VASILE IVĂNESCU (1914-2010) (II)
"Nu am copiat pe nimeni!"
Pentru Vasile Ivănescu, pictura de şevalet constituia, precum el însuşi confirma, "o modalitate personală de a ieşi din cotidian"... Coborându-se de pe schelele picturilor murale, pentru a-şi regăsi liniştea atât de necesară unui creator lucrând sub tensiunea unor contracte cu dată fixă de finalizare, artistul se "odihnea" pictând în vila sa de pe monticolul Sân Nicoară...
Compoziţii după natură oferite din plin de pitorescul oraşului natal, portrete de ţărani veniţi la târgul săptămânal din zăvoiul Argeşului, case vechi, biserici, flori în glastre ori pe câmp... Se confesează: "De când mă ştiu, mi-a plăcut să desenez. Eram copil şi ieşeam pe dealuri... Am văzut cum creşte oraşul, de la oltenii care veneau în piaţă, la femeile care cărau apă cu ciutura pe cap, îmbrăcate în costume de acum aproape 100 de ani. Multe s-au schimbat de atunci... Nu am copiat pe nimeni în viaţa mea, am pictat aşa cum am simţit... Nu a fost deloc uşor, mai ales ca pictor de biserici, dar a fost frumos. Niciodată nu aş face altceva." Casa i se transformase într-o pinacotecă "împrospătată" inspirat cu peisaje şi portrete noi, fiindcă, ori de câte ori era vizitat de un oaspete care îi elogia talentul, "căzându-i la inimă", Vasile Ivănescu se dovedea extrem de generos. Mie însumi mi-a oferit, lăsându-mă să aleg din puzderia de tablouri mirosind încă a vopsea proaspătă, un excelent peisaj cu "Ruinele Sân Nicoară", dăruit cu o plăcere pe care i-o citeai în privirile încărcate de o blândeţe sufletească rar întâlnită...
Mi-a mărturisit că nu s-a îmbogăţit din vânzarea tablourilor şi că nici n-a vrut să se despartă astfel de unele dintre ele, fiindcă simţea că făceau parte din însăşi fiinţa lui. După 1989, a fost în Franţa, împreună cu un grup de pictori din oraş, întrucât Curtea de Argeş se înfrăţise cu oraşul Nevers; acolo, îşi va organiza o "personală", expunând pe simeze numai "capodopere", cum se exprimă autoironic artistul plastic... A trebuit să se despartă cu greu de unele dintre cele mai reuşite picturi ale sale, vânzându-le... "- Mi-a fost tare greu!, mărturiseşte... Da' ştiţi cum se zice: <<Banu' e ochiu' dracului!>> şi francu' lor e mai tare ca leu' nostru!...". Îşi aminteşte cu plăcere momentul în care un apreciat pictor din Nevers l-a rugat să-i iniţieze în tainele frescei, ştiind că are în faţa sa un expert în domeniu; pictorul argeşean i-a cerut să-i procure de la un magazin de specialitate din Paris pigmenţi de calitate superioară şi, după ce i-au fost aduse culorile, pregătind cu meticulozitate suportul de tencuială, le-a ţinut "o lecţie practică de pictură in fresco" împodobind cu o scenă biblică în manieră bizantină o parte din peretele sălii expoziţionale pus la dispoziţie de gazde, care, manifestându-şi entuziasmul pentru reuşita "profesorului" lor român, l-au aplaudat in corpore "la scenă deschisă"... În anul următor, 1992, va expune din nou la Nevers împreună cu alţi pictori din Curtea de Argeş, la solicitarea artiştilor plastici din oraşul francez, pe care îi cucerise cu arta sa.
Un destin familial comun
Evenimentele din decembrie 1989 au fost primite ca o descătuşare de artist. El se va confesa succint despre dificultăţile reale întâmpinate în perioada comunistă, într-o meserie neagreată de autorităţile care promovau sistematic un aberant "ateism ştiinţific", pentru a lovi în credinţa strămoşească. Referindu-se strict la lucrările efectuate în bisericile ortodoxe, Vasile Ivănescu va preciza: "Ne plăteau preoţii, din banii enoriaşilor, şi nu erau sume mari. Totul trebuia să treacă de Comisia de pictură, la partid." "Nu am câştigat prea mult atunci", confirmă soţia, care era, la rându-i, o talentată artistă plastică. "Suntem împreună din 1946, de atâţia ani. Am stat acasă doar până când fiul nostru a terminat liceul, apoi am plecat peste tot amândoi. Eu am fost ucenicul lui vreme de 50 de ani."
Fiul lor, Dan George Ivănescu, deşi talentat la desen, nu i-a însoţit pe schelele locaşurilor de cult. Le-a moştenit, însă, caracterele de oameni integri, sociabili şi de mult bun simţ în relaţiile cu diversele colectivităţi în care au trăit şi au creat... Dan Ivănescu va "oficia" el însuşi, în slujba artelor, ca ghid, la Muzeul Orăşenesc Curtea de Argeş, prezentând, cu competenţă şi pasiune, creaţiile tezaurizate în patrimoniul acestei importante instituţii culturale.
Prezent până în ultimii ani de viaţă pe simezele expoziţiilor organizate periodic în Casa Goangă, devenită Casa artiştilor plastici din Curtea de Argeş, Vasile Ivănescu se va bucura, în anul 2008, la venerabila vârstă de 94 de ani, de o retrospectivă în cadrul Clubului Iubitorilor de Cultură din oraş, expunând cele mai reprezentative picturi ale sale de care nu se putuse despărţi niciodată, inclusiv icoane pe sticlă şi panouri pregătite special pentru frescă.
La începutul primăverii anului Domnului 2010, în ziua de 9 martie, îngerii pe care i-a zugrăvit cu măiestrie şi credinţă peste opt decenii în altare ale veşniciei neamului românesc îl vor lua de pe schele spre a se odihni în cerul lor de linişte eternă...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
