PÂRVU MUTU (1657-1735) (II)

 Continuând să înfrumuseţeze cu penelul său plin de har artistic ctitoriile Cantacuzinilor, Pârvu Mutu reface, spre sfârşitul veacului al XVII-lea, pictura iniţială a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" Filipeştii de Târg construită din "cărămidă presată", în 1642, prin osârdia postelnicului Constantin Cantacuzino, locaş de cult care, din păcate, s-a ruinat cu desăvârşire "datorită dintelui necruţător al vremii şi a nepăsării vinovate a oamenilor", pe locul altarului acesteia, fiind înălţată o cruce.

Antonio-Maria del Chiaro Fiorentino [1669-1727], secretar pe lângă domnitorii Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu [1688-1714], Ştefan Cantacuzino [1714-1715] şi Nicolae Mavrocordat [1715-1716], menţionează, printre altele, în opera sa cu caracter memorialistic consacrată Ţării Româneşti, "Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia", tipărită la Viena în 1718, că, în palatul postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mărgineni, se afla o "bibliotecă frumoasă" cu o colecţie impresionantă de cărţi, printre care se numărau: poemele homerice Iliada şi Odiseea, opere de Virgiliu, Terenţiu, Horaţiu şi Marţial, calendare şi almanahuri, postelnicul "dorind să le ofere fiilor săi o educaţie orientată spre cultura antică şi neobizantină". Biblioteca postelnicului va influenţa considerabil formarea intelectuală a fiului său, eruditul umanist Constantin Cantacuzino stolnicul [1640-1715], dar şi a unora dintre cei mai fideli cititori ai cărţilor deţinute de postelnicul ctitor al bisericii, printre care se aflau zugravul Pârvu Mutu şi discipolii săi.

Un al locaş de cult repictat în frescă de Pârvu Mutu împreună cu ucenicii lui în anul 1692, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Călineşti, din comuna Floreşti, judeţul Prahova, a fost înălţată în perioada anilor 1636-1646, din vrerea şi cu cheltuiala unor mari familii boiereşti, printre care se afla şi cea a lui Iancu Cantacuzino, tatăl celebrului medic Ioan Cantacuzino, descoperitorul serului fiziologic şi al vaccinului. Fresca, impresionând prin "fineţea desenului şi îmbinarea fermecătoare a culorilor", s-a degradat considerabil, restaurările picturii murale fiind efectuate empiric în decursul vremii.

O altă frescă realizată de către marele zugrav câmpulungean, în calitatea sa de "pictor de curte al Cantacuzinilor", a fost cea a Bisericii schitului Poiana Câmpina - ctitorie a spătarului Toma Cantacuzino, edificată în perioada anilor 1690-1711. Pictura murală a fost iremediabil pierdută, biserica fiind "distrusă până la temelie" de seismul din 4 martie 1977 şi reconstruită "după vechiul plan" în cursul anilor 1980-1985. Amprenta inconfundabilului stil pictural al zugravului Pârvu Mutu se regăseşte în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Râmnicu Sărat, situată în Complexul brâncovenesc edificat de către domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu [1688-1714] împreună cu unchiul acestuia, spătarul Mihail Cantacuzino, în perioada anilor 1690-1697, ansamblu arhitectural format din: biserică, casa domnească, stăreţie, turnuri şi zidul de incintă, relevând caracteristici arhitecturale fundamentale ale stilului brâncovenesc.

Un alt monument ecleziastic din epoca brâncovenească, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Bordeşti-Vrancea "durată din temelie de căpitanul Mănăilă", dregător al domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi soţia lui, Mina, în anii 1698-1699, a purtat, pe pereţii săi interiori, frumuseţea inegalabilă a creaţiei plastice a marelui pictor câmpulungean. Tabloul votiv al ctitorilor reda imaginea lui Mănăilă, a soţiei acestuia, Mina, împreună cu domnitorii Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Un autoportret al zugravului Pârvu Mutu alături de figura ucenicului său, Radu, conceput pe canatul accesului în pronaos, precum şi fresca imaginând Adormirea Maicii Domnului au fost decapate de pe pereţii bisericii vrâncene în anul 1960, pentru a fi conservate în Muzeul de artă al României din Bucureşti. Pârvu Mutu va realiza, de asemenea, fresca Bisericii "Sf. Nicolae" a Mănăstirii Mamu din Vâlcea, ctitorită de către Constantin Brâncoveanu în cursul anilor 1696-1699, în satul Stăneşti-Lunca din comuna Lungeşti. Pisania din 1699 [7208] atestă zugrăvirea locaşului de cult de către Pârvu Mutu şi ucenicul său, Marin: "† Iubit-am podoaba casii Tale şi locul lăcaşului slavei Tale, Doamne, cânta împăratul şi prorocul D(a)vidǔ. Acestuia cuvântǔ urmândǔ bunul, credincios şi de H(risto)s iubitoriu, prealuminatul domnǔ, Io Constantin Brân(co)veanul Basarab voivod a înfrumusiţat aciastă sfântă bisĕrică, cu toate podoabele şi zugrăveala şi o a săvârşit la septevrie la 8 zile, anii 7208; zugrafi, Pârvul i Marin."

Portretele ctitorilor indicate grafic sunt zugrăvite pe pereţii pronaosului: "Io Matthei Basarab voevod, Doamna lui Elenna" (sud); "Io Constantin Basarab voevod, Doamna lui Maria (vest); Jupan Papa post(elnic) Brâncoveanul; Jupaniţa lui, Stanca Cantacuzini"; "Jupan Preda velicâi vornic, Jupaniţa lui, Păuna" (nord). Tabloul reprezentând pe Constantin Brâncoveanu este completat cu cei patru fii ai săi, iar cel al Doamnei Elena, cu cele şase fiice din familia voievodului. Tablourilor votive menţionate li se adaugă splendidul portret al stareţei mănăstirii din anul 1699, Platonida: "Platonida, care au fostu stariţ(ă) cându s-au făcut mănăstirea." Degradându-se, fresca realizată de Pârvu Mutu va fi acoperită cu o pictură nouă în cursul restaurărilor întreprinse în anii 1842-1843, prin grija stareţei aşezământului monahal, Meletina schimonaha, de către "Gherman eromonah Argeşanu cu ciraciǐ săǐ, popa Constantin zugravu şi Gheorghe Bălăceanu zugravu". Din iniţiativa episcopului Râmnicului şi Noului Severin, Sofronie, a fost radiată pictura suprapusă celei a lui Pârvu Mutu şi Marin, în anul 1916, spre a fi pusă în lumină fresca celor dintâi zugravi: "găsindu-se zugrăveala cea veche, precum se vede, peste care se făcuse alta ce s-a spălat."

Monument istoric, Biserica «Sf. Dumitru» şi "Sf. Împăraţi" Stâlpu, judeţul Buzău, construită în 1699 a fost, de asemenea, înveşmântată în haina hieratică plină de splendoare a picturii murale de către zugravul Pârvu Mutu şi ucenicii săi. În capitala Ţării Româneşti, spătarul Mihai Cantacuzino înălţa, împreună cu soţia sa, Maria, pe locul unei biserici de lemn, în perioada anilor 1695-1698, Biserica "Trei Ierarhi" Colţea din Bucureşti, a cărei frescă iniţială a fost realizată de Pârvu Mutu. Deşi, în cursul vremii, s-au efectuat repictări succesive, ultima fiind executată de pictorul Gheorghe Tattarescu în anul 1871, cu prilejul unei reparaţii a construcţiei ecleziastice coordonate de arhitectul Gheorghe Mandrea în 1895, "s-a descoperit, sub tencuiala exterioară, o zugrăveală în frescă, roşu cu negru, care acoperea biserica, şi care i-a fost atribuită lui Pârvu Mutu".

Biserica "Sf. Gheorghe-Nou" din Bucureşti a fost ctitorită, pe locul unei alte bisericii "ruinate şi neîncăpătoare", din vrerea voievodului martir Constantin Brâncoveanu, întrucât, potrivit cronicarului Radu Greceanu, "Măria Sa n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu aşa mult norod o astfel de biserică foarte mică şi întunecoasă." Edificată conform proiectului arhitectului Veseleil, care a supravegheat lucrările la acest monumental locaş de cult împreună cu marele agă Enache Văcărescu, biserica va impresiona, peste ani, pe istoricul cărturar Nicolae Iorga prin "profunditate şi lărgime", dar şi prin rafinamentul frescei vestitului zugrav Pârvu Mutu, "întemeietor de şcoală de pictură bisericească", care, în 1707, îşi definitivase opera sa artistică la această ultimă şi definitorie ctitorie brâncovenească din Bucureşti, a cărei sfinţire se va săvârşi cu mult fast la 29 iunie 1707, în prezenţa domnitorului, a marilor boieri din sfat, a mitropolitului Ţării Româneşti şi a patriarhilor Ierusalimului şi Alexandriei. 

Evocând succint personalitatea marelui zugrav câmpulungean stabilit, spre sfârşitul vieţii sale, la Mănăstirea Robaia, cărturarul arhimandrit Grigorie Uriţescu insera cronologic, în studiul său "Schitul Robaia-Argeş", locaşurile de cult din Ţara Românească "împodobite cu veşmânt de culoare şi credinţă divină" de Pârvu Mutu: "mănăstirile Negru Vodă din Câmpulung, Aninoasa-Muscel, Cotroceni din Bucureşti, Mărgineni-Prahova, Poiana-Prahova; bisericile: Filipeştii de Târg, Filipeştii de Pădure, Călineşti şi Măgureni din raionul Câmpina, regiunea Ploieşti; mănăstirile: Lespezi din satul Posada, pe malul drept al Prahovei, Sinaia, biserica Adormirea Maicii Domnului din Târgul Râmnicului, Colţea din Bucureşti, Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, Mănăstirea Mamul, biserica mănăstirii Bordeşti şi biserica <<Sfântul Dumitru>> din comuna Stâlpu, raionul Buzău. Pârvu Mutu va mai fi pictat poate şi alte biserici despre care până acum încă nu avem ştiinţă."

Una dintre bisericile omise din "catagrafia" ierarhului argeşean este cea închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Mănăstirea Berca situată în curbura buzoiană a Carpaţilor, "înălţată spre cerul credinţei în Dumnezeu, la leat 1694, de boierii Cândeşti care nemuresc în tabloul votiv din pronaos", zugrăvit de către Pârvu Mutu în maniera sa inconfundabilă. Deşi erminiile epocii impuneau zugravilor o reprezentare în manieră rigidă şi hieratică a portretelor sfinţilor, pentru a se evita preluarea modalităţilor utilizate în pictura occidentală, Pârvu Mutu adoptă în zugrăvirea figurilor ctitorilor o manieră realistă de individualizare a acestora, prin redarea cât mai fidelă a trăsăturilor portretistice oferite de modele, spre a se recunoaşte ele însele în tablourile votive concepute de artist. Detaşându-se evident de rigiditatea prescripţiilor erminiilor, Pârvu Mutu se va reprezenta pe portalul uşii către naos din biserica mănăstirii Berca împreună cu soţia sa, jupâneasa Tudora, care, probabil, în calitate de "zugrav de gros", lucrase alături de soţul ei, "zugrav de subţire", pe schele, la realizarea scenelor biblice imaginate pe pereţii acestei biserici. Era o modalitate neconvenţională adoptată de artist pentru a-şi exprima trăinicia sentimentelor de admiraţie nutrite pentru "ucenica" sa în ale picturii religioase. Receptiv la curentele artistice dominante ale epocii, Pârvu Mutu zugravul, supranumit nu întâmplător astfel, întrucât se exprima verbal cu extremă dificultate, dar şi pentru că îi plăcea să picteze sfinţii într-o tăcere desăvârşită, se va inspira din izvoarele picturii atonite, din efervescenţa operelor renascentiste italiene târzii, din ecourile barocului cunoscute, în special, prin intermediul gravurilor, preluându-le şi prelucrându-le în spiritul unui mare creator, pentru a-şi defini propria individualitate artistică. Autoportretele sale se înscriu printre cele mai vechi opere de acest gen din istoria artei plastice româneşti.

Dascălul Pârvu Mutu zugravul

Înzestrat cu un har artistic excepţional, Pârvu Mutu a înnobilat, prin penelul său, renumite altare ortodoxe româneşti ale credinţei în Dumnezeu. Împărtăşindu-şi, cu generozitatea specifică marilor creatori, vasta sa experienţă de "zugrav", Pârvu Mutu deschide, începând cu anul 1702, o şcoală de pictură în casa sa din mahalaua Slobozia din Bucureşti, unde formează pe viitorii meşteri zugravi: Andrei, Marin, Neagoe, Nicolae, Radu, Stan şi alţii, care vor prelua mesajul atât de semnificativ al artei sale. Împreună cu o parte dintre ucenici, Pârvu Mutu va realiza impresionanta frescă din Biserica Filipeştii de Pădure în 1692, precum şi cea de la Biserica Negustorilor din Bucureşti în anii 1725-1726. Sedus de noua profesiune care îi oferea depline satisfacţii, prin zelul discipolilor de a descifra tainele picturii, el îşi va semna creaţiile artistice: "dascălu' Pârvu Mutu zugravu'".

Pictura murală religioasă executată de Pârvu Mutu împreună cu ucenicii săi se integrează, prin concepţie şi realizare artistică, stilului cantacuzinesc şi brâncovenesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Opera sa constituie, potrivit aprecierii istoricului de artă I.D. Ştefănescu, "o culme a artei ecleziastice autohtone, prin armonia şi luxul culorilor îmbogăţite de strălucirea aurului şi prin însuşiri de ilustraţie". Programele iconografice din monumentele de cult pictate relevă tendinţa emancipării faţă de mentalitatea epocii, pictorul umanizând figurile sfinţilor până la individualizare şi înlăturând, astfel, orice urmă de formalism în conceperea scenelor biblice.

În realizarea tablourilor votive conform unei scheme compoziţionale proprii este relevant numărul considerabil al personajelor (55 - la Filipeştii de Pădure; 60 - la Măgureni), dar şi măiestria renumitului zugrav în a le reda plastic într-o manieră care le conferă individualitate, prin figură, vestimentaţie şi detalii. În modalitatea adoptată pentru decorarea pronaosului bisericilor, "accentul este pus exclusiv pe reprezentarea tablourilor votive". Stabilirea programului iconografic al pridvoarelor relevă particularităţile artei sale, contribuţia adusă de artist în ilustrarea unor texte evanghelice, includerea unor elemente folclorice (tema inorogului, hore şi grupuri de lăutari), dar şi fidelitatea redării costumelor de epocă reconfirmând, în acest mod, tendinţa de emancipare faţă de iconografia tradiţională. "Într-o varietate şi bogăţie de scene ce se desfăşoară ca o adevărată povestire, Pârvu Mutu - potrivit observaţiei Teodorei Voinescu din studiul acesteia consacrat artistului: <<Pârvu Mutu zugravu>> [Bucureşti, 1968] - introduce elemente laicizante legate de arta îndepărtată a Renaşterii, de ale cărei ecouri în părţile noastre nu era străin, ca şi reţete şi procedee de tratare pentru redarea perspectivei şi a unor aspecte din viaţă şi din natură." În pictura murală executată de Pârvu Mutu, este utilizat decorul imprimat pe stuc, conform "modei italiene", pentru realizarea nimburilor sfinţilor reprezentaţi în scenele biblice. În ipostaza de pictor, cu penel şi cu o scoică - paleta de vopsele a vechilor zugravi - în mâna stângă, Pârvu Mutu apărea în fresca realizată împreună cu ucenicul său, Radu, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Mănăstirea Bordeşti din Vrancea, ctitoria din anii 1698-1699 a căpitanului Mănăilă, dregător al domnitorului Constantin Brâncoveanu. 

Icoana "Sfânta Treime"

În comoara de valori a celui mai vechi muzeu de artă religioasă din ţara noastră organizat la Mănăstirea Sinaia - ctitoria marelui spătar Mihail Cantacuzino, icoanele pictate de Pârvu Mutu în anul 1693 stârnesc admiraţia vizitatorilor, într-un asemenea grad, încât un grup de turişti americani a reacţionat imprevizibil pentru lumea de patriarhală tihnă a monahilor din mănăstire, aplaudând frenetic aceste perle ale artei brâncoveneşti. Icoana "Sfânta Treime", imaginând "Treimea la stejarul de la Mamvri/Filoxenia lui Avram" <Geneza, XVIII, 1-15>, este considerată de către specialişti "replica românească la <<Sfânta Treime>> realizată în 1410, de Andrei Rubliov", celebrul călugăr şi pictor de icoane rus din secolul al XV-lea, iniţiat în taina zugrăvirii icoanelor bizantine de dascălul său, pictorul grec Theophan. Zugravul Pârvu Mutu a fost supranumit, nu întâmplător, "Rubliov al românilor", prin perfecţiunea desenului, prin remarcabila sa artă portretistică în scena imaginând scena biblică a celor trei îngeri de lângă stejarul de la Mamvri. Profund impresionat de splendoarea acestei icoane, marele cărturar Nicolae Iorga consemna într-un studiu consacrat artei naţionale: "Cea mai veche şi desigur cea mai frumoasă icoană românească represintă pe cei trei îngeri veniţi la Avraam... În calitatea şi buna orânduire a culorilor, în fineţea faldurilor veşmântului, în expresia cu adevărat îngerească a figurilor sunt însuşiri care nu se mai pot găsi oriunde... Ţesătura de pe masă e vădit românească. Un mare pictor a lucrat aici şi ar trebui ca opera lui bine reprodusă să se găsească în toate casele noastre."

Monahul-artist Pafnutie

Trăind cu intensitate moartea soţiei sale, Tudora, survenită în anul 1718 - moment dramatic care îi va frânge temporar aripile ascensiunii continue spre piscurile artei, Pârvu Mutu se hotărăşte, după o călătorie întreprinsă, împreună cu fiii săi, Pârvu şi Gheorghe, la locurile sfinte de la Ierusalim, să îmbrace haina monahală, sub numele de Pafnutie, retrăgându-se la Mănăstirea Mărgineni, unde va traduce unele cărţi din vasta bibliotecă fondată de familia Cantacuzinilor în această ctitorie a lor, devenind un cititor fidel al volumelor existente, printre cele preferate de pictor aflându-se desigur celebra Biblie a lui Şerban Cantacuzino din 1688, considerată de către specialişti "un monument literar, de limbă, dar, în acelaşi timp, un act editorial fără egal, raportat chiar la tehnica tipografică modernă." Pârvu Mutu va continua concomitent, cu "neostoită râvnă", munca migăloasă de zugrav bisericesc.

Moartea fiului său, călugărul Gherasim, în anul 1731, rupe complet echilibrul sufletesc al monahului-artist Pafnutie, care, retras în sine, se decide să-şi petreacă restul zilelor la Mănăstirea Robaia din Muşăteştii Argeşului, ascunsă în inima unei păduri seculare, departe de lume, unde se va stinge din viaţă, în anul 1735, îngemănându-se cu pământul Argeşului, pe care şi l-a ales pentru eternitate, eternizându-l el însuşi prin miracolul talentului său artistic. Deşi au fost efectuate de-a lungul anilor cercetări asidue pentru descoperirea locului unde se află mormântul său în cimitirul călugărilor de la Mănăstirea Robaia, nu a fost posibilă o identificare a acestuia, mai ales, că trupul neînsufleţit al lui Pafnutie a urmat cu certitudine ritualul tipic rezervat monahilor, ritual descris în esenţa sa de către mitropolitul cărturar Valeriu Anania în volumul "Rotonda plopilor aprinşi", apărut la Bucureşti, în 1983: "Nu era pus în sicriu, ci doar înfăşurat în mantie, legat cruciş cu băieri şi astfel lăsat în groapă. Sub cap, i se punea o cărămidă pe care se săpaseră numele şi data morţii. După şapte ani, rămăşiţele erau dezgropate, spălate ritual cu vin şi untdelemn şi adăugate grămezii de sub necropolă, oasele în firidă şi hârcile într-o movilă din mijloc, unde aveau să aştepte ceasul trâmbiţei." La Mănăstirea Robaia, inundaţiile provocate de pârâul afluent al Robăii lasă deseori în urma lor oseminte atribuite călugărilor îngropaţi în cimitirul de obşte; de aceea, resturile de cărămizi sunt cercetate cu atenţie sporită în speranţa că pământul va scoate la iveală cărămida cu numele lui Pafnutie - celebrul artist monah care şi-a găsit odihna veşniciei în pământul Argeşului voievodal.

In memoriam

Într-o recentă evocare de suflet a evoluţiei Aşezământului monahal din Muşăteştii Argeşului, "Renaşterea Mănăstirii Robaia - o minune a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă", stavrofora Petronia Dobrescu, "care s-a ostenit şi a reuşit să rectitorească din temelii această vatră a credinţei strămoşeşti şi a spiritualităţii româneşti", conştientizează semnificaţia prezenţei lui Pârvu Mutu în această oază de rugăciune şi de linişte spirituală: "Faima Robăii, de vatră de sihăstrie, a determinat ca aici să se retragă spre sfârşitul vieţii marele artist al epocii brâncoveneşti, pictorul de biserici Pârvu Mutu zugravul [1657-1735]. Călugărindu-se, în anul 1721, la Mănăstirea Mărgineni, sub numele de Pafnutie, în anul 1731, se retrage în schimnicie la Robaia, de unde pleacă la cele veşnice în anul 1735 şi, la dorinţa sa, este îngropat lângă biserica mănăstirii." În memoria celebrului zugrav muscelean, s-a înălţat, în incinta mănăstirii, o monumentală cruce din calcar adus din Vraţa (Bulgaria), cruce amplu ornamentată, sculptată de artistul plastic bucureştean Narcis Tudor. Intenţia lăudabilă a slujitoarelor Mănăstirii Robaia de a organiza, în stăreţie, o expoziţie permanentă consacrată pictorului Pârvu Mutu, se constituie într-un binemeritat omagiu adus strălucitului zugrav câmpulungean, împătimitul de frumos veşnicit prin scenele pictate în atâtea locaşuri de adâncă simţire românească din ţară, cel care şi-a depănat firul ultimilor ani de viaţă la Robaia; un popas la Mănăstirea Robaia va reprezenta, astfel, pentru vizitatori, un moment inconfundabil de adâncă trăire spirituală! Artist plastic remarcabil, iniţiator şi animator înzestrat al unei şcoli de pictură cu larg ecou în Ţara Românească, în perioada de început a secolului al XVIII-lea, zugravul Pârvu Mutu se integrează, prin splendidele sale fresce şi icoane, în Panteonul creatorilor inestimabilului tezaur de valori culturale ale neamului românesc.

Bibliografie selectivă: Valeriu Anania - "Rotonda plopilor aprinşi", Bucureşti, 1983; Grigore Constantinescu - "Argeşul monumental - enciclopedie patrimonială", Piteşti, 2011; Grigore Constantinescu - "Mânăstirea Aninoasa", în revista "Lumină lină", an XVIII (1997), nr. 5; Grigore Constantinescu - "Pârvu Mutu", în revista "Lacrimi", an II (2000), nr. 1 (2); Teodor Dănălache - "Biserica Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure", www.creştinortodox.ro; Petronia Dobrescu - "Renaşterea Mănăstirii Robaia - o minune a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă", s.l, s.a.; Vasile Drăguţ - "Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească", Bucureşti, 1976; I. Hurdubeţiu, Fl. Mîrţu, N. Nicolaescu, Gh. Pârnuţă, I. Stănculescu - "Cîmpulung-Muscel, ieri şi azi", Cîmpulung-Muscel, 1974; Dumitru Manolache - "Voroneţul Munteniei", zugrăvit de mâna lui Pârvu Mutu, în săptămânalul "Lumina de duminică", 10.12. 2010; Nectarie Măgureanu - "Mânăstirea Sinaia", Bucureşti, 2000; "Mânăstirea Margineni" şi "Biblioteca stolnicului Cantacuzino", www.comunacaragiale.ro; Mircea Păcurariu - "Istoria Bisericii Ortodoxe Române", vol. II, Bucureşti, 1994; I.D. Ştefănescu - "Arta feudală în Ţările Române. Pictura murală şi icoanele de la origini pînă în secolul al XIX-lea", Timişoara, 1981; Ion Velcea, Gh. Niculescu - "Prahova. Ghid turistic al judeţului", Bucureşti, 1979; Teodora Voinescu - "Pârvu Mutu zugravu", Bucureşti, 1968. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!