Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:07

Concert de jazz cu "Sorin Zlat Quintet"

 Filarmonica Piteşti organizează vineri, de la ora 19.00, la sediul său de la Centrul Multifuncţional, un nou concert de jazz, de această dată susţinut de către "Sorin Zlat Quintet". Trupa, înfiinţată în anul 2011, îi reuneşte pe artiştii Sorin Zlat Jr. (pian), Sorin Zlat Sr. (saxofon), Mihaela Alexa (voce), Claudiu Purcarin "Nas" (tobe) şi Răzvan Cojanu (contrabas). Repertoriul trupei este diversificat, cuprinzând compozitii proprii  şi celebre standarde de jazz interpretate într-un stil  unic. Stilul abordat  este o fuziune surprinzătoare de jazz, pop, latin şi muzică clasică. În programul serii de jazz de la Filarmonica Piteşti se vor afla "Caravan" de Duke Ellington, "Billies Bounce" de Charlie Parker, "I got rhythm" de G. Gerswhin, Dizzy Gilepsie, Count Basie etc.

Sorin Zlat Jr. (pian) a absolvit masterul în muzică la Universitatea de Muzică din Bucureşti, secţia jazz-pian. Este un pianist activ implicat in numeroase proiecte de jazz, pop, funk, soul. A colaborat cu numeroşi muzicieni din ţară, dar şi de peste hotare, susţinând frecvent concerte în cluburile şi festivalurile din Bucureşti, Europa (Anglia, Italia, Franţa, Belgia, Olanda, Elveţia etc.) şi SUA. Este câştigător a numeroase premii de jazz în ţară şi peste hotare: marele premiu la Festivalul internaţional de jazz Sibiu, marele premiu la Festivalul de jazz Târgu Mureş, marele premiu la Festivalul de jazz Europafest, marele premiu şi premiul publicului la renumitul Festival de jazz de la Monaco, premiul pentru cea mai bună trupă la Festivalul de jazz de la Getxo-Spania, marele premiu la Festivalul de jazz de la Montreux. Cel mai recent succes, şi unul dintre cele mai importante premii pe care le-a câştigat un român în acest domeniu, este marele premiu la cea mai prestigioasă competiţie de pian din S.U.A, "The Great American Jazz Piano Competition", 2015. A fost desemnat de două ori "Muzicianul anului” de către Fundaţia Muzza, primind aceeaşi dinstincţie şi din partea Uniunii Compozitorilor din România. După succesul extraordinar din S.U.A., a lansat primul său album,  "Endurance", în 2015, care conţine compoziţii şi standarde de jazz interpretate în trio, dar şi solo piano.

Sorin Zlat Sr. (saxofon) a absolvit Conservatorul de Muzică din Iaşi, secţia clarinet.  Este un muzician cu o experienţă foarte mare, având colaborări cu muzicieni de marcă precum Ion Baciu Jr., Corina Chiriac, Doina Moldovan, Alexandru Arşinel, Marcel Pavel etc. şi multe colaborări cu artişti din străinătate (Luxemburg, Belgia, Olanda, Israel, Anglia, Japonia, Franţa, Germania, Danemarca). În anul 1979 a obţinut marele premiu şi premiul pentru cel mai bun solist la Concursul de jazz de la Sibiu, alături de trupa "Transfer" (cu care a avut numeroase concerte în ţară, Europa, Asia şi America).

Mihaela Alexa (voce) a absolvit Conservatorul şi masterul în muzică la Universitatea de Muzică din Bucureşti, secţia canto clasic. Este printre puţinele soliste de canto clasic care a reuşit să îmbine, dar şi să diferenţieze clasicul cu muzica uşoară, jazz, pop, soul. A participat şi a câştigat numeroase competiţii de muzică clasică, jazz şi pop. În prezent este solistă (soprană) la Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, cu care susţine frecvent numeroase concerte în ţară şi în străinătate. Debutul în muzica uşoară şi jazz l-a avut în 2008 alături de "Sorin Zlat Band", alături de care susţine concerte în ţară şi în străinătate.

Claudiu Purcarin "Nas" (tobe), absolvent al Liceului de Muzică "Sigismund Toduţă" şi al Academiei de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, secţia percuţie, membru fondator al trupei "Sistem", cu numeroase concerte în Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Turcia, Ucraina etc. Este membru al trupei "Nightlosers" (turnee în toată Europa, Canada, S.U.A, India) şi colaborator al trupelor "Sorin Zlat Trio", Spitalul de Urgenţă, Alina Manole Band, Alex Muşat Trio, Cyfer Trio şi MundiColour Band.

Răzvan Cojanu (contrabas) a studiat contrabasul cu Decebal Bădilă, Joris Teepe, Olivier Gatto şi Mircea Tiberian, cu care mai târziu şi colaborează alături de Cristian Soleanu, Nicolas Simion, Rick Condit, Tom Smith, Alan Jones şi Alex Harding. Colaborarea cu "Petrică Andrei Trio" este înregistrată în albumul "Dedicated Waltz", iar concertul la care participă alături de Marius Vernescu Trio este înregistrat pe discul "Live from Orf". Prezenţa la evenimentele de jazz internaţionale include Jazz Wien Tunel, Beijing Fest Golden Jazz, Express Jazz Club London, Vortex Jazz Club din Londra.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It