VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Apel către doi filosofi
Titlul încearcă să amintească două apeluri, unul circulat imediat după decembrie 1989 şi unul lansat recent, numit „al academicienilor”, care se cuplează surprinzător, developant, de-ţi vine să strigi, ca un revoluţionar în pulover, „s-au demascat, s-au demascat!”... Ceea ce nici nu e adevărat, pentru că internetul îi ţine ca prinşi în insectar, ştim cu cine avem de a face, care le-a fost evoluţia pre- şi post-revoluţionară, le ştim suficienţa cu care judecă tot ce se petrece în jur, arghirofilia unuia şi umorul celuilalt, bogata sintaxă pe care îşi sprijină argumentele şi logica precară, măsluită adesea (sunt prea deştepţi să fie doar din grabă), care le ruinează textele. Doi intelectuali veritabili, cu operă şi activitate, dar care-şi supradimensionează autoritatea, justificându-şi sofistic aura de justiţiari. „Doar cine a făcut ceva relevant în viaţă să vorbească” etc. (AP repetă „regula” asta ori de câte ori are prilejul). Se înţelege, deci, că ei, amicii înţelepciunii, nu-i aşa?, vorbesc cu atâta aplomb pentru că... premisa nechestionabilă este că sunt mari, mari de tot.
Folosesc aici două blogo-texte ale lor, în care vor să demoleze apelul recent, cel, horribile dictu, naţionalist, cu scuze că nu dau referinţe, dar nu vreau să le fac reclamă...
Evident, i-aş fi ignorat ca şi până acum pe cei doi corifei dacă nu mă călcau, aroganţi şi agresivi, pe bătătură şi, imprudenţi, nu-mi intrau în bătătură - în cea logico-matematică. Ameninţător oarecum şi iarăşi sofistic auto-gonflându-se, cel cu umor (deci, măcar pentru asta, mai frecventabil) comite fraza „Dl GhP e în afara competenţei mele, dar...” Judecă apoi, cu sentinţe definitive şi irevocabile, unele în bine, altele în rău, pe cei care au semnat sau nu Apelul. Medici, scriitori, fizicieni, matematicieni, filosofi, ingineri. Deduc, urmându-l pe gânditor, că toţi aceştia sunt înăuntrul competenţei sale. Chapeau bas, invidie, de omni re scibili...
Revin la aritmetică. Corigent! Chiar din primul rând al cochetului blogo-text, când defineşte „un grup de...” (iarăşi încearcă să impună, fraudulos, o premisă falsă) prin „aproape o treime din numărul total al ’nemuritorilor’”. Eroare: 106 este foarte aproape de doimea numărului, dar multicompetentul nostru se pare că a luat informaţia, după ureche, de la un domn cu gură bogată, dar lefter în idei, care se hlizea acum câteva seri la televizor, fără să ştie mai nimic despre Academia Română, despre care zicea că are câteva sute de membri şi despre care sugera, pentru că el nu avea habar, că nu face nimic, ba chiar mănâncă banii poporului... Presupunerea mea se sprijină pe surprinzătorul calificativ de „inteligent” pe care multicompetentul i-l lipea pe frunte neştiutorului cel guraliv.
Proasta informare îi joacă feste frumoase şi mai încolo: ironizează membri ai Academiei care n-au semnat Apelul, crezând că sunt pe lista de semnatari, menţionează greşit nume de semnatari care şi-ar fi retras semnătura. Trăncăneşte, trăncăneşte, ceva tot rămâne...
Închei tot prin bătăturile mele, plecând acum de la o sugestie a lui GL: mai puţin rafinat, el etichetează grosier, vorbeşte despre comunişti, securişti, dosariadă curată - prilej să-(m)i amintesc că exact în vremea în care el beneficia de o bursă Humboldt în Germania, în prima jumătate a anilor '80, mie mi se refuza trei ani la rând să ies din ţară, pentru aceeaşi bursă, abia în 1991 am ajuns la Magdeburg. Tot pe-atunci şi AP era prin Germania. Cea federală. Să inferez ceva de aici? Aristotel nu-mi permite, dar îmi imaginez ce ar fi inferat/înfierat cei doi dacă situaţia era invers...
Uşor cu logica pe scări, domnilor filo-sofi! Şi, atenţie, prea multa sintaxă, stilistică dacă vreţi, vă poate lăsa în ofsaid, mai fiţi atenţi şi la semantică. Şi la logică. Altfel, ilustraţi primul apel sugerat în titlu... Cel către lichele!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
