna" organizată în Sala Dalles, în anul 1967, o sinteză a creaţiei artistice a acestuia, expoziţie care "îl reprezintă în chip desăvârşit". Analizând desenele expuse, istoricul de artă menţiona că "artistul a ajuns la apogeul creaţiei sale, desenul atingând desăvârşirea". Diversitatea modalităţilor tehnice abordate - acuarelă, laviu, cărbune, creion şi peniţă - predilecţia spre o tematică generoasă dominată de "viaţa şi activitatea ţăranului sau a orăşeanului de la marginea oraşului", dimensiunile variate ale desenelor marcate de o "energie uneori poate tulburătoare, luând câteodată o formă forţată şi excesivă evidentă" reprezintă coordonate ale creaţiei sale artistice. În special, portretele au un "caracter individual energic", George Oprescu considerându-l pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna drept "un foarte bun desenator".
Pictura în ulei păcătuia, în perioada sa de debut, "tocmai prin acea trăsătură exagerat energică a liniei în desen" şi "prin aspectul prea sumbru şi prea încărcat de o materie parcă destul de ordonată a coloritului său". Spre deosebire de alţi pictori contemporani, Rudolf Schweitzer-Cumpăna "impresiona prin forţa execuţiei, dar, mai rareori, prin plăcerea pe care o producea", elemente definitorii creaţiei lui plastice motivând ezitarea multora dintre amatorii de artă în achiziţionarea operelor sale. Remarcând acurateţea desăvârşită a realizării unor "capete de ţărani şi vederi de oraşe", George Oprescu aprecia că succesul pictorului se explică prin "contactul de atâţia ani al artistului cu tehnici de care se servea".
Aprehensiunea declarată faţă de "tonalitatea generală închisă" a primelor tablouri ale lui Schweitzer-Cumpăna a fost anulată prin piesele expuse care se detaşau complet de faza incipientă a lucrărilor artistului, prin "compoziţie, modul de tratare, lărgimea pensulei şi abundenţa materiei", amintind pânzele lui Rembrandt. Remarcabile sunt autoportretele "demne de a sta alături" de tablourile similare ale lui Grigorescu şi Luchian. Imaginea pictată a lui Nicolae Iorga, deşi neterminată, i se pare criticului de artă "foarte adevărată şi sugestivă", iar schiţa reprezentând pe marele istoric la masa sa de lucru "atât de perfectă şi de naturală", încât i-a dat impresia că îl aude vorbind pe marele cărturar român. Necesitatea simţită de artist de "a pune mai multă lumină în uleiurile sale" care prezentau vederi din oraşe, în special, italiene, a făcut ca "tablourile lui scăldate în auriul luminii să fie din ce în ce mai desăvârşite".
Constatarea că "lumina progresează în compoziţie o dată cu anii artistului şi că, în acelaşi timp, mâna i-a rămas tot atât de sigură şi trăsătura pensulei egal de intensă ca mai înainte", deşi Rudolf Schweitzer-Cumpăna depăşise vârsta de 80 de ani, constituia pentru istoricul de artă, precum mărturiseşte, "o mare satisfacţie", deoarece el reprezintă "unul dintre artiştii care contează şi vor conta în istoria artei ţării sale".
Artistul în conştiinţa contemporanilor
Rudolf Schweitzer-Cumpăna a fost, prin structura sa psihică şi intelectuală, o personalitate sociabilă, agreată şi agreabilă... De aceea, prezenţa lui în expoziţiile de artă plastică românească nu a trecut neobservată unor mari spirite ale culturii naţionale, care l-au evocat cu o deosebită afecţiune. Unul dintre exegeţii săi, istoricul şi criticul de artă Radu Ionescu, autorul monografiei-album "Rudolf Schweitzer-Cumpăna", apărută în 2003, referindu-se la "popularitatea" pictorului, afirma: "Sunt artişti care au avut şansa de a fi descoperiţi de tineri, admiraţi, iar numele lor să-şi afle loc în publicaţii. Astfel, repere utile ale evoluţiei lor, cronicile au rămas martori ai vieţii şi constituirii unei opere. Printre aceştia, Rudolf Schweitzer-Cumpăna poate fi <<citit>> încă din epoca sa de primă tinereţe, semnăturile autoritare ale cronicarilor fiind mărturia admiraţiei cu care acest pictor a fost înconjurat pe lungul drum - atât de fructuos - ce i-a asigurat un loc de frunte în arta românească a veacului XX."
Nichifor Crainic [1889-1972], pe numele său real Ion Dobre, creatorul gândirismului, adept al tendinţelor tradiţionaliste religioase, important scriitor, filozof şi ziarist român, admirator al creaţiei plastice a pictorului piteştean, relevă, în esenţă, "inspiraţia rustică foarte românească", dar şi "însuşirea artistică" a tânărului considerat o speranţă a picturii româneşti ale cărui opere erau expuse în condiţii nu extrem de favorabile în prăvălia unui negustor de artă din Bucureşti: "În prăvălia unui negustor de tablouri din Calea Victoriei, în faţa străzii Fântânii, expune sfios dl. R. Schweitzer. Nu sunt multe la număr lucrările pe care d-sa le scoate în public, dar sunt suficient de elocvente pentru a demonstra în tânărul expozant un talent ce merită luarea aminte. Cu tot numele său nemţesc, care ar putea să-i pricinuiască oarecari inconveniente, dl. Schweitzer are o inspiraţie rustică foarte românească, am putea zice exclusiv ţărănească. Fireşte, n-ar fi de ajuns artisticeşte, dacă ar fi numai atât. Dar e de ajuns ca, dovedindu-i preferinţele, să-i facă numele simpatic. În plus, dl. Schweitzer are lucrul principal: însuşirea artistică. Pastă suculentă, din belşug, aruncată cu o siguranţă remarcabilă şi care împrumută figurilor o impresie de robust şi solid; o tonalitate suficient de personală pentru un tânăr expozant, lucruri care pierd din pricina luminii nevaforabile a prăvăliei în care sunt aşezate pânzele. Dintre ele, subliniem cele două peisaje de iarnă, demonstrează un temperament destul de viguros. Cel care a izbutit să dea lucruri de felul acesta dovedeşte cu ele posibilităţi viitoare, care, la vremea lor, vor aduce tânărului artist nume vrednic de ţinut în seamă."
Marele cărturar Nicolae Iorga [1871-1940], profund cunoscător al artei naţionale, despre care a realizat admirabile sinteze în magnifica sa operă istorică, surprinde, într-un articol publicat în revista "Neamul românesc" din 27 octombrie 1920, esenţa picturii lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna considerate "o revelaţie": "E un zbucium în acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un zbucium onest şi fecund. Nimic din ce face nu e ca la alţii, dar nu pentru că o voieşte, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său. Capete ţărăneşti, tovarăşi de mizerie în colibe, femei mândre ca nişte canefore de piesă antică, boi în aprigă înaintare a muncii, mai ales viaţa rurală fără poezia convenţională, cu o tristă francheţe hotărâtă, care, după atâtea pastişe ale copietorilor de a zecea clasă, face bine. Natura însăşi, la munte, până sus în albastrul de cer şi alb de zăpadă, contopite într-o ideală armonie, e tot aşa de adevărat de dârz înviorătoare. De la acest pictor putem aştepta o nouă formulă a realităţilor pământului nostru şi a rasei noastre."
Apreciind la superlativ creaţia plastică a lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna, dramaturgul, eseistul şi scriitorul de origine megleno-română Victor Eftimiu [1889-1972], care manifesta un apetit evident pentru artă comandându-şi un bust al său sculptorului Dimitrie Paciurea pentru a-l amplasa în Cişmigiu, publica un articol despre opera artistului piteştean în revista "Lupta" din 21 noiembrie 1922, relevând, în esenţă că "Dl. Schweitzer-Cumpăna este un talent adevărat, cu desen viguros şi culori împerecheate original din ale cărui lucrări se desprinde o mare speranţă pentru cei ce vor să vadă în dl. Cumpăna o figură din cele mai interesante ale artei noastre plastice. Pânzele d-lui Schweitzer-Cumpăna văzute printr-un temperament aprins, realizate cu febrilitate, de un artist cu mult nerv, cu o personalitate care explodează, bubuie, scapără, trozneşte, surprinzătoare, disarmonică şi totuşi cuceritoare."
Scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu [1864-1947], descendentă din vestita familie a poeţilor Văcăreşti de lângă Târgovişte, membră a Academiei Române, remarca semnificaţia prezenţei pe simezele pariziene a pânzelor de inspiraţie ţărănească semnate de artistul român: "Nenumăraţi artişti străini s-au priceput să însufleţească sub ochii parizienilor farmecul şi vraja patriei lor. Nu ştiu să fi reuşit cineva mai bine ca dl. Schweitzer-Cumpăna. Realist, căutând doar acea desfătare a adevărului ce constituie marea voluptate a artistului, dl. Cumpăna ne oferă o seamă de pânze frământate şi radioase, cărora Orientul le împrumută lumina lui cu luciri argintii şi în care viaţa de fiece zi a ţăranului ni se înfăţişează cu toată blândeţea ei frustă."
Elogiu unei vieţi dăruite operei
Cronici elogioase adresate omului şi operei sale semnate de "artişti ai penelului" precum Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Samuel Mutzner, Iser, dar şi de discipolii săi, ei înşişi deveniţi cu timpul maeştri, Constantin Blendea, Traian Brădean, Marin Gherasim, Vasile Grigore, Iulia Hălăucescu, Liana Saxone Horodi, Ion Sălişteanu, vădesc afinităţi stilistice, comportamental umane cu pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, al cărui nume este menţionat în volume de referinţă vizând artişti plastici cu renume internaţional, precum: "Larousse Artistique" [Paris, 1933] din Franţa, "Algemeines Lexicon der bilden den Kunstler der 20 Jahrhunrts/hrsg von Hans Volmer" [Leipzig, 1953] din Germania, ori "Who’s who in the world, 2nd edition" [Chicago, 1975] din S.U.A. Confirmarea talentului său artistic, prin prestigioasele expoziţii la care participarea sa pe simeze a fost relevată în mod excepţional, a determinat ascensiunea pictorului piteştean pe plan profesional, devenind membru activ al Asociaţiei "Salonul de Toamnă" [1921], membru societar al "Tinerimii Române" [1926], membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Secţia pictură [1951] concomitent cu numirea sa ca profesor la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, conferirea Ordinului Muncii clasa a III-a [1955], numirea ca membru în Biroul Executiv al Comitetului Naţional al Artelor Plastice [1956], conferirea titlului de Maestru emerit al artei [1957], acordarea Ordinului Meritul cultural clasa a II-a [1968].
După pensionarea sa survenită în anul 1957, Rudolf Schweitzer-Cumpăna se preocupă insistent de organizarea unor expoziţii personale cu evident caracter retrospectiv: Sala Dalles din Bucureşti - 278 lucrări de pictură şi 159 de grafică [1957], Palatul Culturii din Piteşti [1960], Muzeul din Râmnicu Vâlcea [1965], Sala Dalles din Bucureşti [1967], Casa de Cultură din Sinaia [1968], Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamţ, Râmnicu Sărat [1969], Buzău [1970], Craiova, Sala Dalles din Bucureşti [1971], Muzeul din Piteşti [1972], dar şi de îmbogăţirea patrimoniului muzeal din diverse oraşe, prin donarea unui număr apreciabil de tablouri semnate de marele pictor piteştean: Galeria de Artă din Piteşti - 147 lucrări (98 uleiuri şi 49 grafică), în 1961; Muzeul de Artă din Galaţi (25 picturi) şi Muzeul de Artă din Craiova (25 picturi), în 1963.
Pe plan matrimonial, viaţa sa este marcată de căsătoria cu Lilly Pascali din Brăila, cea care îl va determina, în anul 1927, să se stabilească în Bucureşti. După moartea acesteia, la 17 februarie 1963, artistul se recăsătoreşte, în 27 septembrie 1967, cu Elena Galateea Stoicescu, născută în 1921, originară din Ploieşti. La 17 februarie 1975, se stinge din viaţă, la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul evanghelic-lutheran. Crearea, în 1996, a Fundaţiei cultural-artistice "Rudolf Schweitzer-Cumpăna" din iniţiativa dr. Zoe Apostolache-Stoicescu, şi-a propus "redimensionarea contribuţiei pictorului la istoria artei româneşti", intrat, după moartea sa, în conul de umbră "rezervat" de către unii confraţi mai puţin dotaţi din breaslă celor ce se avântă, prin talent, spre luminile stelare ale consacrării. În realizarea acestui obiectiv, Fundaţia a editat monografia "Rudolf Schweitzer-Cumpăna" de către istoricul de artă Radu Ionescu, a asigurat finanţarea realizării unui bust al pictorului de sculptorul român I. Dimitriu-Bârlad, a acordat burse anuale de studiu unor studenţi talentaţi în domeniul picturii, a organizat simpozioane a căror tematică vizează viaţa şi opera marelui pictor piteştean, precum şi expoziţii temporare cu tablouri reprezentative din creaţia sa plastică. Relevându-se contribuţia marelui pictor la dezvoltarea artei plastice contemporane româneşti, în "Dicţionarul enciclopedic român", elaborat de către Academia R.P.R., se consemnau următoarele: "Înzestrat desenator, având un ascuţit spirit de observaţie, Schweitzer-Cumpăna a creat portrete, peisaje şi mai ales scene din viaţa ţăranilor, în tehnici diferite (ulei, acuarelă şi desen, de predilecţie în cărbune) într-o viziune realistă. În pictură, Schweitzer-Cumpăna urmăreşte construcţia formelor în relief, modelând pasta, uneori excesiv de abundentă. Paleta sa este caldă, în tonalităţi grave şi profunde. În ultima vreme, a fost preocupat de rolul luminii în pictură şi a manifestat o tendinţă accentuată pentru precizarea formei (<<Autoportret>>, <<Portret de bărbat>>, <<Capre în soare>>).".
Bibliografie selectivă: Zoe Apostolache-Stoicescu - 120 de ani de la naşterea pictorului român Rudolf Schweitzer-Cumpăna, în "Argeş", mai 2006; *** - Dicţionar Enciclopedic Român, Bucureşti, 1964; Radu Ionescu - Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003; George Oprescu - Amintiri, evocări, Bucureşti, 1968; Gheorghe Poenaru - Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 1969; Liana Saxone Harodi - România-Israel portal.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
