VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Un an (şi ceva) fără Solomon Marcus (I)
La începutul lunii martie, am participat la o conferinţă organizată de Universitatea Apollonia din Iaşi, „Pregătim viitorul promovând excelenţa”, în deschiderea căreia a fost organizată o sesiune comemorativă, în memoria profesorului Solomon Marcus, doctor honoris causa al universităţii ieşene, născut la 1 martie 1925, plecat în lumea de lumină pe 17 martie 2016. A trecut deja un an... parcă un veac, parcă o zi...
Am auzit în vremea asta de mai multe ori remarci de felul: Ce mult ne lipseşte Marcus! Ce să facem pentru a-i continua opera şi activitatea? Nimeni nu-i poate lua locul, e nevoie de un institut pentru aşa ceva... Între timp, încă îi mai apar cărţi - de pildă, la Editura Spandugino, din Bucureşti. (La un volum de tip „opere complete - informatica” lucrez şi eu, sper ca anul acesta să-l definitivez.)
Încerc aici să mi-l reamintesc, să-i explic anvergura ştiinţifică şi culturală, autoritatea morală - o încercare în plus de a învăţa în continuare de la el, invitându-l şi pe cititor alături, ca spre întâlnirea cu un mare clasic. Unul dintre ultimii de calibrul acesta - cu atât mai necesar în vremurile acestea nivelatoare, cu atât mai dureroasă lipsa lui...
Domnul Profesor. Aşa-i ziceam în grupul nostru de la Facultatea de Matematică, de la Colectivul de Studiul Sistemelor. Numele era total subînţeles, articolul hotărât accentua acest lucru... Se spune că Brâncuşi ar fi justificat plecarea din atelierul lui Rodin cu o zicere-proverb de tipul „la umbra marilor copaci...” Domnul Profesor contrazice proverbul. A fost (este, prin noi şi prin operă) un mare copac, dar care nu a umbrit niciodată pe nimeni, ba chiar dimpotrivă - mulţi am crescut în preajma-i şi, cu mare probabilitate, am fi crescut (sau poate nu) cu totul altfel dacă nu aveam privilegiul să-i fim/să ne fie alături.
Cultură imensă, creativitate debordantă-contagioasă, altruism intelectual şi uman, o putere (de fapt, plăcere) de muncă aproape nefirească, vocaţie de profesor-lider-de-şcoală - încerc să rezum, oprindu-mă „pentadic”, trăsăturile pentru care atâta lume l-a admirat, pentru care discipolii şi colaboratorii se ştiu îndatoraţi. Bineînţeles, mai sunt şi alte trăsături. Voi reveni, ilustrând explicit sau implicit.
Autobiografic, desigur. Îl simt încă prea aproape pentru a trece la un nivel impersonal. La un an de la „plecare”, când deschid calculatorul, îi caut din reflex mesajele e-mail - erau perioade când veneau mai multe pe zi, din martie 2016 n-a mai venit niciunul...
Încerc uneori să-mi amintesc când l-am întâlnit pentru prima dată, dar nu am răspuns la întrebare. Memoria are regulile ei, impredictibile-inexplicabile, reţine uneori scene fără semnificaţie, care se agaţă fotografic de neuroni, şi uită alte scene, pe care le-am vrea noi (cortexul controlabil) păstrate. Sigur, însă, era prin anul patru de facultate (cea de matematică, se înţelege), când am făcut un curs de lingvistică matematică cu dumnealui.
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
