VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Un an (şi ceva) fără Solomon Marcus (III)
Eram un student obişnuit, nu mă remarcasem cu nimic, nu ştiu cum a aflat că subiectul lucrării mele de absolvire a anului patru, de licenţă (nu am păstrat o copie, copiile se făceau greu, pe maşini vigilent păzite), era demonstrarea de teoreme pe calculator. (Conducător de lucrare mi-a fost profesorul Constantin Popovici, elev şi colaborator al lui Moisil.) Teoreme de calculul propoziţiilor, mai multe metode, am scris şi nişte programe, decent-studenţeşte, nimic spectaculos, nimic nou. „Asta îl interesează pe Moisil, e în sala alăturată, să mergem să te cunoască.” Stătea în prima bancă şi, la fel ca Marcus, avea în faţă mai multe plicuri, manuscrise, articole. Mi-a strâns mâna, am schimbat câteva cuvinte şi cam atât - a fost singura dată când am vorbit cu Moisil, era prin primăvara anului 1973, cu o lună-două înainte de plecarea spre Canada ultimei sale călătorii.
Tot în Amfiteatrul Spiru Haret. Prezentare de „studii matematice” ale baladelor Meşterul Manole şi Mioriţa. De una se ocupase Tudor Bălănescu, cred că era asistent pe atunci, de cealaltă, Ion Rădoi, coleg de-al nostru. Îi promova insistent pe studenţii care dădeau semne de creativitate, de dorinţă de cercetare - prezentări la seminare, apoi publice, cum era cea de acum, bibliografie, idei, ajutor la redactarea textelor. Pe unul dintre rândurile din spate ale sălii, un tânăr brunet, subţire, serios şi, diplomatic vorbind, cam... nediplomat. Asculta atent, dar punea întrebări „tendenţioase”, de genul „Bun, şi ce am aflat nou pe calea asta?” Răspundea mai mult Marcus, TB şi, cu atât mai mult, IR, erau derutaţi-intimidaţi de întrebări, îl ştiau pe Nicolae Manolescu, pentru că el era tinerelul (cel puţin aşa părea) din spatele sălii, deja un critic notoriu de pe atunci. Dar venea, invitat de Marcus, la prezentările studenţilor de la Matematică.
Scenele de mai sus au legătură cu „ratarea” mea ca profesor de liceu - odată prins în „mrejele” lui Marcus, greu te mai puteai „elibera”...
Am mai spus-o, iar asta nu e fatalism, e reconsiderare lucidă a traiectoriei pe care am parcurs-o: viaţa (mea, pentru a nu generaliza riscant) e un şir de întâmplări, norocoase sau nu, de decizii care par întâmplări, în momente de bifurcare, unele dramatice, schimbătoare de destin. Una dintre dovezile pe care le aduc este întâlnirea cu Domnul Profesor. Fascinaţia pe care o producea personalitatea sa - greu de prins în cuvinte, pentru că nu-şi juca rolul, se purta totdeauna normal.
Era contagios, aceasta poate fi formularea cea mai scurtă şi mai pregnantă.
Reiau, în traducere, câteva rânduri din prefaţa („Contagious Creativity”) unui număr special al revistei „Fundamenta Informaticae” (vol. 54, din 2005, număr cvadruplu, fapt care s-a întâmplat extrem de rar în istoria revistei) pe care l-am editat împreună cu Cristian Calude, şi el elev al lui Marcus (a început să lucreze cu Moisil), acum profesor la Auckland, în Noua Zeelandă, şi cu Grzegorz Rozenberg, un vechi prieten al lui Marcus, unul dintre corifeii informaticii teoretice internaţionale, polonez de origine, profesor la Leiden, Olanda. Era un volum în onoarea profesorului Marcus, la împlinirea a 80 de ani. (Uşor ironic - pentru acribia şi simţul umorului marcusian - redactorul revistei a scris pe copertă „număr special despre creativitatea contagioasă”, transformând figura de stil din titlul prefeţei noastre în domeniu ştiinţific...)
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
