VASILE IVĂNESCU (1914-2010) (I)

 În casa bătrânească a meşterului zugrav Gheorghe şi a soţiei sale, Maria, durată în zona sudică a dealului pe care străjuie de veacuri Biserica "Sân Nicoară", în imediata vecinătate a maiestuoaselor ruine ale acesteia, se năştea, la 1 august 1914, Vasile Ivănescu, cel ce avea să ducă mai departe peste ani, împreună cu fratele lui mai mare, Emil-Millan, tradiţia familială de a înfrumuseţa cu splendide podoabe picturale, prin harul divin al talentului, altare de închinăciune ale neamului românesc ctitorite în: Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Basarabia.

În fosta capitală a Basarabilor întemeietori de ţară, urmează clasele primare şi gimnaziale, manifestând un interes motivat pentru desen şi istoria artelor, întrucât mediul ambiental familial îi orienta preocupările spre acest domeniu; are şansa de a fi discipolul unor maeştri ai penelului, Dumitru Norocea şi Iosif Keber [1897-1989], pictor român născut în Târgu-Jiu, într-o familie de evrei de origine flamandă, specializat în executarea şi restaurarea picturilor murale ale locaşurilor de cult. Vasile Ivănescu va fi audient al cursurilor de pictură murală destinate artiştilor plastici specializaţi în pictura ecleziastică, prelegerile fiind susţinute de istoricul de artă şi bizantinologul român, Ion D. Ştefănescu [1886-1981], profesor de istoria artei creştine la Universitatea Bucureşti, şi de artistul plastic român, Arthur Garguromin Verona [1868-1946], autor al unor remarcabile picturi murale, profesor la Şcoala superioară de pictură şi sculptură bisericească de pe lângă Arhiepiscopia Bucureştilor. Îşi desăvârşeşte calităţile reale de portretist şi peisagist la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Camil Ressu [1880-1962], personalitate marcantă a artei plastice româneşti. Apreciindu-se contribuţia sa semnificativă la dezvoltarea artei naţionale, Vasile Ivănescu va deveni membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Prin expunerea creaţiei plastice pe simezele unor expoziţii organizate în oraşul natal, la Palatul telefoanelor din Bucureşti, ori la Câmpulung-Muscel, pictorul Vasile Ivănescu îşi etalează public, în acest mod, talentul său şi în domeniul picturii de şevalet, deşi principala lui pasiune rămâne pictura murală bisericească.

O viaţă pe schelele picturii murale

În convorbirea extrem de agreabilă din vila pe care el însuşi şi-a înălţat-o pe monticolul ruinelor Bisericii "Sân Nicoară", pictorul Vasile Ivănescu îmi împărtăşea, într-o zi de neuitat, episoade din "viaţa de pe schelă", o viaţă între pământ şi cer, între dorinţe şi aspiraţii, între neajunsuri şi împliniri, dar, permanent "sub ocrotire cerească", fiindcă, ori de câte ori, obosit sau neatent, a căzut de pe schelă, "s-a însănătoşit ca prin minune", graţie divinităţii ce îl veghea, cunoscându-i "strădania curată" de împodobi cât mai bine casa Domnului cu icoane zugrăvite de sfinţi, ascultându-i rugăciunea spusă cu smerenie înainte de a se urca pe schelă, ori de a lua penelul în mână, pentru a picta pereţii locaşurilor de închinăciune ctitorite deseori cu destulă anevoinţă de vreo obşte sătească sărăcită prin nevoile ei zilnice. De aceea, întotdeauna şi oriunde a pictat, era interesat să ştie tot ce se putea cunoaşte despre "naşterea bisericii", pentru a pregăti cât mai bine, cum îi plăcea să spună, "botezul locaşului de cult”, "sfinţirea" lui, prin împodobirea cu "haina sacră a scenelor iconografice"... Pasiunea asiduă pentru pictura religioasă s-a manifestat printr-o documentare continuă, constând din copierea scenelor religioase ale repertoriului unor zugravi celebri de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, zugrăvind bisericile încredinţate lui spre pictare prin adaptarea programelor iconografice la spaţiului existent, cu respectarea, pe cât posibil, a erminiilor şi utilizând, în conceperea scenelor biblice, stilul neobizantin care, prin hieratismul său, i se părea mai "dumnezeesc" decât cel "oficilizat" în bisericile catolice cunoscute... Nu întâmplător, vorbindu-mi despre unul dintre numeroasele locaşuri de cult pe care le pictase în îndelungata sa viaţă pe schele, a deschis, cu degetele-i uşor şterse de vopsea pe o cârpă aflată la îndemână, un caiet studenţesc mare, ale cărui scoarţe erau mânjite de culori asemenea unei palete de zugrav uitate, pentru a-mi reproduce povestea plină de tâlc a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Albeştii Muscelului, care fusese înălţată, în răstimpul anilor 1877-1889, de către urmaşii "ungurenilor" fugiţi din Ardeal de teama prigoanei religioase, pe proprietatea deţinută de moşneanul Vlăduţă, în chiar locul unde acoperişul turlei vechii biserici de lemn amplasate dincolo de apa Strigoiului, căzuse smuls de o furtună năpraznică...

"- S-a crezut, îmi spune meşterul zugrav, că a fost <<un semn ceresc>> pentru aşezarea temeliei noii biserici, pe care am pictat-o mereu cu temerea apropierii altei furtuni, dar cu inimă bună şi cu credinţă în Dumnezeu!... Întâmplarea a făcut, ca, atunci când am mutat schela din naos în altar, să urc, fără să încerc mai întâi dacă este bine prinsă de perete şi am căzut, lovindu-mă tare la mâna stângă... Steluţa, care rămăsese jos, a ţipat îngrozită... După ce m-am ridicat, văzându-mă că mă mişc fără să urlu de durere, mi-a zis, parcă pentru a mă încuraja: <<- Să ştii că ai scăpat uşor, fiindcă afară nu a fost furtună ca la începutul bisericii; a fost un uragan!>>... La biserica din Albeştii Muscelului, comuna în care se născuse patriarhul României, Justin Moisescu, pictura murală restaurată de Vasile şi Steluţa Ivănescu în anii 1977-1980, fusese făcută în frescă de câmpulungeanul Petre Cazan şi refăcută de Belizarie Paraschivescu din Domneşti şi Ion Dogărescu din Dragoslavele...

"- Am lucrat cu foarte multă atenţie, îmi spune, fiindcă Preafericitul Justin, cunoscându-mă, se interesa mereu de stadiul lucrărilor şi nu voiam să regrete că mă recomandase personal celor care se preocupau de restaurarea picturii."

Răsfoind "jurnalul", m-a surprins intercalarea passim pe pagini, între schiţe, a unor maxime, majoritatea latine, notate, în momente importante ale vieţii sale artistice, probabil pentru a dialoga într-un mod cât mai "elevat" cu un interlocutor pe măsură... Interesant e că unele erau "traduse" cu referiri ample la originea lor, precum: "Et in Arcadia ego! înseamnă Şi eu am fost în Arcadia!, adică în locul unde se întâlneau artiştii din Grecia zeilor, motiv de mândrie pentru fiecare împătimit de artă primit acolo", dar erau şi citate care nu impuneau o explicaţie suplimentară...

Am notat, dintre ele, pe cel al lui Albert Einstein, fiind convins că voi fi pus de multe ori în situaţia de a-l folosi eu însumi: "Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească; dar, despre univers, cred că nu sunt încă sigur!"... Un citat mai lung din <<Orele astrale ale omenirii>>, de Ştefan Zweig pare să-l fi captivat pe pictor, de vreme ce insistă să-l citesc: "Niciun artist nu este artist tot timpul pe întreg parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei sale zilnice; tot ceea ce este esenţial, tot ceea ce este durabil în reuşitele sale, se înfăptuieşte în numai puţinele şi rarele momente de inspiraţie." Continuă cu un altul atribuit lui Pablo Picasso: "Inspiraţia există, dar trebuie să te găsească lucrând", fiindcă este ferm convins de adevărul formulat succint de latini: "Per aspera ad astra!"... Ca să nu rămân complet dator, i-am reprodus o vorbă de duh a inegalabilului povestitor humuleştean: "Ştiu că sunt prost; dar când mă uit în jur, prind curaj!"... A râs cu aerul unuia care gustă din plin o poantă şi m-a rugat să îi repet spusele lui Creangă, spre a le nota în "jurnalul" său...

"Naşterea" şi "botezul" unor biserici...

Cu intenţia de a nu pierde esenţa informaţiilor, am notat eu însumi "naşterea" şi "botezul" bisericilor pictate sau restaurate de amfitrion, menţionate într-o ordine aleatorie în aide-mémoire-ul artistului plastic din Curtea de Argeş:

# Catedrala "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bălţi, proiectată de arh. Adrian Gabrielescu, a fost înălţată "în curgerea anilor 1924-1934, prin truda episcopului Hotinului cu reşedinţa la Bălţi, Visarion Puiu, ca o operă de artă şi de puternică afirmare a neamului românesc în Basarabia", fiind sfinţită în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a marelui voievod de Alba Iulia, Mihai, la 2 iunie 1935. Realizarea picturii murale interioare a fost încredinţată pictorului Dumitru Norocea, din echipa căruia, făcea parte şi concitadinul său, Vasile Ivănescu. "Ucenicul" lui Norocea aminteşte despre fastuoasa primire a regelui cu pâine şi sare, monumentalitatea catedralei, agheasmatarul inspirat de cel de la Mănăstirea Argeşului; ştie că biserica a fost transformată, în timpul ocupaţiei comuniste sovietice, în depozit, apoi, prin 1960, în muzeu de istorie şi etnografie şi că unele dintre icoanele pictate şi de el au fost salvate de la o distrugere previzibilă, de Tamara Dubai, custodele muzeului, care le-a ascuns într-un loc secret al pridvorului de la etajul catedralei, fiindcă fuseseră lăsate afară, iar familiile unor militari sovietici obişnuiau să ardă în sobă icoane, pentru a se încălzi...

# Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău, judeţul Iaşi, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, construită în numai cinci luni, între 30 mai şi 28 octombrie 1492. Fastuoasa pictură interioară va fi restaurată, în anii 1931-1932, de către Dumitru Norocea şi "ucenicul său, Vasile Ivănescu". 

# Biserica de lemn "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Grumăzeşti, judeţul Neamţ, fost locaş al Mănăstirii de maici Topoliţa, a devenit, în 1790, biserică parohială, fiindcă satul se întinsese până lângă zidurile mănăstirii. Stareţa de la Topoliţa, Olimpiada, plecase la Văratic, în 1781, unde a construit un aşezământ de maici într-un loc retras de lume, potrivit canoanelor vieţii monahale. Pictura bisericii a fost "împrospătată de mine", îmi confirmă artistul.

# Biserica "Sf. Teodor Tiron" din Topliţa, comuna Mălureni, construită, "după mult timp şi trudă", între anii 1926-1950, de "credincioşii satului", pictura murală fiind terminată de fraţii Emil şi Vasile Ivănescu din Curtea de Argeş în 1950.

# Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Popeşti, comuna Hârseşti. Pisania din nişa de deasupra intrării în biserică menţionează contribuţia unor "pravoslavnici creştini" la edificarea locaşului de cult, în anul 1865; pictura murală originară realizată de Zamfir zugravu a fost "renovată" de C. Zaharescu în 1939 şi repictată de Vasile Ivănescu în 1957.

#Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Tomşanca, comuna Bârla, ctitorită în 1957, de pr. Marin Constantinescu şi enoriaşii din satul Tomşanca, a fost zugrăvită de C. Tudose în 1957, fiind restaurată de Vasile Ivănescu.

# Biserica "Sf. Vasile" Dobrogostea, comuna Mălureni, a fost ctitorită de jupan Mihalache Uescu, soţia sa, Eufrosina, şi fiul lor, Alexandru, în anii 1809-1810; pictura parietală executată în anul 1885 a fost restaurată de pictorul argeşean, în 1958. 

#vBiserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Verneşti, sat inclus în componenţa comunei Valea Danului, ctitorită "cu osârdia şi osteneala preotului Stancu, a lui Alexandru Bunescu şi prin contribuţia financiară şi în muncă a enoriaşilor din satele: Verneşti, Băniceşti şi Bolculeşti, după proiectul arh. S. Paraschivescu", în perioada anilor 1877-1880, având pictura originară semnată de Belizarie Paraschivescu din Domneştii Muscelului. După incendiul distrugător din 1962, a fost refăcută şi repictată de Vasile Ivănescu.

l Biserica "Sf. Nicolae şi Sf. Filofteia" din Valea Danului, componentă a ansamblului bisericesc medieval incluzând turnul clopotniţă şi zidul de incintă, ansamblu edificat, în cursul anilor 1811-1814, cu cheltuiala primului episcop al Argeşului, Iosif I, şi a iconomului episcopiei, Meletie, pe locul unei biserici de lemn; întrucât pictura parietală originară s-a degradat, conservându-se exclusiv portretele ctitorilor din pronaos, a fost refăcută de Vasile Ivănescu în anii 1974-1975.  

# Biserica "Sf. Mihail şi Gavriil" din Topraisar, judeţul Constanţa, ctitorită în cursul anilor 1906-1911; bombardată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, turla fiind complet distrusă; refăcută între 1947 şi 1976, biserica rămânând nezugrăvită până în 1976, când, prin preocuparea pr. Răileanu Gheorghe, a fost pictată. Abordând probleme etimologice, artistul plastic îmi preciza că toponimul Topraisar derivă din Toprak Hisar, care are semnificaţia de "Cetate de pământ".

# Biserica "Buna Vestire" Greci din Piteşti edificată, în 1564, cu cheltuiala logofătului Ioan/Ivan Norocea, implicat în importante activităţi diplomatice şi militare medievale, şi a unui grup masiv de greci stabiliţi în Piteşti în secolul al XVI-lea, numele bisericii fiind asociat, în conştiinţa urbei, cu originea etnică a ctitorilor săi. Pictura murală, parţial inspirată din decorurile Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, a fost realizată în stil bizantin, în ulei pe tencuială nouă, de Gheorghe Belizarie în 1913-1914, fiind restaurată de pictorul Vasile Ivănescu în 1956 şi "completată" de acelaşi artist, în 1983. În altar, pe peretele sudic al diaconiconului, se conservă, fragmentar, remarcabile scene din pictura murală originară din 1564.

# Biserica "Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Nicolae" din Valea Nandrii, comuna Dârmăneşti, ctitorită de Alecu şi Barbu Belu, preot Nicolae, Ioniţă Jupânescu în anii 1852-1854, pictată de Alexandru zugravul din Câmpulung în 1854; a fost repictată de Vasile Ivănescu de la Argeş în 1983-1984.

# Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Miceşti. "După ce a ars biserica veche ctitorită de boierul Alecu Rătescu şi familia sa în 1835-1837, a fost rectitorită prin osteneala preotului Barbu Bârzotescu şi a enoriaşilor săi, în perioada anilor 1844-1848"; pictura murală originară a fost restaurată de Andrei Vlăduţ din Bucureşti în 1957 şi "retuşată" de Vasile Ivănescu în 1986.

# Biserica "Maica Precista" din Piteşti a fost construită, conform tradiţiei orale, în 1540, ca biserică a unui schit de maici, de către monahiile Magdalena şi Doroteea, cu contribuţia în bani a marii proprietare piteştence Păuna Uescu. Pictura murală realizată în stil neobizantin de Gheorghe Belizarie a fost "spălată" în 1969, de Theodor Petrescu şi restaurată, în anii 1987-1988, de Vasile Ivănescu. 

# Biserica Brad-Botuşari din Curtea de Argeş ctitorită de voievodul Ţării Româneşti, Petru Cercel [1583-1585], "iar după vreme, s-au prefăcut, prin osteneala dumnealui judeţ Ioniţă Taftu, şi cu cheltuiala altor creştini", în anul 1819, "cu blagoslovenia Preasfinţitului Episcop Iosif Argeşiu". "În toamna anului 1996, s-a făcut pictura nouă din pronaos, continuând cu restaurarea picturii din naos, apoi cea din altar şi cea nouă din pridvor în anul 1997, de pictorul Vasile Ivănescu, cu ajutorul Comitetului parohial şi altor binevoitori creştini."

#Biserica "Sf. Îngeri" din Curtea de Argeş, ctitorită, în 1717, de către ieromonahul Mănăstirii Argeşului, Damaschin, fiul negustorului sticlar Oprea din oraş. Fresca originară, probabil, a zugravului Constantin, menţionat în proscomidiar, a fost restaurată, în 1930, de pictorul Dumitru Norocea, pelicula de pictură fiind consolidată, ulterior, de Vasile Ivănescu.

# Biserica "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena" din Târgu Jiu, monument de arhitectură, edificată în perioada anilor 1864-1874, pe locul unei biserici din lemn, a fost ultimul locaş de cult pictat de artist; pictura murală originară fiind refăcută în 2002, de către Vasile Ivănescu, la cei 87 de ani ai săi, împreună cu cel mai apropiat "ucenic" care îl urmase cu dragoste ani în şir pe schele, Steluţa, soţia sa. Şirul locaşurilor de cult împodobite cu veşmântul hieratic al frescelor pare nesfârşit... Biserici ortodoxe din Stâlpu-Buzău, Murfatlar-Constanţa, Băleni-Dâmboviţa, Novaci-Gorj, Libotin-Maramureş, Ostrovul Corbului-Mehedinţi, Igriş-Timiş, Craiova, Drăgăşani, Ploieşti, Sinaia, Turnu Severin şi "din multe alte locuri nescrise în catastih" relevă dimensiunea perimetrului de credinţă în care artistul plastic Vasile Ivănescu şi-a lăsat amprenta trudei şi a talentului său...

- Va urma -

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!