URMUZ (1883-1923) (I)

Written by Grigore CONSTANTINESCU on 21 Aprilie 2017.

Inclus în bizara "şcoală a demonilor absurdului" pe care a absolvit-o cu brio fără ca să o urmeze efectiv, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, alias Urmuz, avea să răstoarne universul literar naţional din primele decenii ale secolului XX cu "stilul" său imprevizibil, utilizat, în scrisul românesc, drept pârghie a lui Arhimede, având, ca punct sigur de sprijin, un talent fascinant. O viziune "inversă" asupra lumii, pe care unii o percep, aşa cum este, drept "normală", s-a statuat imprevizibil în "Pagini bizare" ca şi în "şcoala absurdului", în catalogul căreia, poetul român Tudor Arghezi, deschis orizonturilor nu întotdeauna limpezi ale creaţiei, însemnase cu majuscule, peste numele de grefier al autorului, un pseudonim de incontestabilă rezonanţă care avea să reverbereze în eternitate, dincolo de apele terne ale literaturii: Urmuz.

Origini certe

În arhiva sentimentală a Argeşului, printre actele care conferă drept de apartenenţă la spaţiul lui spiritual, Registrul de stare civilă pentru născuţi pe anul 1883 al comunei urbane Curtea de Argeş înscrie pe Dimitrie Ionescu-Buzău, în 17 martie, ora 10 seara, "la cassa părinţilor săi din strada Negru Vodă, fiul dlui Dimitrie Ionescu-Buzău în vărstă de 27 ani, de profesiune doctoriu şi al dnei Elida Ionescu-Buzău în vărstă de 19 ani, de profesiune menajul casei"... Martori la declararea naşterii celui ce avea să devină premergătorul "suprarealismului românesc" erau Sultana Stoicescu, moaşă şi Maria Paşcan, menajeră analfabetă din Bucureşti. Numele de familie oficializat ulterior, Demetrescu, provine din prenumele tatălui său, Dimitrie, "prelungit cu sufixul -escu, sub influenţa felului de a se numi al ţăranilor", restul celor şase fraţi ai noului născut menţinându-şi numele iniţial de familie: Ionescu-Buzău. După un sejur de un an la Paris, în 1888, familia se stabileşte în Bucureşti, capitala devenind, pentru Dem. Ionescu-Buzău, un excelent spaţiu de manifestare a unor preferinţe literare (lecturi din opere ştiinţifico-fantastice, memoriale de călătorie, astronomie), dar şi de studii intense la Liceul "Gheorghe Lazăr", al cărui elev extrem de conştiincios devenise, şi, ulterior, la facultăţile de Medicină şi Drept.

Profesiuni incerte

Intenţionând să-i îndrume paşii spre o carieră sigură - aceea de medic -, destinul ursit în cadrul familial intim avea motivaţii certe, întrucât, tatăl, doctorul Dimitrie Ionescu-Buzău, se bucura, realmente, prin profesiunea sa, de o apreciere unanimă în urbea de pe Argeş. Manifestându-se ca slujitor devotat al lui Hypocrat, reputatul medic Dimitrie Ionescu-Buzău iniţiase, printre altele, o campanie de popularizare a normelor de igienă în mediul rural prin publicarea unor articole de specialitate în "Gazeta ţăranilor" redactată de celebrul în epocă Constantin Dobrescu-Argeş. Logica paternă de a-l determina să-i calce pe urme în domeniul medical se izbeşte, însă, de refuzul întrucâtva motivat al aspirantului la seductivele graţii ale muzelor literaturii.

După absolvirea Liceului "Gheorghe Lazăr" din capitală, deşi se înscrie, în 1904, fără voia sa, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, părăseşte, numai după un an, studiile, sub impresia terifiantă a disecării cadavrelor umane... Cu toate că "dezertorul de la medicină" dovedea reale aptitudini artistice, profesia mamei - "pianistă desăvârşită" - nu putea fi, în niciun caz, îmbrăţişată, arta fiind desconsiderată în familia medicului Ionescu-Buzău care adoptase un slogan exclusivist, în intenţia de a-şi orienta odraslele spre profesii "elevate": "Cu muzica - devii lăutar, iar cu pictura - zugrav"... Familia continuă efortul de a-i "decide" viitoarea profesiune, îndemnându-l să opteze pentru justiţie, în ideea sigură că, "la Drept, îţi faci carieră mai repede, o carieră cinstită şi plină de demnitate umană". Astfel, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău se "înrolează" la Facultatea de Drept, luându-şi licenţa în anul 1907. Între timp, se iniţiază, dintr-un hobby obsedant, în contrapunct, pentru profesiunea visată de compozitor de muzică exclusiv clasică, sub atracţia fascinantă a concertelor frecventate cu asiduitate la Ateneul Român.

Schiţele sale bizare, scrise în perioada anilor 1908-1909, citite în cercuri "selecte", vor face deliciul prietenilor, fiind apreciate pentru "savoarea nemaiîntâlnită", pentru imprevizibilul situaţiilor, ori asocierile năucitoare care şocau pe ascultătorii fideli ai tânărului prozator. Absolvind Dreptul, magistratul nu va fi, din păcate, "absolvit" de peregrinări deloc atrăgătoare pentru el: Răchiţele-Argeş, Casimcea dobrogeană, Gherganii Dâmboviţei - repere bizare pentru un bizar "judecător de ţară" care va sfârşi, fără perspective certe, după campania anului 1913 din Bulgaria, în funcţia de "umil" grefier la Înalta Curte de Casaţie din Bucureşti, sufocat de imense îndatoriri familiale, întrucât mama sa, rămasă văduvă cu 5 copii în grijă, aştepta tot mai insistent un posibil ajutor material acordat de fiul ei. Dem. Demetrescu-Buzău trece cu greu peste mizeria concentrărilor din anul 1915, în Alexandria şi Bucureşti şi, ulterior, din 1916, la Bârlad, în timpul Primului Război Mondial. "Înrolat", aşadar, în "solda" zeiţei ai cărei ochi sunt legaţi pentru a nu vedea că, în numele ei, se justifică injustiţiile, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău era, astfel, proiectat de destin într-o lume receptată invers în sufletul său sensibil..

"În barou - precum observa Ştefan Roll - a trebuit să pledeze pentru treburile injuste ca îndreptăţite, pentru cele juste ca potrivnice"... O asemenea lume se va reflecta complex în opera sa literară, căci, după cum remarca, în stilul său caracteristic, Geo Bogza: "Scrisul acestui nu mai puţin blestemat Urmuz, oricât ar părea de paradoxal şi de trăznit, e, totuşi, impregnat cu filonul substanţial al unei eterne probleme...". Obsedat de inutilitatea propriei vieţi, meditează asupra "absurdităţii creaţiei omului", considerând că "viaţa ar fi putut să fie destinată făuririi operelor nepieritoare, artei"... Revine, sub imboldul poetului Tudor Arghezi, la pasiunea pentru literatură, publicând bizarele sale schiţe: "Ismail şi Turnavitu", în "Cugetul românesc" din anul 1921 şi "Pâlnia şi Stamate", în numărul din martie 1922 al revistei menţionate. Eterna problemă care frământa conştiinţa scriitorului era dimensiunea adevărului, deseori, trunchiat, pomădat cu false aureole pentru a-i atenua semnificaţiile reale, uneori, inacceptabile.

Bizarerii urmuziene

Comportarea sa stranie n-a trecut neobservată în cercul prietenilor intimi, deşi reacţia martorilor se pare că nu-l interesa. Urca într-o trăsură şi-i indica birjarului mereu direcţia spre dreapta, până revenea la locul de pornire... Preocupat de publicarea operei urmuziene, Tudor Arghezi era şocat de faptul că Urmuz intervenea pe propriile-i texte, deseori, mutilându-le; uneori, era obsedat până la exasperare de poziţia unei virgule într-o frază: "Se scula în toiul nopţii - îşi amintea Arghezi - şi trimitea o scrisoare foarte urgentă, ca să mă întrebe dacă virgula de după un <<că>> nu ar fi fost mai bine să fie trecută înainte... A corupt lucrătorii din atelier ca să-i schimbe fraze şi cuvinte pe care a trebuit să le restabilesc, redactările anterioare fiind cu certitudine mai bune", observa marele poet...

Opera sa care a circulat înaintea apariţiei dadaismului [1916] va fi publicată, aşadar, parţial, de către Tudor Arghezi în revistele "Cugetul românesc" şi "Bilete de papagal": "Pâlnia şi Stamate", "Ismail şi Turnavitu", "Gayk", "Algazi et Grummer", "După furtună". Modernist, prin excelenţă, Urmuz, abordând deviza: "Să ne ucidem morţii!", declarase, ca şi ceilalţi adepţi ai noului curent literar, război total "tradiţiei, logicii şi gramaticii în căutarea unor formule înnoitoare".

Debutul

Percepând conştient realitatea, în maniera sa complet "neortodoxă", Urmuz scrie schiţe "năstruşnice" pe care le va înmâna, spre lectură "în premieră" colegului de şcoală, viitorul actor şi dramaturg Gheorghe Ciprian. Referindu-se la relaţia lui Urmuz cu "talentatul actor şi povestitor" Ciprian, sora lui Urmuz, Eliza V. Vorvoreanu era convinsă că piesele lui Gheorghe Ciprian: "Omul cu mârţoaga" şi "Capul de răţoi" "n-ar fi văzut lumina zilei şi succesele scenei, dacă nu l-ar fi cunoscut pe Urmuz", insinuând chiar că, deşi nu vrea să tulbure "bătrâneţea bunului prieten al fratelui ei", Ciprian "e cu gloria", iar Urmuz "a rămas - cum stăruia în amintirea poetului Saşa Pană - cenuşă de stele".

Funcţionând ca judecător în judeţele Argeş, Tulcea şi Dâmboviţa, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău surprinde pe actorii Gheorghe Ciprian şi Gr. Mărculescu, prin misivele de senzaţie, care făceau, prin lectura lor, deliciul "consumatorilor" de literatură selectă din cafeneaua bucureşteană Capşa, în anul 1912. Evocând, în scrisorile adresate lui Gheorghe Ciprian, momente semnificative din tinereţea sa - pagini inimitabile ale absurdului: "a prescris pentru literatură, după cum observa Ştefan Roll, autentice notariate ale câtorva personagii din eternitatea umană: Bufty, Algaz şi Grumer, Stamate, Cotadi şi Dragomir...".

Preocupat de publicarea literaturii urmuziene, Ştefan Roll va prezenta pe autor cititorilor revistelor de avangardă: "Punct", "Urmuz" şi "Unu", drept "un iniţiator nebănuit prin trecerea lui, un boxer printre muze, un poet neverosimil pentru înţelegerea aparentă şi un hantant care hilaria, prin 1918, cafeneaua cu manuscrisele lui extravagante." Neînţeles exact la vremea sa, cu un mesaj artistic nereceptat în accepţia lui proprie de către contemporani, Urmuz va stârni, totuşi, entuziasmul unor iniţiaţi în curentele literare bulversante ale epocii, care îl vor situa pe piedestalul valorilor perene ale literaturii române: "A cârti astăzi împotriva acestui scriitor pe care şi l-ar dori orice literatură - afirma Geo Bogza - e o treabă de cârtiţă, sub un pământ pe care păşesc, cu măreţie, leii…"

Omagiind personalitatea scriitorului care "lăsa în urma lui câteva zeci de pagini de o extremă concentrare a humorului şi a simbolurilor, o creaţie desăvârşită în sine şi fără precedent, rod al unei inteligenţe umane şi al unei uluitoare fantezii, mimând logica şi constituită în sistem, cu colosale efecte de ilaritate", Geo Bogza va conferi, în anul 1929, revistei consacrate avangardei literare, numele lui Urmuz, "simbol fluturând ca un steag în fruntea unei insurecţii literare"…

"Antiproze"

Anticipând ediţia integrală Urmuz, revista "Argeş" din Piteşti oferea, în numărul său din iunie 1970, sub genericul "Biblioteca Argeş" - care apărea sub patronajul spiritual al poetului Gheorghe Tomozei - "privilegiul de a turna în plumb o operă cu care românii se vor mândri cât va răsuna limba românească"... Opera urmuziană reprodusă în revistă cuprindea: "Fucsiada" - poem eroico-erotic şi muzical în proză, "Gayk, Cotadi şi Dragomir", "Algazy&Grummer", "Pâlnia şi Stamate" - roman în patru părţi. Volumul includea nouă texte urmuziene, reunind şapte "antiproze" publicate anterior şi două inedite, "Fucsiada" şi "Cronicari", care impresionau prin insolitul imaginilor artistice, conturând, astfel, o personalitate de o expresie inimitabilă în literatura română. Apariţia post-mortem, în anul 1930, a volumului de sub 50 de pagini, "Algazy&Grummer", impunea clarificări în ciudata viziune urmuziană asupra creaţiei literare.

Rolul de îndrumător în subtilităţile acestui straniu mod de percepere a realităţii şi-l va aroga, în numele grupului "Unu", poetul Saşa Pană: "Pentru lămurirea unei legende, pentru dărâmarea unui simbol devenit prea limpede, pentru o nouă neliniştire a propriei noastre existenţe, grupul <<Unu>> adună aceste câteva ciudate pagini de revoltă, plecându-se dinaintea singurului privilegiu care a încheiat viaţa lui Urmuz, ca o fereastră: 13 octombrie 1930." Asocierile imprevizibile confereau prozei urmuziene pecetea ilogicului, "servit" în haina firească a frazei, cuvintele devenind, în context, o sursă de ilaritate, prin iraţionalul evident. Considerate "parodii ale artei literare", scrierile sale fascinează prin combinaţii stranii care provoacă râsul, prin nesupunerea vădită la un fals convenţionalism, atitudine fluturând o "libertate a spiritului" pe care "ortodoxismul literar" o refuză. Astfel, în "romanul în patru părţi <<Pâlnia şi Stamate>>, descrierea unui apartament se supune aceloraşi reguli absurde plăsmuite de autor": "Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc şi sonerie. În faţă, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfăşurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule şi probabilităţi, suportă un vas ce conţine esenţa eternă a <<lucrului în sine>>, un căţel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ţinând în mână o sintaxă şi 20 de bani bacşiş... Restul nu prezintă nici o importanţă. Trebuieşte însă reţinut că această cameră, vecinic pătrunsă de întunerec, nu are nici uşi, nici ferestre şi nu comunică cu lumea din afară decât prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum şi prin care se pot vedea, în timpul nopţii, cele şapte emisfere ale lui Ptolomeu, iar în timpul zilei, doi oameni cum coboară din maimuţă şi un şir finit de bame uscate, alături de Auto Kosmosul infinit şi inutil... A doua încăpere, care formează un interior turc, este decorată cu mult fast şi conţine tot ceea ce luxul oriental are mai rar şi mai fantastic… Nenumărate covoare de preţ, sute de arme vechi, încă pătate de sânge eroic, căptuşesc colonadele sălii, iar imenşii ei pereţi sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întâmplare."

Şi "această parodie a prozei comune" continuă în aceeaşi manieră: "De aici, prin o trapă făcută în duşumea, se ajunge, din partea stângă în o supt-pământă, ce formează sala de recepţie, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior pus în mişcare cu manivela, se pătrunde într-un canal răcoros, al căruia unul din capete nu se ştie unde se termină, iar celălalt, la partea opusă într-o încăpere scundă, cu pământ pe jos şi în mijlocul căreia se află bătut un ţăruş, de care se află legată întreaga familie Stamate..."

- Va urma -

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!