PÂRVU MUTU (1657-1735) (I)
Considerat "cel mai important precursor al artei portretului pictat românesc", Pârvu Mutu a văzut lumina zilei la 12 octombrie 1657, în familia unui preot ortodox din mahalaua Vişoi a oraşului Câmpulung-Muscel. Tatăl său, Ioan Pârvescu [1623-1702], descindea dintr-un neam înnobilat prin generaţii succesive de slujitori devotaţi ai altarelor strămoşeşti, culminând cu mitropolitul Ignatie Sârbul, sfetnic de seamă al domnitorului Matei Basarab [1632-1654], în acţiunea acestuia de consolidare a bisericii ortodoxe, prin ctitorirea celor peste 30 locaşuri de cult, dar şi prin contribuţia sa esenţială la înlocuirea limbii slavone cu limba română în domeniile vieţii administrative şi religioase din Ţara Românească. Dându-i-se la botez numele naşului său, marele vistier Pârvu Vlădescu, zugravul Pârvu Pârvescu avea să intre, în istoria artei româneşti, sub numele de Pârvu Mutu, printr-o operă de referinţă în domeniul atât de înălţător al picturii bisericeşti.
Pârvu Vlădescu, ctitor al Bisericii "Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul" din Vlădeştii Muscelului [1656], avea să fie ucis, din porunca voievodului Mihnea al III-lea Radu [1658-1659], spre sfârşitul lunii iunie 1658, în timpul unui ospăţ, în tabăra de la Gura Teleajenului, fiind învinuit de trădare, întrucât nu acceptase politica antiotomană promovată de domn, considerând-o contrară intereselor ţării în conjunctura istorică a vremii. Talentul precoce manifestat la desen de tânărul Pârvu Pârvescu va fi şlefuit, încă de la vârsta de 12 ani, în Şcoala de zugrăvie care funcţiona pe lângă Mănăstirea "Negru Vodă" din Câmpulung - centru cultural şi artistic de rezonanţă în Evul Mediu românesc, renăscut, în special, prin înfiinţarea tipografiei de către Matei Basarab în anul 1635, în tiparniţele căreia vor apărea, pe lângă cărţi bisericeşti în limba slavonă şi prima carte cu conţinut moral-filozofic în limba română, "Învăţături de preste toate zilele".
Pârvu Pârvescu "îşi luase zborul în arta picturii la 24 martie 1669 - potrivit consemnării istoricului de artă Victor Bărbulescu -, când tatăl său, popa Ioan, se călugărise sub numele de Paisie, după moartea soţiei, dându-l pe Pârvu - singurul rămas în viaţă dintre cei şase fii ai săi, să înveţe zugrăvia la un părinte Evghenie". Remarcându-i harul artistic neobişnuit, clucerul Tudoran din Aninoasa, fiul lui Iane Vlădescu, fratele marelui vistier Pârvu Vlădescu, îl trimise, pe cheltuiala sa, în Bucovina, spre a se perfecţiona în arta picturii murale, "furând tainele zugrăviei" de la un vestit meşter rus al penelului care realizase picturi murale de o uimitoare frumuseţe, clucerul intenţionând, desigur, ca finul familiei sale boiereşti să picteze propria ctitorie religioasă pe care intenţiona să o înalţe în Aninoasa Muscelului. Contactul nemijlocit, timp de şase ani, cu impresionanta pictură a monumentelor de arhitectură ecleziastică din nordul Moldovei, unde şi-a desăvârşit mijloacele de exprimare plastică, fiind sedus de frumuseţea frescelor ctitoriilor voievodale durate de Petru Rareş, la Moldoviţa [1532], Movileşti, la Suceviţa [1581-1601], Ştefan cel Mare, la Voroneţ [1488] şi Putna, reconstruită de Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan [1654-1662], dar şi a excelentelor miniaturi ale lui Anastasie Crimca de la Mănăstirea Dragomirna, contribuie substanţial la formarea sa ca artist preocupat de descriptivismul scenelor religioase, de expresivitatea figurilor sfinţilor şi de rafinamentul ornamenticii picturilor murale bisericeşti.
O influenţă considerabilă în formarea propriului său stil artistic vor fi exercitat: pictura murală de la Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Curtea de Argeş, pictura vestitului zugrav târgoviştean Dobromir din celebra ctitorie a voievodului cărturar Neagoe Basarab - Biserica Mănăstirii Argeşului, precum şi şcoala câmpulungeană de zugrăvie de la Mănăstirea "Negru Vodă". În ordonarea scenelor biblice constituente ale picturilor sale murale, Pârvu Mutu se va inspira din modalitatea de dispunere a frescelor iniţiale datând din 1377-1383 de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Excelenta frescă a bisericii a exercitat o influenţă considerabilă asupra picturii religioase din Ţara Românească până în secolul al XVIII-lea. Istoricul de artă Henri Focillon, referindu-se la valoarea acesteia, menţiona, printre altele: "Pereţii Bisericii Domneşti păstrează o rară minune, valoroasă nu numai pentru arta românească, dar pentru istoria picturii din întreaga Europă; compoziţiile care o decorează se numără printre cele mai nobile ansambluri ale acestui Orient european care a produs în acest domeniu atâtea capodopere."
Programul iconografic include reprezentarea tabloului biblic Maica Domnului cu Iisus în braţe încadrată de Arhanghelii Mihail şi Gavriil, în conca altarului; în registrele hemiciclului, apar scene liturgice imaginând Cortul Mărturiei şi Împărtăşirea "Sf. Apostoli", registrul inferior fiind afectat galeriei arhiereilor, delimitate de arhidiaconii Ştefan şi Roman. Scene iconografice semnificative din viaţa lui Iisus Hristos şi a Maicii Domnului sunt amplu redate în naosul bisericilor zugrăvite de Pârvu Mutu, care realiza, însă, şi unele "derogări tipologice" de la program, semnalate de către cercetătoarea Teodora Voinescu în volumul său consacrat marelui pictor câmpulungean: "În concele absidelor, el reprezintă pe Maica Domnului cu Iisus, fie pe Maica Domnului a zămislirii - în chip de orantă cu figura lui Iisus pe piept -, fie pe Maica Domnului cu Iisus pe tron încadrată de Arhanghelii Mihail şi Gavriil" - scenă inspirată din programul iconografic de la Curtea de Argeş.
Amprenta stilului său compoziţional este relevantă, în special, în conceperea picturii pronaosului, spaţiul rezervat ctitorilor fiind dominant, prin reprezentarea în integralitatea lor a familiilor acestora, dar şi a unor scene preluate din surse folclorice, precum scena inorogului, ori a unor scene pitoreşti de sorginte laică: "fermecătoare grupe de hore şi grupuri de lăutari şi ilustraţii legate de evanghelie". În ornamentica stâlpilor pridvorului, Pârvu Mutu preferă un decor dominant floral. După întoarcerea sa din nordul Moldovei, Pârvu Mutu îşi va demonstra capacitatea artistică în împodobirea cu frescă a bisericii din incinta mănăstirii câmpulungene unde primise cele dintâi noţiuni de artă de la monahul zugrav Evghenie. Lucrările de pictură murală vor fi efectuate cu intermitenţe, pentru că renumitul zugrav era nevoit să răspundă unor tot mai insistente solicitări. "Catastiful" zugravului Pârvu Mutu confirmă, astfel, că Biserica Mănăstirii "Negru Vodă" a fost pictată în două etape, 1679-1680 şi 1683-1684, întrucât, în intervalul anilor 1680-1682, "săvârşea zugrăvirea Bisericii Mănăstirii Cotroceni ctitorită de voievodul Şerban Cantacuzino".
Devenit "pictor de curte al boierilor Vlădeşti", care contribuiseră substanţial financiar la desăvârşirea instruirii sale în domeniul fascinant al artelor plastice, aceştia îi vor încredinţa executarea picturii murale la importanta lor ctitorie ecleziastică din Aninoasa Muscelului. Pictura murală conservată fragmentar în pridvorul Bisericii Mănăstirii Aninoasa, durate de marele clucer Tudoran Vlădescu şi soţia acestuia, în anul 1677, constituie o dovadă a preferinţelor iconografice adoptate de pictor. Pisania consemnează cauza tragică a transformării bisericii destinate a fi biserica de mir a satului în mănăstire de călugări: "Iar când au fost la sfârşitul sfintei biserici, despărţindu-l Dumnezeu de soţie de s-au pristăvit, (Tudoran) primit-au cinul îngeresc de s-au călugărit şi-i fu numele Teodosie monah. Şi au numit sfânta biserică să fie mănăstire de obşte de călugări."
Modalitatea de realizare compoziţională a excepţionalelor tablouri votive din pronaos este relevantă pentru talentul tânărului zugrav de numai 20 de ani, care a conceput ampla galerie a personajelor: aga Tudoran şi soţia sa, jupaniţa Alexandra, împreună cu cei 11 urmaşi ai acestora, printr-un desen sintetic, realist, de o expresivitate remarcabilă ce conferă o notă de autenticitate şi, implicit, individualitate figurilor membrilor renumitului ctitor al bisericii. Picturile murale realizate până la căsătoria sa cu jupâneasa Teodora din luna ianuarie a anului 1700 vor fi însemnate într-un "Catastif", în ordinea cronologică a realizării lor: "1) Mănăstirea lui Negru V. Câmpulung a 3 oară; 2) M. Cotroceni a lui Şerban V. Cantacuzino întâi; 3) M. a naşului Aninoasa; 4) M. Mărgineni a doua oară; 5) M. Poiana a jupanului Toma Cantacuzino; 6) M. Lespezile a Pârvului Cantacuzino; 7) M. Sinaia a spătarului Mihai Cantacuzino; 8) M. Râmnicul Sărat, idem; 9) M. Trisfetitele (Colţea), idem; 10) M. Sf. Gheorghe Nou a lui Constantin Voievod Brâncoveanu; 4 biserici: Filipeşti de Târg, idem de Pădure, Călineşti a 2-a, Măgureni. Icoane în multe biserici."
Simpla enumerare a bisericilor şi a mănăstirilor în care Pârvu Mutu zugravul şi-a manifestat inegalabila sa artă este edificatoare pentru definirea acestuia ca fiind cel mai important artist plastic român al perioadei ultimelor decenii ale veacului al XVII-lea şi al primelor decenii ale secolului al XVIII-lea din Ţara Românească. Sedus de frumuseţea frescelor executate de artist, voievodul Şerban Cantacuzino [1678-1688] îi încredinţă zugrăvirea celei mai importante ctitorii ecleziastice edificate "cu osteneala sa" în perioada anilor 1679-1682, Biserica necropolă domnească a Mănăstirii Cotroceni. Din păcate, această biserică din incinta Palatului Cotroceni devenit, din 1949, Palatul Pionierilor, va fi închisă cultului şi se va ruina, iar cutremurul din 4 martie 1977 va desăvârşi distrugerea sa, regimul comunist dispunând demolarea în anul 1984, criminala operaţiune fiind efectuată într-o singură noapte, specialiştii recuperând doar fragmente din pictura murală realizată de celebrul zugrav bisericesc, fragmente ce vor fi încastrate în pereţii noului locaş de cult înălţat în anii 2003-2004, pe fundaţia fostei ctitorii voievodale.
Etalând calităţi artistice excepţionale în zugrăvirea acestei ctitorii voievodale, Pârvu Mutu îşi va consolida poziţia de pictor de curte al familiei boiereşti a Cantacuzinilor implicaţi esenţial, prin membrii săi, în viaţa culturală şi religioasă a Ţării Româneşti din epoca medievală. Nu întâmplător, aşadar, în anul 1692, pictorul câmpulungean va zugrăvi Biserica "Trei Ierarhi" din Filipeştii de Pădure ctitorită în anul 1688, de către Bălaşa, soţia marelui agă Matei Cantacuzino, de fiul lor, spătarul Toma Cantacuzino, şi de jupaniţa acestuia, Maria. Pictura murală din Biserica Filipeştii de Pădure, despre care istoricul de artă I.D. Ştefănescu menţiona că "se caracterizează prin armonia şi luxul culorilor îmbogăţite de strălucirea aurului şi prin însuşiri de ilustraţie" s-a conservat extrem de bine în comparaţie cu alte lucrări similare realizate de Pârvu Mutu şi ucenicii săi. Tabloul mural care domină calota cupolei reprezentând portretul Pantocratorului încadrat de îngeri şi heruvimi, portretul Fecioarei Maria şi al Sf. Ioan Botezătorul, "Sfânta cărămidă" şi "Sfânta năframă" care ornează bolta, Liturghia îngerească şi Împărtăşirea Apostolilor de pe hemiciclul absidei estice, Praznicele, Patimile, Minunile Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi temele biblice din Vechiul Testament reprezintă modele impresionante ale picturii religioase realizate de artist.
Surprinzător de viu, prin prospeţimea amplei game cromatice utilizate, este tabloul votiv redând familia marelui agă Toma Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Bălaşa, "figurile fiind definite, în primul rând, prin desenul sintetic cu mare putere de evocare". Tabloul votiv zugrăvit în pronaos, de-o parte şi de alta a uşii de acces, reprezintă o capodoperă a artei sale picturale prin conturarea unui ansamblu omogen, unitar, deşi numărul personajelor compoziţiei este impresionant, iar particularizarea acestora implica o redare cât mai fidelă a elementelor fizionomice specifice fiecărui membru din familia ctitorilor locaşului de cult.
Un autoportret al lui Pârvu Mutu este zugrăvit pe zidul scării ce duce la turnul-clopotniţă al Bisericii "Sf. Trei Ierarhi" din Filipeştii de Pădure, biserică supranumită "Voroneţul sud-estului Munteniei", pentru frumuseţea picturii murale semnate de "Pârvu Mutu văleat 7200 (1692)" împreună cu ucenicii săi: Marin, Andrei, Stan, Neagoe, Nicolai şi Mihail monah - menţionaţi în pomelnicul din proscomidiar. Artistul se înfăţişează susţinând, cu ambele mâini, icoana Maica Domnului cu Pruncul, aluzie evidentă la activitatea sa de "iconar", alături de el, fiind pictate chipurile ucenicilor săi, Neagoe şi Nicolae.
Iconostasul originar de lemn, sculptat în stil baroc şi renascentist, cu ample stucaturi aurite, păstrează precum o comoară de preţ, parte din icoanele zugrăvite pe lemn de Pârvu Mutu. Impresionantul monument istoric şi de artă medievală românească de la Filipeştii de Pădure este - prin creaţia plastică a marelui zugrav câmpulungean - în atenţia UNESCO. Un alt edificiu religios aparţinând familiei Cantacuzinilor, Biserica "Sf. Treime" Măgureni - durată "cu toată cheltuiala" soţiei spătarului Drăghici Cantacuzino, Păuna, în 1671-1674, conservă fragmentar fresca lui Pârvu Mutu din 1694, inclusiv un admirabil tablou votiv al ctitorilor, refacerea frescei fiind efectuată ante 1925, cu extremă atenţie, de către pictorul gorjean stabilit la Curtea de Argeş, Dumitru Norocea, remarcabil artist plastic specializat în restaurarea picturilor murale.
Pictura iniţială a Bisericii Mănăstirii Sinaia aparţine, de asemenea, marelui zugrav de curte al familiei Cantacuzinilor, tabloul votiv relevând aceeaşi impresionantă capacitate portretistică a artistului de a conferi manierismului picturii de sorginte bizantină elemente de pictură laică, precum şi un pronunţat spirit narativ. O particularitate sesizabilă în conceperea scenelor biblice o constituie reprezentarea personajelor cu mâna întinsă, sugerându-se, în acest mod, ideea omniprezentă a "milei creştine" caracteristică acestei caritabile familii boiereşti din Ţara Românească.
Situată la poalele Bucegilor, Biserica "Adormirea Maicii Domnului", ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino, a fost înălţată în perioada anilor 1690-1695, fiind pictată iniţial de Pârvu Mutu, căruia i se atribuie unele scene biblice din pridvorul deschis, unde a imaginat scena "Judecăţii de Apoi" particularizată prin prezenţa, în compoziţia frescei, a unor elemente preluate din viaţa cotidiană, precum o costumaţie specifică epocii; din fresca zugrăvită în pronaos şi naos, se detaşează Iisus Hristos Pantocrator. Este evidentă gama cromatică preferată de artist care utilizează, de regulă, culorile roşu şi galben pe un fond albastru şi, de asemenea, ampla decoraţie realizată prin ornamente vegetale (flori stilizate de trandafir, viţă de vie), dar şi panglici "şerpuitoare" sau motive geometrice inspirate din ilustraţiile cărţilor vechi bisericeşti.
Muzeul organizat la Mănăstirea Sinaia include în inventarul său, printre altele, importante obiecte de artă medievală, Biblia lui Şerban Cantacuzino tipărită la Bucureşti în 1688, o splendidă colecţie de icoane dominată de celebra icoană pictată pe lemn de Pârvu Mutu - "Sfânta Troiţă", icoana "Sf. Evanghelist Luca", pe evanghelia căruia, textul este în limba română, element ce demonstrează "biruinţa scrisului românesc asupra celui slavon" în iconografie, icoane atribuite ucenicilor lui Pârvu Mutu: "Adormirea Maicii Domnului", "Deisis", "Fecioara Maria cu Pruncul", "Duminica Tuturor Sfinţilor" create în anii 1693-1694.
Piatra de temelie a unui alt locaş de cult pictat de Pârvu Mutu în perioada anilor 1687-1693, Biserica Schitului Lespezi din oraşul Comarnic, cu hramul "Sf. Treime", a fost pusă de spătarul Drăghici Cantacuzino în 1661, dar, după moartea acestuia survenită în timpul unei călătorii spre Constantinopol în 1674, construcţia va fi definitivată abia în anul 1683, de fiul său, Pârvu Cantacuzino, nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino. Tabloul votiv reprezentând pe cei doi ctitori, Drăghici şi Pârvu Cantacuzino, care susţin, cu mâinile lor, macheta unei bisericuţe închinate Sfintei Treimi, a fost pictat pe peretele interior nordic. Potrivit surselor documentare, biserica a fost zugrăvită în două etape: iniţial, în partea superioară a pereţilor şi, ulterior, după scurgerea mai multor ani, în zona inferioară a acestora. Chipul Maicii Domnului impresionează, mai ales, prin "trăsăturile foarte accentuate cu care artistul a desenat ochii mari şi figura uscăţivă, spiritualizată, de sfântă a Fecioarei".
Un alt important monument de artă brâncovenească, Biserica "Sf. Eftimie" Fundenii Doamnei, amplasată pe malul Lacului Fundeni în zona de nord-est a Bucureştiului, remarcabilă prin decorul sculptural al faţadelor ornamentate într-un stil de evidentă influenţă persană, a fost construită de marele spătar Mihail Cantacuzino [1650-1716], fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica domnitorului Radu Şerban, fiind "săvârşită la leat 1699 mai 1". Pictura murală executată de Pârvu Mutu şi ucenicii săi prezintă similitudini iconografice cu fresca Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, demonstrându-se, şi în acest caz, influenţa exercitată de ansamblul iconografic al celebrei ctitorii voievodale. Analizând programul iconografic al bisericii, istoricul de artă I.D. Ştefănescu menţiona, printre altele: "Decorul pictat al interiorului se încadrează în tradiţia secolului al XVII-lea şi ne duce în Biserica Domnească de la Argeş. În absida de răsărit, s-au înfăţişat Cortul mărturiei, 12 praznice împărăteşti, două teme din viaţa Fecioarei Maria (Naşterea şi Intrarea în biserică), Jertfa lui Avraam şi Împărtăşirea Apostolilor, iar, la miazănoapte, parabola celor zece fecioare; învăţătura lui Iisus, praznicele împărăteşti şi două teme din viaţa lui Ioan Botezătorul (Banchetul lui Irod şi Dansul Salomeei). Într-un cadru de fereastră, ne întâmpină tema Iisus <<înger al marelui sfat>>. În nartex, afară de acatistul Buneivestiri şi calendarul pictate în tablouri mici, se văd numeroase portrete ale familiilor Matei Basarab, Cantacuzino, Brâncoveanu". Istoricul I.D. Ştefănescu remarcă elemente care contravin programului iconografic, scena parabolei celor zece fecioare fiind izolată în absida de răsărit, iar "portretele sfinţilor episcopi evocând portrete de sfinţi episcopi din bisericile lui Ştefan cel Mare". Se constată, de asemenea, corelarea de către artist a frescei cu decorul arhitectural exterior în stucatură, reprezentările lui Iisus Pantocrator, Maicii Domnului şi sfinţilor militari având nimburi aurite reliefate. Scena imaginând "Judecata de Apoi" se remarcă prin amploarea compoziţiei.
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
