VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Bancomatele din munţi
O prejudecată economică bine înrădăcinată în minţile noastre imediat după 1989, desigur, interesată, este aceea că statul este un prost administrator, un prost jucător economic. Prilej pentru a vinde („pe un leu” uneori) şi pentru a privatiza, eventual după trecerea prin faza MEBO sau prin alte forme de falimentare (căpuşare, furt, sabotare - Dumnezeu mai ştie ce s-a folosit) mai tot ce s-a putut vinde. Ştiu de la faţa locului cum s-a transformat într-o ruină de plâns superba staţiune Herculane, cea de pe vremea Împăratului: s-au vândut (ieftin) hoteluri, vile, clădiri de tot felul, unor „băieţi deştepţi”, aceştia au luat împrumuturi bancare (dolofane), garantând cu imobilele respective, au plecat din ţară cu banii sau i-au risipit în alte moduri, iar băncile au rămas cu clădirile în poală, neştiind ce să facă cu ele, pentru că priceperea lor era în altă parte, iar, între timp, clădirile se părăginiseră, nu se mai puteau vinde rentabil, ba nu se mai puteau vinde deloc. Iar Herculane este, cu siguranţă, doar un exemplu.
Avem un caz foarte interesant în imediata noastră apropiere: Hidroelectrica. Acum câţiva ani, era în mare încurcătură financiară. Iarăşi „băieţii deştepţi”, din zona energiei, proasta administrare şi ce-o mai fi fost pe acolo. Insolvenţă! S-a schimbat ceva, prin reguli şi oameni şi, de un număr bun de luni, aflăm că Hidroelectrica este una dintre cele mai rentabile întreprinderi din ţară! Deci s-a putut.
Aşadar, nu e adevărat că statul e un prost administrator, ci statul prost întocmit, corupt, căpuşat el însuşi, cu legi-reguli rele, care încheie contracte pierzătoare, este un prost jucător economic. Statul postdecembrist, excesiv politizat.
Iar de când Hidroelectrica este rentabilă, auzim şi că ar trebui privatizată... Ideea apare şi dispare de pe „piaţă”, e probabil lansată de test, sau sunt mai multe păreri/interese care se confruntă asupra subiectului. Oricum, la prima vedere este o mare mârşăvie - ba chiar şi la a doua. Bugetul se sprijină mai ales pe taxe, impozite şi accize, aproape n-au mai rămas întreprinderi de stat, cum să renunţi la una dintre cele mai rentabile dintre puţinele care ţi-au rămas, una strategică şi care produce bani mulţi şi ieftini?!
Cum să vinzi hidrocentrala „noastră”, Vidraru, cea care tocmai şi-a sărbătorit semicentenarul?! Sunt convins că mulţi localnici încă îşi mai amintesc, aşa cum îmi amintesc şi eu, ce era de la Oeşti până la Cumpăna la începutul anilor 1960. Ce furnicar, ce zumzet! Ce efort! Cei care vor să-şi reamintească, sau doar vor să afle, pot consulta superbul „album monografic” Hidrocentrala şi Barajul Vidraru 50, de concitadinii Paul Gheorghiescu şi Alexandru (Ducu) Gheorghiescu, „lucrare iniţiată şi susţinută de Asociaţia Rest.Art Curtea de Argeş”, apărută spre finalul anului trecut.
De aici, titlul: Hidrocentrala Vidraru este un mare bancomat - şi ca ea toate celelalte din ţară. Prin spate intră apă, apă gratis, căzută din ceruri, prin faţă ies bani, mulţi, curaţi şi ieftini. A trudit generaţia dinaintea noastră (dinaintea politicienilor de azi), pe vremea când pâinea era pe cartelă, s-o construiască, e rentabilă, are atâtea bune „efecte colaterale” (turism, sursă de apă potabilă, regularizare hidro) şi, pentru că, desigur, există rechini economici interesaţi în a o „colecţiona” şi există slăbiciuni, nu vreau să le numesc altfel, ale decidenţilor de la vârful statului, întoarcem bancomatul cu ieşirea spre buzunarul unui afacerist, cu mare şansă ca acesta să fie din exteriorul ţării...
Mi-ar plăcea ca, la vară, câţiva dintre tinerii inventivi care au „cenzurat” atât de frumos politica românească la acest început de an să scrie pe baraj, cu litere mari: „Nu mă vindeţi!”... Altfel rămânem şi mai puţin stăpâni pe ţară...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
