Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:08

"Gânduri la început de seară" din luna lui Florar

Întâlnirea literară organizată de prof. dr. George Baciu (redactorul-şef al revistei "Pietrele Doamnei") şi col. Laurenţiu Domnişoru (preşedintele Filialei Judeţene Argeş POSADA a A.N.C.M.R.R.), desfăşurată la Cercul Militar din municipiul nostru, îşi urmează cu fidelitate tiparul deja devenit tradiţional, căci nici miercuri seara nu au lipsit din program muzica folk, epigramele şi oaspetele special - un scriitor argeşean. Pornind de la tema "Calendarul sufletului meu", au fost invitaţi la cuvânt prof. Constantin Voiculescu, Cezar Bădescu, Elena Eşanu Şerbănescu, Gheorghe Piele şi ing. Constantin Agricola Miu. De această dată a fost poftit să se prezinte scriitorul Constantin Mândruţă, poet şi epigramist cu un număr impresionant de volume publicate de-a lungul timpului. O bună parte dintre acestea au fost prezentate iubitorilor de cultură participanţi la întâlnire, căci autorul a adus cu sine exemplare care au putut fi răsfoite după bunul plac de către curioşi. Ca de fiecare dată, s-a dat liber la vers, aşa că fiecare doritor a avut ocazia de a le citi celorlalţi creaţii proprii, dintre care amintim de nelipsitele epigrame, sonete şi rondeluri. La toate acestea s-au adăugat inserţii muzicale acompaniate cu chitara şi oferite de elevul Vlăduţ Cristian Marcu, de la C.N.V.V., pregătit de prof. Cristian Matei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It