Lucian Blaga: poet şi filozof, eseist şi dramaturg, memorialist

Motto: "Destinul omului este creaţia". (L. Blaga)

S-a născut la 9 mai 1895 în satul Lancrăm de lângă Sebeş, jud. Alba, ca al nouălea şi cel din urmă copil al familiei Isidor Blaga şi al Anei (născută Moga). Preotul Isidor Blaga, fiu de preot şi el, a fost un reprezentant al intelectualilor din Ardeal, ataşat de obşte şi interesat să facă din satul său o aşezare model. Format la şcoală germană, preotul Isidor citea din operele lui Kant, Schiller, Schopenhauer şi era preocupat să dea copiilor (al căror nume începea cu L: Letiţia, Lelia, Lionel, Lucian - nume care nu se puteau maghiariza) o educaţie aleasă, în spiritul tradiţiei naţionale, în concordanţă cu idealurile de libertate şi de unire ale românilor supuşi unor neamuri străine, dar şi în perspectiva culturii universale. Mama, descendentă dintr-o familie ce a dat neamului mulţi preoţi şi un episcop, a avut un rol hotărâtor în formarea sensibilităţii metafizice a viitorului poet şi filozof.

Satul Lancrăm - sat ce poartă „în nume sunetele lacrimei” - va fi evocat de poet în poezia „9 mai 1895”: „Sat al meu ce porţi în nume/ sunetele lacrimei/ la chemări adânci de mume/ în cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ şi potecă patimei/. Spre tine cine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,/ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat/ sat de lacrimi fără leac”.

Copilăria - după cum însuşi mărturiseşte în „Hronicul şi cântecul vârstelor”- i-a stat „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”. Ajunsese la vârsta de 4 ani şi nu pronunţase nici măcar un singur cuvânt, „nici cuvintele de temelie a vieţii: Mamă şi Tată”. Mama copilului Lucian era disperată şi făcea nenumărate încercări pentru a-l determina să vorbească. Şi într-o zi „minunea” s-a produs. Copilul s-a apropiat de mamă şi a început a vorbi cursiv. De vină a fost - mărturiseşte poetul - „numai teribila, buclucaşa consoană r”. Despre „muţenia poetului”, care nu a fost altceva decât o nepotolită căutare de cuprindere a totului, o mistuitoare sete de Absolut, aflăm şi din poezia „Autoportret”, poezie care defineşte metaforic sufletul blagian preocupat tot timpul ca, prin gândire, prin cunoaştere, să depăşească limitele lumii date pentru „a sesiza zările infinitului”: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă./ În patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt./ Sufletul lui e-n căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urmă hotare./ El caută apa din care bea curcubeul,/ El caută apa/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”.

După ce a absolvit Şcoala Primară din Sebeş, s-a înscris la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În anii de liceu se simţea atras de lumea cosmică, pasiune ce i-a configurat nota fundamentală a creaţiei sale: sentimentul cosmicului - „acea putere sublim-romantică de a lua în stăpânire lumea astrelor şi de a o potrivi unui suflet vulcanic, ... creator de paradisuri siderale” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Tot în anii de liceu s-a iniţiat în filozofia lui Bergson, iar la 18 ani (clasa a VIII-a de liceu) a scris o lucrare filozofică despre „Judecăţile matematice”, în care se ocupa de teoria kantiană cu privire la antinomii. Pentru bacalaureat a conceput eseul „Despre intuiţie în filozofia lui Bergson”, în care a încercat să realizeze o punte între metoda fenomenelor originare din filozofia lui Goethe şi unele variante ale intuiţiei bergsoniene. Lucrarea a fost publicată în revista „Românul” din Arad şi a constituit debutul publicistic al lui Blaga. La examenul de bacalaureat s-a prezentat însă cu o lucrare despre „Teoria relativităţii”a lui Einstein şi despre Geometria neeuclidiană a lui Poincaré.

Unirea cu „Ţara mumă”

Pentru a evita încorporarea militară, se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care o urmează între anii 1914-1917. Se înscrie, apoi, la Facultatea de Filozofie din Viena. Blaga era atât de animat de dorinţa Unirii Transilvaniei cu „Ţara mumă”, încât n-avea cum să accepte să intre în armata „Imperiului Habsburgic”. Întregirea naţiunii în hotarele sale fireşti era pentru Blaga „o promisiune ce încă din copilărie mi-o făceau frunza arinilor, murmurul apelor şi bătaia profetică a aripilor din văzduh. În aerul acestei promisiuni am crescut”. Este o mărturisire lirică făcută de Blaga în „Hronicul şi cântecul vârstelor”, dovedind cât de profund era înrădăcinat idealul Unirii în sufletul său. În aceeaşi operă memorialistică, Blaga vorbeşte şi despre entuziasmul românilor din Transilvania, de la copil la vârstnic, privind înfăptuirea Unirii. Împreună cu fratele său mai mare, Lionel, Blaga a participat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Când s-au întors la Lancrăm au auzit, dintr-o curte, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România dodoloaţă!” (dodoloaţă însemna rotundă).

„Elogiul satului românesc”

În anul 1920 a obţinut titlul de doctor în filozofie la Universitatea din Viena, cu teza „Cultură şi cunoştinţă”. Tot în 1920 s-a căsătorit cu Cornelia Brediceanu, cea care va contribui mult la dezvoltarea lui ca poet. Din căsătoria acestora a rezultat un copil: Dorli Blaga. După 1926, Blaga a îndeplinit misiuni diplomatice în câteva capitale europene, ca ataşat de presă la Varşovia, Praga, Berna, Viena, iar la Lisabona a fost învestit în funcţia de ministru plenipotenţiar. În anul 1937 a fost primit în Academia Română (avea 42 ani), prilej cu care a rostit discursul de recepţie „Elogiul satului românesc”. În concepţia lui Blaga, satul românesc este creatorul şi păstrătorul culturii populare, purtătorul matricei noastre stilistice: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat” (L. Blaga). În 1938 este numit profesor de Filozofia culturii la Universitatea din Cluj, unde a funcţionat până în anul 1948 când, în modul cel mai abuziv posibil, a fost îndepărtat, în numele unei ideologii de sorginte stalinistă. A fost angajat ca bibliotecar-şef al Bibliotecii Academiei Române - Filiala Cluj, unde a funcţionat până în anul 1959 când, „din motive obiective”, a cerut eliberarea din funcţie. După un an s-a internat la Clinica medicală din Cluj, unde s-a şi stins din viaţă în dimineaţa zilei de 6 mai 1961, cu un diagnostic cutremurător: neoplasm al coloanei vertebrale. În ziua de 9 mai 1961, după exact 66 de ani, satul Lancrăm, ce poartă în nume „Sunetele lacrimei”, şi-a primit pentru eternitate fiul, care venise în această lume trecătoare „la chemări adânci de mume”, în noaptea de 9 mai 1895 şi s-a întors pentru vecie, la aceleaşi chemări adânci de mume, tot într-o zi de 9 mai, lăsând în urma lui o operă fundamentală, fără de care tezaurul culturii noastre naţionale „ar fi mai altfel şi mai sărac”.

Activitate publicistică

Ca poet a publicat nouă volume de versuri, dintre care menţionăm: „Poemele luminii” - 1919, „Paşii Profetului”, „În marea trecere”. Volumul de debut, „Poemele luminii” a fost întâmpinat de Nicolae Iorga cu un deosebit entuziasm şi cu cuvintele: „În rândurile rărite îngrijorător ale cântăreţilor neamului, fii binevenit, tinere Ardelean!” Noutatea poeziei blagiene provine din întrepătrunderea acesteia cu filozofia, realizându-se astfel o operă de mare profunzime în care liricul freamătă de marile întrebări ale existenţei şi cunoaşterii, iar cugetarea filozofică este exprimată printr-o varietate de metafore de o rară expresivitate. Nouă este şi viziunea poetică dată de sensibilitatea metafizică a poetului şi de setea de cunoaştere a acestuia. Dintre temele mai frecvente în poezia lui Blaga menţionăm: 

- iubirea - văzută însă de poet ca un mod de comunicare cu universul;

- spaima existenţială;

- lumina, văzută de poet ca primul gest din Creaţia Divină, ca primul impuls cosmic generator de viaţă; 

- viaţa şi moartea. Viaţa este înţeleasă ca o „mare trecere prin lumină” şi o inexorabilă lunecare spre neant;

- nostalgia paradisului pierdut;

- somnul. Acesta face posibilă ieşirea din timp;

- timpul este înţeles ca o putere ascunsă, prezentă în om şi pretutindeni în lume. Timpul trimite existenţa veşnic spre apus. 

Din această succintă prezentare, înţelegem că poezia lui Blaga seamănă foarte puţin cu poezia transilvană de până la el, cu poezia unor tribuni şi profeţi ai luptei naţionale şi sociale, precum Andrei Mureşanu, George Coşbuc şi Octavian Goga. El însuşi declara că poezia lui e „ultramodernă”, dar în anumite privinţe este mai tradiţionalistă decât cunoscutul tradiţionalism, întrucât stabileşte o legătură cu fondul nostru sufletesc, nealterat nici de romantism, nici de naturalism şi nici de simbolism. Simţindu-se foarte apropiat de Brâncuşi, Blaga afirma că se situează pe linia unui „tradiţionalism metafizic”, a unei direcţii culturale generate de o evidentă sensibilitate metafizică. Cunoscutul exeget al operei blagiene, George Gană afirma că poetul-filozof a trăit toate neliniştile existenţiale ale modernilor, agravate la el „de un fond melancolic nativ, dar a găsit mereu salvarea în sentimentul cu care descoperise lumea, întâia lui lume, a naturii şi a satului” - acolo unde „s-a născut veşnicia”.

Trilogiile lui Blaga

Opera filozofică a lui Blaga e grupată în trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii şi Trilogia valorilor. Cea de-a patra trilogie (Trilogia cosmologică) a rămas în faza de manuscris. Pentru cunoaşterea specificului culturii noastre naţionale, a matricei noastre stilistice, deosebit de importantă este lucrarea „Spaţiul mioritic” din Trilogia culturii. Creaţia lui Blaga cuprinde şi câteva volume de eseuri, de aforisme, precum şi romanul „Luntrea lui Caron”, publicat în 1990.

Ca dramaturg, Blaga a publicat zece drame, el fiind creatorul dramei expresioniste în literatura română. Dintre acestea menţionăm: „Zamolxe”, „Tulburarea apelor”, „Meşterul Manole”. Acţiunea dramei „Meşterul Manole” se petrece „pe Argeş în jos”, într-un „timp mitic românesc”, aşa cum precizează autorul. Drama abordează tema de natură mitică a jertfei pentru creaţie, dar din perspectiva unei concepţii estetice moderne - expresionismul. În drama lui Blaga, meşterul Manole îşi depăşeşte condiţia de muritor, cucerind eternitatea şi atingând absolutul prin creaţia sa, zămislită prin suferinţă, amintind de crezul lui Beethoven: „Durch Leiden Freude” („Prin suferinţă la bucurie”). Trăsătura definitorie a lui Manole este pasiunea lui pentru creaţie, pasiune care îl transcende (e mai puternică decât el), râvna creatoare. Destinul eroului este creaţia. Dar eroul nu este târât de destin, ca în tragedia antică, ci destinul este dus la îndeplinire prin voinţa eroului. Prin „Meşterul Manole”, Blaga aduce elemente de mitologie autohtonă - mitul jertfei pentru creaţie, numit de George Călinescu „mitul estetic naţional”, semnificând concepţia poporului român despre creaţie înţeleasă ca rod al suferinţei.

În evoluţia literaturii române, Blaga a adus fiorul metafizic, reflexivitatea lirică, a reintrodus viziunea faustiană, de la care se abătuse  poezia posteminesciană, viziune atât de evidentă în opera genialului poet. Poet şi filozof, dramaturg şi eseist, memorialist şi autor al unui roman, Lucian Blaga a marcat profund spiritualitatea românească. Poetul Ştefan Augustin-Doinaş afirma că Lucian Blaga este „cea mai mare şi mai complexă personalitate românească din secolul nostru” (secolul al XX- lea). Mesajul operei lui Blaga - „Destinul omului este creaţia” - poate fi identificat în toate scrierile sale. Este un mesaj al luminii, al năzuinţei creatoare, al înălţării omului!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!