"Pierzându-l pe Dumnezeu, omul s-a pierdut pe sine"
"Festivalul Primăverii", organizat de Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" cu dedicaţie pentru argeşence, s-a încheiat cu un moment impresionant oferit de actorul Dorel Vişan, sub genericul "Dumnezeu şi omul". Artistul s-a remarcat încă de la început prin graţie şi naturaleţe, printr-un cald umor subtil şi printr-un limbaj al corpului (în special al mâinilor şi al privirii) extrem de expresiv, care transpunea întreaga sa frământare lăuntrică dinaintea ochilor celor din public. Emoţionant şi tulburător totodată, îndemnând la cercetarea sinelui printr-o notă prietenos-mustrătoare, răscolitor prin duritatea aserţiunilor şi alinător prin incursiunile psalmice (acompaniate muzical de Ionuţ Bogdan Ştefănescu), discursul lui Dorel Vişan a fost o împletire între istoria şi esenţa omului ca fiinţă superioară şi relaţia sa cu Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul său. Înzestrat cu un incontestabil har, acesta a reuşit într-o oră să pătrundă în cele mai ascunse cotloane ale conştiinţei şi să trezească în fiecare suflet sentimentul apartenenţei de Dumnezeu, căci El a sădit în om o fărâmă din dumnezeirea Sa.
Omul rămâne una dintre cele mai adânci taine
Deşi în aparenţă un monolog, profunzimea actorului a transformat expunerea într-un dialog spiritual retoric, căci nu se aştepta din partea interlocutorului - publicul - vreun răspuns. Scopul a fost acela de a-i induce fiecărui ascultător acea stare de cugetare adâncă, de cercetare lăuntrică şi căinţă sinceră. Dorel Vişan a dorit să demonstreze că omul însuşi este o taină pentru om, căci nenumăratele încercări ale filozofilor şi scriitorilor de-a lungul istoriei de a-l defini şi a-l încadra nu au reuşit să ajungă la o determinare completă şi pertinentă a chintesenţei fiinţei umane. Din exemplele citate, s-a remarcat că, de multe ori, definiţiile date de înaintaşii noştri au fost cu jumătăţi de măsură sau în contradicţie unele cu altele, fără ca cineva să poate stabili care este cea adevărată sau corectă. Ceea ce nu poate demonstra altceva decât că ale omului căi sunt atât de întotocheate că nimeni nu le poate defini! Pornind de la Seneca, Dorel Vişan a amintit de afirmaţia acestuia cum că omul este singura fiinţă de pe pământ atât de sublimă şi atât de mizerabilă în acelaşi timp. S-a spus că această fiinţă înălţată şi dărâmată de propria-i libertate s-ar putea să nu fie vreodată descifrată, căci rădăcinile sale sunt sus, nu ca ale animalelor, aici, jos. Trimiteri livreşti s-au făcut şi către Shakespeare sau Eminescu, toate având aceeaşi finalitate: aceea că omul nu se poate autodefini! Cu alte cuvinte, nu se cunoaşte suficient încât să o facă el însuşi.
"... omul, prin voinţa lui, L-a trădat pe Dumnezeu"
Expunerea a continuat cu nenumărate trimiteri la Sfintele Scripturi, pornind de la Geneza, capitolele 1 şi 2, arătând că acestea vorbesc lămurit despre excepţia pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul faţă de celelalte creaturi cărora le-a dat viaţă. Omul a fost făcut din iubire şi aşezat în Grădina Edenului. "Numai că omul, prin voinţa lui, L-a trădat pe Dumnezeu şi, deşi era făcut pentru comuniune liberă, şi-a schimbat firea în singularizare, prin simbioza dintre libertate şi har. Dar omul nu poate trăi singur, căci aşa a fost făcut. El devine persoană numai în comuniune cu altă fiinţă sau cu Dumnezeu... Pierzându-l pe Dumnezeu, omul s-a pierdut pe sine", a concluzionat acesta. În sprijinul acestei idei a făcut apel la mitul androginului din cosmogoniile şi religiile arhaice, care, după ce a fost despărţit în două fiinţe distincte, nu mai poate zbura, şi de aceea cele două entităţi au nevoie să se reunească. Practic, aceasta este explicaţia naşterii iubirii, pe care o regăsim în "Banchetul" lui Platon. Paralela s-a trasat apoi către porunca lui Dumnezeu dată primilor oameni, aceea de a creşte, a se înmulţi şi a umple pământul, care a rămas până astăzi baza întemeierii familiei tradiţionale. "Numai că omul, parşivul, a prelucrat legile lui Dumnezeu. Pe unele le-a încălcat, iar pe altele le-a stricat... Familia trebuia să rămână aşa cum a rânduit-o Dumnezeu, dar omul i-a schimbat sensul de-a lungul veacurilor, iar aceasta este cauza multor suferinţe!", a explicat Dorel Vişan.
"Aceasta este libertatea pe care a lăsat-o Dumnezeu: alegerea între bine şi rău!"
Actorul a abordat şi tema libertăţii, în încercarea de a arăta cam cât de liber este de fapt omul. "Dumnezeu a pus în om voinţa. Omul face bine numai dacă vrea. Aici intervine calea adusă de Domnul Iisus Hristos, aceea a suferinţei ("Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" - Evanghelia după Ioan, cap 14, v. 6)", a spus acesta. Printr-o nouă referire livrescă, la Dostoievski de data aceasta, s-a spus că personajele sale sunt întotdeauna îngrădite de libertate. "El spunea că, dacă nu sunt obstacole în faţa libertăţii, libertatea se degradează în inversul ei şi se transformă în anarhie. De aceea susţinea că ar fi mai puţină suferinţă în lume dacă i s-ar lua omului libertatea, pentru că nu o înţelege. Aceasta este libertatea pe care a lăsat-o Dumnezeu: alegerea între bine şi rău! Toate acţiunile omului sunt legate de voinţa lui. Dacă vrea, crede în Dumnezeu, dacă nu, nu! Şi nu se întâmplă nimic, pentru că credinţa în Dumnezeu este o lucrare liberă între om şi infinitatea Lui. Numai că omul, fiind o fiinţă morală şi spirituală, dacă nu are credinţă, îşi pierde această demnitate morală. Nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru şi să vedem ce greşit e înţeleasă libertatea. Prin moarte, omul e egal cu toate dobitoacele pământului, dar prin păcat, el cade sub dobitoace....", a mai spus invitatul.
În încheiere, Dorel Vişan a dat glas unui psalm despre mamă, cu totul înălţător, ca omagiu pentru cea care ne-a dat fiinţă şi care s-a ocupat îndeaproape de educaţia noastră, jertfindu-se pe sine în fiecare zi a existenţei sale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
