VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Calul Troian al regionalizării
De mai mulţi ani se tot vântură prin spaţiul public ideea că România trebuie regionalizată, iar asta ar fi o cerinţă a Uniunii Europene, care ar susţine că banii europeni, mulţi-puţini, ar fi mai bine folosiţi dacă ar merge direct în „regiuni”. Poate aşa o fi zis UE (sau poate nu), dar şi dumneaei are interesele ei, „vocea UE” are uneori culoare locală, ca să nu spun interese locale - că nici UE nu e condusă de îngeri, ci de politicieni şi birocraţi din ţări precise, Germania, Franţa... (Aud ca şi prin Franţa se vorbeşte despre regionalizare, ceea ce şi merită, că şi francezii sunt „cam naţionalişti”...)
Direct spre sugestia din titlu: bani europeni vin sau nu vin, într-un număr probabil mic de ani nu vor mai veni, regionalizarea, dacă se „implementează” ne rămâne în braţe. Argumentul cade, deci - dar Calul cu burta plină de primejdii îşi face datoria...
La televizor, ni se prezintă un alt argument-diversiune-sofism: o hartă a României, cu judeţele colorate diferit, în funcţie de procentele din PIB-ul local care se întoarce în investiţii în judeţul respectiv. Culori mai groase în unele judeţe (Teleormanul pare a fi pe primul loc...), mai firave prin centrul Transilvaniei.
Dar: Ce încredere putem avea în cifrele respective, de unde vin ele, cum sunt obţinute? Să zicem că sunt oneste, de încredere - de ce investiţiile să fie uniforme pe întreg teritoriul, e nevoie de la fel de mulţi bani pentru investiţii peste tot? Atenţie şi la referirea numai la investiţii, nu la cheltuieli în general, de exemplu, pensii, sănătate. Am văzut în alte ţări (Italia) mari spitale interregionale, la care mai multe regiuni vecine puseseră umărul pentru a ridica ceva de mare nivel, ca dimensiuni şi dotare. Un asemenea spital este plasat într-un loc, nu neapărat la întâlnirea graniţelor „judeţelor”, pentru a echilibra procentele de investiţii. Şi încă: diferenţele apar din cauza neregionalizării, sau din cauza influenţei (nici nu spun corupţiei, traficului de influenţă sau mai ştiu cum ar putea fi mai corect) politicienilor locali, eventual ajunşi politicieni centrali?... Închei: dar cum ar fi în situaţii de calamităţi naturale, cutremure, inundaţii, secetă, care ar afecta o regiune, nu ar mai trebui să funcţioneze solidaritatea, redistribuirea naţională a resurselor? Cade şi argumentul ăsta.
Revin la argumentul economic, luat ca mantră, că face impresie. La nivel macro, avem mai multe criterii, mai mulţi indicatori care trebuie avuţi în vedere, optimizaţi. Agricultura este una, infrastructura alta, la fel producerea de energie, silvicultura şi ce se mai poate adăuga, pentru a corespunde cât de cât obiectivelor cărora le sunt dedicaţi banii europeni. Oricine a avut de a face cu cercetările operaţionale, cu optimizarea multi-obiectiv, ştie că o soluţie care încearcă să „optimizeze” (termenul este impropriu, de aceea ghilimelele, pentru că nu despre optim este vorba, ci despre „cât mai bun”) toate criteriile, de cele mai multe ori nu atinge optimul pentru niciun criteriu. Altfel spus, câte criterii, atâtea soluţii optime, diferite de obicei una de alta. Prin urmare, dacă acesta este argumentul pentru regionalizare, cel puţin în teorie, o singură partiţionare a unei ţări pe regiuni este mai puţin avantajoasă decât... mai multe regionalizări, câte una pentru fiecare criteriu. Aşa cum e acum cazul, de fapt: oraşul nostru ţine de Ploieşti în ceea ce priveşte Poşta, de Craiova cu electricitatea... Mai multe „regionalitări” birocratic-financiare înseamnă nicio regionalizare cu tentă politică sau etnică - de ce nu ne „sugerează” UE o asemenea soluţie?... Cade şi argumentul eficienţei economice. Rămân diversiunile, interesele subversive, rămâne vechea vorbă latină „divide et impera”...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
