Aurel Calotă (1923-2006)

Oltean prin origini, Aurel Calotă, prezentat encomiastic de către autorii volumului "Arta naivă în Argeş", ca "artist plastic recunoscut, profesor, formator al unei generaţii strălucite de artişti, publicist, organizator exemplar, sfătuitor şi îndrumător de excepţie, părintele mişcării artistice plastice din judeţul nostru", s-a născut în Slatina, la 1 februarie 1923. Studiile primare şi liceale le urmează în oraşul natal; a absolvit Liceul "Radu Greceanu" din Slatina, în 1942, într-o perioadă în care România se afla în plin "război sfânt" împotriva bolşevismului sovietic, tânărul bacalaureat fiind mobilizat pentru a fi instruit nu în mânuirea penelului pentru care manifesta înclinaţii vizibile încă din liceu, ci a armelor de distrugere a unor vieţi necunoscute lui. Destinul generos i-a hărăzit, însă, să-şi urmeze idealul visat, şlefuindu-şi talentul, sub îndrumarea marelui pictor Camil Ressu [1880-1962], la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1950. De la magistrul său în ale artei plastice, Aurel Calotă va deprinde tendinţa de înnoire a limbajului plastic, orientarea spre studiul naturii şi corpului uman, importanţa desenului şi a culorii în conceperea unor compoziţii picturale care să reziste imperativelor artistice ale epocii.

Încadrat, în 1951, pe post de pictor scenograf la Casa Armatei şi la Teatrul de Stat din Piteşti, instituţii culturale în care îşi va dovedi capacitatea sa inovatoare în realizarea unor decoruri pentru spectacolele teatrale, va deveni, în anul 1955, instructor cultural la Cooperaţia Meşteşugărească Argeş, pentru ca, în anul următor, să fie promovat ca metodist responsabil de artă plastică şi de artă populară la Casa Creaţiei Populare a Regiunii Argeş, funcţie pe care o va părăsi odată cu pensionarea sa survenită în anul 1985. Pe simeza trăirii artistului în Piteşti, 3 noiembrie 2006 va fi ziua fatidică sinonimă cu sfârşitul unei existenţe terestre remarcabile.

Metodist vizionar

Evocând contribuţia lui Aurel Calotă ca metodist al Centrului Creaţiei Populare Regionale Argeş, autorii volumului citat menţionau într-o ordine aleatorie: "reorganizarea şi înfiinţarea unor cenacluri de artă plastică, în special, în centrele raionale; depistarea şi fişarea meşterilor populari; expoziţii periodice de artă plastică şi artă populară; cofondator al primei expoziţii naţionale de artă naivă şi al primei galerii de artă naivă din România; iniţiatorul organizării expoziţiei de ceramică în aer liber, la început, la nivelul regiunii şi, apoi, cu participare interjudeţeană; pictorul şi-a amenajat un atelier din PFL în holul de sus al Palatului Culturii, unde era sediul Casei Creaţiei, şi aici a strâns zeci de copii şi tineri iubitori de pictură. Mulţi dintre ei au îmbrăţişat această profesie. Cei mai buni: Sorin Ilfoveanu, Margareta Popescu, Lucian Cioată, Costică Marinescu, Augustin Lucici şi Constantin Mosoia sunt nume în arta plastică românească." În realizarea unui obiectiv de maxim interes al artistului plastic - promovarea artei naive româneşti pe simezele Galeriei de artă din Piteşti - va fi susţinut cu consecvenţă de către colaboratorii săi apropiaţi, pictorii Lucian Cioată şi Augustin Lucici. 

Arta plastică - profesia de suflet 

Puterea exemplului era - în viziunea artistului - determinantă pentru crearea unui curent favorabil dezvoltării artei plastice zonale. În consecinţă, pictorul Aurel Calotă rezerva şevaletului puţinele clipe libere pe care i le oferea ampla sa activitate culturală, realizând numeroase portrete, peisaje, compoziţii inspirate din istoria neamului românesc. Printre operele sale plastice de prim plan, se înscriu, după aprecierea specialiştilor: "Compoziţie", "Peisaj montan", "Mihai Viteazul". Devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România în 1975, Aurel Calotă se va preocupa de crearea filialei acesteia în Piteşti, facilitând astfel accesul unor artişti ai penelului din zonă în asociaţia profesională menţionată. Pentru stimularea mişcării artistice de masă, dar şi pentru susţinerea activităţii artiştilor profesionişti, el organizează, cu sprijinul unor personalităţi locale, tabere de creaţie în localităţile: Bădeşti-Bârla, Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş, Domneşti, Murighiol, Priboieni, Râmnicu Vâlcea, Slobozia-Argeş.

Publicistica de artă

Profund convins că valorificarea artei populare tradiţionale zonale reprezintă o modalitate de revigorare, dar şi de combatere a unor tendinţe evidente de alterare a acesteia, prin popularizarea unor creaţii de referinţă în domeniu, Aurel Calotă elabora, în anul 1972, albumul "Ornamente în arta populară a judeţului Argeş", amplu ilustrat cu piese de excepţie din aria portului popular argeşean şi muscelean (fote, vâlnice, şorţuri, bete, ii, cămăşi, marame), cu piese constituente ale organizării unui interior ţărănesc specific (şervete, vase de ceramică), ori obiecte de uz casnic (furci pentru tors, tipare de caş) ş.a. Perspectivele oferite de arta naivă receptată cu vădit interes de publicul avizat al galeriilor de artă plastică îl determină să redacteze albumul "Arta naivă", apărut în 1973, care, surprinzând fazele iniţiale ale afirmării acestui fenomen artistic în România, prezintă actualmente un evident caracter documentar.

Formator de talente autentice

Supranumit, în intimitatea artiştilor plastici din Argeş, "Padre", Aurel Calotă îşi justifica acest flatant cognomen, prin atitudinea binevoitoare manifestată faţă de mai tinerii săi colegi, care vor rememora interesul constant al mentorului pentru evoluţia lor artistică. Confesiunea regretatului pictor Gheorghe Pantelie este ilustrativă în acest sens, relevând rolul formativ al lui "Padre": "L-am cunoscut exact atunci când educaţia intelectuală a unui tânăr are nevoie de un mentor şi modele. Nu am fost singurul care am afirmat acest lucru. Mulţi tineri din Piteşti au descoperit cultura ca pe o alternativă a modului de a trăi (mă refer, în mod special, la plasticieni), atunci când Aurel Calotă a poposit la Casa Creaţiei Populare din Argeş, în anul 1956. Au urmat anii în care creaţia populară şi-a păstrat linia autentică, arta plastică de amatori şi profesionistă în devenire nelăsându-se abătută de linia kitsch-ului. Nu vom exagera deloc dacă vom spune că, la Piteşti, era un gol pe care numai providenţiala prezenţă a pictorului Aurel Calotă a făcut ca aceasta să se umple cu adevărata cultură. A fost un organizator  inegalabil de cenacluri, mese rotunde, expoziţii de artă populară şi artă plastică. Cunoaşterea pe care o avea în materie de artă populară şi artă naivă depăşise cu mult faima locului argeşean."

Coleg de breaslă, Virgil Poleacu medita într-un limbaj sofisticat, cu rigoarea unui exigent critic de artă, relevând particularităţile creaţiei pictorului: "Aurel Calotă ne oferă o pictură în care propensiunea spre selecţie şi sinteză aşază într-un raport activ atât sugestiile incitante ale artei de prospecţiune, cât şi reperele consolidate în timp ale unei îndelungate experienţe plastice. Factură profesionistă în conjuncţie cu oroarea de improvizaţie se vădeşte în precizia (nu minuţia) desenului, în traseele compoziţionale de incidenţă acută, al căror ascetism este amendat de evanescenţa formelor spre un regim discret-senzual. Partitura cromatică austeră, adesea glacială, cu rare extinderi până în preajma sienelor şi ocrului auriu, îşi dobândeşte preeminenţa (aparent inexplicabilă - dacă avem în vedere restrângerea drastică a mijloacelor imanent expresive) din foarte fine diferenţieri şi tensionări ale culorii."

Dan Emilian Giurea [1948-1999] - un înzestrat publicist, autor al operei postume "Călător printre literele tipărite" [2001] - remarcase capacitatea extraordinară a artistului plastic de a "dialoga într-un stil al său atunci când se înfăţişează lumii" prin expoziţii personale, "mărturii a ceea ce înseamnă muncă şi modestie în artă, dovada unei picturi îndelung elaborate. Nimic baroc, nimic narativ, nimic gratuit în arta lui Aurel Calotă!... Momentul figurativ nu dispare, dar nici nu se insinuează ca subiect. În peisaje, portrete şi naturi statice, <<subiectul>> devine pretext pentru culoare. Aurel Calotă abordează cu mult curaj acorduri cromatice (roşu-verde, de pildă) ocolite de mulţi plasticieni. Şi demersul său izbuteşte, relevantă fiind forţa de evocare a unor stări sufleteşti. Lucrările sale nu au nume. Aurel Calotă ne propune o lume unitară, rezolvată numai prin acorduri cromatice."

Unul dintre talentaţii săi discipoli în tainele picturii, Augustin Lucici, coordonator al Galeriei de artă "Rudolf Schweitzer-Cumpăna" din Piteşti considera, referindu-se la magistru, că "peste creaţia lui Aurel Calotă pluteşte un duh al materialităţii şi o boare de idealitate... Culorile sale: verdele, violetul, albastrul, fulgerele de purpură, griul argintiu - cel de la culmile picturii româneşti, de la  Andreescu, pe care Calotă îl preţuieşte atât, constituie cromatica a cărei secretă alchimie o stăpâneşte suveran acest constructor de forme prin culoare, fost elev al lui Ressu şi admirator al artei bizantine." Conturând personalitatea artistică a distinsului "pictor al revenirilor, al stăruirilor, al obsesiilor plastice în sensul cel mai curat al cuvântului", muzeograful Augustin Lucici observa conclusiv: "Aurel Calotă şi-a asumat curajul de a intra în pictura argeşeană cu umilitarea nespusă a fructelor, a obiectelor, a peisajelor, a portretelor ţesute într-un mister al trecerii prin lume..."

În inspirata sa cronică "Aurel Calotă - un artist la vârsta deplinei maturităţi" dedicată celui care îşi improvizase un atelier din panouri PFL într-un hol al Palatului Culturii din Piteşti, unde "îşi punea sufletul cu pensula pe pânză, sporind zestrea de frumos a oraşului", scriitorul Marin Ioniţă pare literalmente cucerit de diversitatea tematică a compoziţiilor  "ucenicilor pictorului Aurel Calotă": "lanuri aurite de grâu, cu brazde drepte în ogor, cu tractoare frumos vopsite, cu sonde măreţe şi coşuri zvelte de fum şi altele asemenea în care toate realizările unui timp istoric păreau a se înfăptui de la sine, în care oamenii nu aveau decât un rol ilustrativ lângă maşinile care mergeau  singure, sau în peisajele urbane şi campestre", dar şi "compoziţii în care autorii încercau să pătrundă în esenţa existenţei şi a fenomenelor sau îşi lăsau să zboare liber visul şi fantezia." Surprinderea absolută a scriitorului părea justificată prin absenţa totală din expoziţiile ucenicilor a lucrărilor semnate de Aurel Calotă, "acest pionier al artei plastice piteştene", omul de litere intuind că menirea magistrului "a fost doar să-i înveţe pe elevii săi să amestece vopselele şi să înmoaie pensula în ele". "Dar - continuă scriitorul - dacă stau de vorbă cu Sorin Ilfoveanu, cu Lucian Cioată, cu Gheorghe Pantelie şi Ion Pantilie, cu  Margareta Popescu, cu Augustin Lucici sau Constantin Mosoia, fiecare mărturiseşte că îşi datorează începuturile lui Aurel Calotă... Şi mi-am zis atunci, revizuindu-mi părerile, că este ceva extraordinar să poţi renunţa la propria ta afirmare, să-ţi cheltuieşti întregul fond de timp şi de energie, ajutându-i pe alţii să-şi ia zborul..."

O expoziţie personală a artistului plastic "la o vârstă de aşezare şi de maturitate artistică, dar cu neîncheiate căutări" îi va prilejui, însă, reflecţii inspirat motivatoare: "Aurel Calotă îşi urmează un drum inconfundabil. Lumină şi culoare, pulsaţie din fiecare punct al compoziţiei, esenţa unor fenomene ale naturii şi a existenţei unor evenimente ce se consumă în linişte şi discreţie. S-a spus că tablourile sale nu pot fi reproduse pe hârtie  fotografică sau tipografică, aparatul de luat imagini rămâne neputincios, ca orice invenţie tehnică în faţa infailibilului. Parcă nici în expoziţie nu se simt bine, nu se simt la ele acasă aceste lucrări pictate mai mult cu sentimente şi cu idei decât cu pastă sau vopsele. Un act de creaţie pe care nu-l poţi recepta decât de la suflet la suflet, din bătaie în bătaie de inimă."

Percepţii proprii

Deşi nu aspiram la o recunoştere publică a reuşitei unei pasiuni proprii generate de o afecţiune mărturisită faţă de creaţia literară a unor scriitori consacraţi, pirogravându-le portretele pe care, după ce le-am preluat, la dimensiuni reduse, din volumele apărute în "Biblioteca pentru toţi" sau "Biblioteca şcolarului", le măream prin tehnica deosebit de dificilă a "pătrăţelelor" de hârtie milimetrică, am arătat maestrului Aurel Calotă un triptic, credeam eu, semnificativ: "Eminescu-Creangă-Caragiale"... A rămas efectiv plăcut surprins şi mi-a cerut insistent să-i aduc pirogravurile spre a organiza o expoziţie. Aveam, pe atunci, prin anii '80, circa 50 de portrete ale unor scriitori români pirogravate pe plăcuţe din lemn de tei cu dimensiunile 25/50 cm procurate din comerţul "socialist"... Am refuzat politicos "să mă dau pe piaţă", preferând ca loc de expunere holul propriului apartament care prezenta unele iregularităţi enervante ale pereţilor şi unde, prin acoperirea acestora cu portretele scriitorilor, estompam pe cât posibil nereuşitele unor constructori "stahanovişti"... 

Discutând, în special, despre pirogravură - pe care unii amici artişti cu diplome de profesionişti nu o considerau artă, ci un simplu meşteşug artizanal, întrucât nu erau în stare să realizeze în creion un portret care să semene cât de cât cu "originalul" - îi prezentam "creaţiile" mele drept nişte "capodopere", reluând, până la imposibila enervare a interlocutorului - fiindcă era un om extrem de echilibrat - o maximă proprie: "Pirogravura este, la propriu şi la figurat, proba de foc a talentului în artă"... Aurel Calotă mă asculta atent, lăsând impresia că-mi dă dreptate... Şi, în acel context, am fost literalmente captivat de erudiţia interlocutorului, care dorea parcă să-mi probeze că arta în sine a interesat pe mulţi oameni de litere, reproducându-mi din memorie maxime pe care le-am notat atunci cu o conştiinciozitate de şcolar silitor: "Arta, domnule Grig, este o dospire sufletească în tipare eterne; e chin şi întrebare, după cum spunea Camil Petrescu... De ce n-ar fi şi pirogravura - artă când, pentru dumneavoastră, e un soi de dospire sufletească?!... Şi - continuă el - ca să mă refer doar la celălalt mare Petrescu, la Cezar, cred şi eu, ca şi celebrul romancier, că <<Arta şi, în genere, creaţia cer sacrificii, trudă, abnegaţie, înverşunare, pasiune.>>" 

Atunci, am avut mai mult ca oricând revelaţia adevărurilor condensate în maxime şi mi-am propus să scot o carte în care portretele pirogravate ale scriitorilor să fie însoţite de cugetările cele mai semnificative ale acestora. Intenţia se va materializa peste ani în volumul "Portrete, pirogravură, panseuri" postat recent pe internet. Întrebat de către acest generos îndrumător în ale artei care sunt proiectele mele de "pirogravor", i-am mărturisit că aş dori să realizez o galerie a marilor voievozi ai neamului românesc şi, apoi, să revin mai intens la preocupările mele cotidiene... A zâmbit larg şi mi-a servit cu o bonomie inimaginabilă o sentinţă şugubeaţă a lui Ion Creangă: "Se pare că şi dumneavoastră vreţi să confirmaţi spusele marelui nostru povestitor: <<Românul - zicea el - este greu până se apucă de ceva, că, de lăsat, se lasă uşor!>>"...

Implicat totalmente în afirmarea şi confirmarea absolut relevantă pe plan naţional a artei plastice argeşene, numelui maestrului Aurel Calotă se cuvine a i se adăuga cognomenul "Padre" - extrem de flatant pentru un artist care s-a dăruit  spiritualiceşte creatorilor de talent, îndrumându-i cu competenţă spre cunoaşterea tainelor "acestui meşteşug divin al sufletului creator de comori eterne" - cum îi plăcea lui Padre să idealizeze pictura - şi, îndemnându-i să aspire spre culmile consacrării proprii prin opere artistice viabile, îl cita insistent pe Ion Slavici, prozatorul ardelean care credea că "Adevăratul rost al artei este de a ne înălţa acolo unde, prin noi înşine, nu ne putem ridica".

Bibliografie selectivă: Giurea Dan - Aurel Calotă, în "Argeş", nr. 4/1980; Ioniţă Marin - "Aurel Calotă, un artist la vârsta deplinei maturităţi", în "Argeş", an XXI, nr. 3 (175)/1986; Lucici Augustin - "Pictorul Aurel Calotă", în "Buletinul Cultural Argeşean", nr. 1/2006; Pantelie Gheorghe - "Padre", în "Arc peste timp", Piteşti, 2006.

 Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet