Întâlnire de cenaclu la Bibliotecă
Astăzi, întâlnirea lunară din cadrul Cenaclului literar local "Nicolae Velea" va avea loc un pic mai devreme faţă de programul obişnuit, începând cu ora 14.30, în acelaşi loc, adică la Secţia pentru copii a Bibliotecii Municipale. Aceasta întrucât o parte dintre participanţi îşi doresc să-i fie apoi alături artistei Yasmina Moscovici, care va avea de la ora 17.00 vernisajul unei expoziţii de pictură la Biblioteca Judeţeană Argeş. În ceea ce priveşte programul cenaclului, se va aminti în prima parte despre poezia religioasă, căci scriitoarea invitată a lunii este Marietta Şerban Olteanu. Vor vorbi despre creaţiile sale şi-i vor face o scurtă caracterizare bibliografică prof. Florica Popa, Elena Eşanu Şerbănescu, Aurelia Corbeanu şi poetul Sorin Calea. Din creaţiile proprii vor recita prof. dr. George Baciu, Sorin Calea şi Constantin Duţă. Cât va permite timpul, va fi susţinută şi o prelegere despre Gala Galaction, în viziunea prof. Constantin Voiculescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
