Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 04:58

Două ateliere de creaţie la Muzeul Goleşti

Instituţia finanţată de Consiliul Judeţean Argeş va organiza astăzi, începând cu orele 09.30, în parcul Goleştilor, atelierele de creaţie "Arta încondeierii ouălor" şi "Arta confecţionării păpuşilor". Încondeierea ouălor este un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o dovadă vie a datinilor, credinţelor şi tradiţiilor pascale, reprezentând un element inedit al spiritualităţii româneşti. În Joia Mare, femeile vopsesc ouă: cele roşii se numesc merişoare, iar cele cu modele, de la o zonă la alta, poartă denumirea de ouă împistrite, încondeiate, scrise, picate (cu ceară), muncite sau chinuite, primul ou încondeiat sau de încercare fiind numit cearcă. La atelierul de confecţionare a păpuşilor, acestea vor fi îmbrăcate în costume tradiţionale, care vor fi realizate în tehnicile specifice satului (ţesut, cusut, brodat) şi confecţionate din materiale naturale: lână, bumbac şi cânepă. La eveniment vor participa copii şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 128 Bucureşti, Şcoala Gimnazială "Theodor Aman" Câmpulung, Liceul Tehnologic Topoloveni şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Călineşti. Aceştia vor fi îndrumaţi de meşterii populari Liliana Bursuc din Galeş-Brăduleţ şi Elena Nencov, din Curtea de Argeş, ne-a informat managerul Iustin Dejanu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It