Eugen Chirovici (1898-1964) - O viaţă condensată în sinteze
În succintul său eseu "Arta plastică în Câmpulung şi în zona Muscel", profesorul Andrei Băjan, reluând ideea lui Leonardo da Vinci: "Pictura ţine de sfera intelectului", includea motivat în selecta sferă a intelectualităţii muscelene pe "Eugen Chirovici, născut în 1898; profesor de liceu la <<Dinicu Golescu>>. Bun dascăl, pictor talentat, animator al vieţii artistice locale; peisagist în special. A murit în 1964, la 66 de ani. Cea mai mare parte a lucrărilor sale - pierdute. Muzeul Câmpulung posedă două peisaje - În drumul spre Grui." Complexitatea preocupărilor intelectuale ale lui Eugen Chirovici va fi relevată admirabil prin referiri condensate, dar extrem de inspirate ale profesorului Aurelian Stoicescu în monografia "Liceul <<Dinicu Golescu>> Câmpulung-Muscel la un secol [1894-1994]": "Un mare dascăl al şcolii dintre cei care dau personalitate disciplinei didactice, fie ea şi <<dexteritate>>, prin har şi perseverenţă, a fost Eugen Chirovici. Pictor şi actor prin vocaţie, mare amator de activităţi artistice în şcoală şi în oraş, Eugen Chirovici a venit ca profesor de desen şi caligrafie la Liceul <<Dinicu Golescu>> în 1931, din dorinţa de a cunoaşte Câmpulungul şi a găsi noi motivaţii de inspiraţie pentru pânzele sale mereu împrospătate tematic. Temperament artistic puternic, profesorul Chirovici se împăca greu cu canoanele programelor analitice, preferând să ofere elevilor modele după statui celebre sau să-i iniţieze în compunerea unor schiţe, după natură, cu care organiza, periodic, expoziţii în şcoală sau în oraş."
Repere culturale moldave
Pasiunea pentru teatru i-a fost inoculată în suflet prin lectura operelor dramatice în perioada apartenenţei sale, în calitate de bibliotecar, la comitetul coordonator al Reuniunii muzical-dramatice "Ciprian Porumbescu" din Suceava, înfiinţate în 16 iulie 1903. Intrând, în anul 1926, în sfera de activitate promovată de această importantă societate culturală, Eugen Chirovici va interpreta cu deosebit succes, ca actor amator, în spectacolele prezentate pe scenă în perioada anilor 1926-1930, treisprezece roluri din piese de teatru ale dramaturgiei naţionale sau universale: Pârvu din "Ariciul şi sobolul", comedie de Victor Eftimiu; Jupân Dumitrache ["O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale]; Conu' Leonida ["Conu Leonida faţă cu reacţiunea", de I.L. Caragiale], Caţavencu ["O scrisoare pierdută", de I.L. Caragiale], Dragomir ["Năpasta", de I.L. Caragiale], Sganarelle ["Doctor fără voie", de Molière], Salo Weiss ["Nodul gordian", de Valjean], Belmegeanu ["Deputatul tatei", de M. Ordoneau şi Vlabregue], Harpagon ["Avarul", de Molière], Brebeneag ["Extemporalul", de Sturm], Prell ["Institutorii", de Otto Ernst], Moulinet ["Mândrie şi amor", de Georges Ohnet] şi Justus ["Prostul", de L. Fulda]. În cadrul serii omagiale "Caragiale" din 21 ianuarie 1927, Eugen Chirovici realiza performanţa de a interpreta două roluri diferite din comediile marelui dramaturg român: jupân Dumitrache şi Leonida, fiind ovaţionat de nenumărate ori pe scena teatrului moldovean. Regizarea spectacolelor teatrale menţionate se va realiza şi prin colaborarea sa, Eugen Chirovici fiind autorul unor scenografii de excepţie. Talentul lui de recitator se manifestă, în special, cu ocazia "Festivalului Eminescu" din 14 octombrie 1929, Eugen Chirovici "recitând admirabil Scrisoarea I", dar şi cu prilejul unor aniversări culturale, când a interpretat un fragment din "Neam rău", de Haralambie G. Lecca, ori din "Voichiţa lui Ştefan", de George Coşbuc.
Evocări câmpulungene
Aşadar, "Eugen Chirovici a venit ca profesor de desen şi caligrafie la Liceul <<Dinicu Golescu>> în 1931, din dorinţa de a cunoaşte Câmpulungul şi a găsi noi motivaţii de inspiraţie pentru pânzele sale mereu împrospătate tematic", precum consemna colegul său, Aurelian Stoicescu... Eu însumi, elev al distinsului dascăl de Desen de la liceul câmpulungean, am avut bucuria de a-mi fi selectate nişte schiţe, care aduceau mai degrabă a artă naivă decât reproducerea unui bust, selectate probabil cu intenţia organizatorului atât de gustatelor "oglinzi ale talentelor" - cum îi plăcea să le "boteze" -, pentru a fi expuse şi "produse artistice" ale unor antitalente, deşi profesorul îmi corecta, cu extremă bunăvoinţă, tendinţa manifestă de a nu fi păstrat proporţiile unei anatomii umane sută la sută normale pentru "subiectele" desenate, reproduse după fotografii de ţărani musceleni luate din atelierul renumitului fotograf câmpulungean Munteanu... Odată, sufocat de repetatele observaţii, i-am amintit de un crochiu făcut prietenului său, profesorului de Limba şi literatura română Matei Georgescu, care, privindu-şi "portretul" semnat "E.C.", era obsedat de mărimea neobişnuită a borurilor pălăriei, ajunsă la dimensiunile unui sombrero, deşi purta una croită după gustul lui la atelierul de pe Bulevardul "Pardon" al lui Măgeanu, imortalizat de Tudor Muşatescu în "Titanic vals"... I-am dezvăluit cu decenţă reacţia colegului de catedră, şocat de dimensiunea borurilor, fiindcă stăteam la aceeaşi gazdă, în Tabaci, cu "nea Matei", şi mi-a reproşat că nu ştiu să fac diferenţa dintre un "clenci amical", o uşoară caricatură şi un desen clasic după natură care te obligă să respecţi proporţiile... Se pare că am învăţat bine lecţia, fiindcă, mai târziu, aveam să pirogravez, în timpul meu liber, portretele unor scriitori destul de reuşite, de vreme ce elevii mei îi identificau cu uşurinţă pe protagoniştii din imagini...
Eugen Chirovici s-a manifestat magistral, ca regizor de teatru amator şi interpret, prezentând, în Câmpulung, spectacole "jucate" pe scena generoasă a amfiteatrului liceului teoretic a cărei sală avea o capacitate de câteva sute de locuri. Profesorul Aurelian Stoicescu insistă, în elogiul adus lui Eugen Chirovici, asupra acestei dimensiuni spirituale a activităţii sale: "Talentul actoricesc şi regizoral şi l-a pus în valoare în cele peste 30 de piese din dramaturgia naţională şi universală, participând la numeroase concursuri în domeniu. Cu piesa <<Extemporalul>> [1958], de exemplu, obţinea premiul I pentru regie la faza interregională de la Craiova. Măiestria interpretativă şi regizorală a prof. Eugen Chirovici s-a manifestat, în egală măsură, în rolurile de comedie, ca şi în cel de dramă, dovadă fiind şi admirabila creaţie scenică realizată în rolul lui Ion din piesa <<Năpasta>> de I.L. Caragiale. Au rămas în memoria generaţiilor de elevi şi a publicului câmpulungean din perioada anilor 1948-1964 spectacolele repetate, cu piesele <<O noapte furtunoasă>> şi <<O scrisoare pierdută>> de I.L. Caragiale, regizate de el, din a căror distribuţie făceau parte profesori de la Liceul <<Dinicu Golescu>> şi de la Şcoala normală <<Carol I>>, precum: Augustin Z.N. Popp, Matei Georgescu, Constantin Capră, Ionel Alexandru, Alexandru Bera, Aurelian Tipa, Claudia Gavrilescu, Nadia Alecu, Ileana Predescu, Viorel Alecu, Constantin Mahu şi alţii, care au realizat versiuni scenice la nivelul artiştilor profesionişti, într-o perioadă de emulaţie cum nu mai fusese şi cum, din păcate, nu va mai trăi Câmpulungul în deceniile următoare. Versiunile lui recitative la <<Scrisorile>> eminesciene (şi, în special, <<Scrisoarea a III-a>>), electrizau auditoriul amfiteatrului liceului, mereu arhiplin pe atunci."
Din culisele teatrului de amatori
Printre "actorii" distribuiţi în rolurile pieselor jucate pe scena liceului, se remarcase, mai ales, în rolul ingrat al lui Agamiţă Dandanache din "O scrisoare pierdută", rol ce i se potrivea ca o mănuşă, "pitorescul profesor de Limba şi literatura română Matei Georgescu, uşor pedant şi meticulos în predarea gramaticii limbii române, ca şi a cunoştinţelor de literatură, dar care era cât se poate de scrupulos şi sever în împărţirea dreptăţii, adică a notelor. Purta cu sine o nelipsită umbrelă, ca Spirache Necşulescu, eroul din piesa <<Titanic vals>> a lui Tudor Muşatescu, şi o pălărie cu boruri largi, probabil după modelul livresc al lui Calistrat Hogaş, având, după unii, înfăţişarea unui popă catolic, fapt care îi adusese porecla de <<Papa>>, iar vocea sa caracteristică - uşor devirilizată - îl făcea să fie deseori imitat de elevi. Folosea un stilou masiv, tip reclamă, în care parcă se proptea atunci când punea notele în catalog sau când implora obsesiv: <<Mă, faceţi linişte!>>"...
Prieten la cataramă cu Eugen Chirovici, "nea Matei" se confesase regizorului când acesta insinuase că marele dramaturg îl avusese parcă pe el prototip al lui Agamiţă Dandanache, că refuză rolul, fiindcă îi este greu să se reproducă pe sine însuşi în faţa elevilor, mai ales, că împrumutase din bagajul lexical caragialian formule de adresare tipice eroului, precum "neicusorule” şi "puicusorule" pe care le utiliza frecvent pe un ton de apostrofare în clasă... Regizorul l-a convins că nu se născuse încă un Agamiţă în România de talia lui şi că chiar dacă ar apela la teatrele profesioniste din ţară, n-ar putea găsi un altul mai bun ca el... Eugen Chirovici avea o formidabilă forţă de persuasiune şi un tact regizoral infailibil. Când un actor îşi uita rolul, îl punea să scrie replica o dată, de două ori, de "n" ori, pe un caiet gros dictando, precum proceda un profesor exigent cu un elev leneş căruia îi dădea ca temă acasă să copieze de zeci de ori un cuvânt pronunţat greşit, pentru a nu-l mai uita niciodată... Profesorii actori se supuneau în glumă pedepsei regizorale şi-şi făceau conştiincios "temele pentru acasă"... Reuşita spectacolelor regizate de el era asigurată de o selecţie riguroasă a repertoriului, Eugen Chirovici preferând autorii clasici, dar şi de o scenografie proprie inspirată, realizată pe panouri mari de pânză pe care erau imaginate interioare sau copaci şi, de regulă, o fântână cu cumpănă atunci când acţiunea unei piese impunea un asemenea decor...
Un pictor creator de şcoală
Revenind la arta picturală a maestrului Eugen Chirovici, Aurelian Stoicescu observa cu evidentă admiraţie: "În pânzele sale vii, cu o mână sigură şi cu un acut simţ al nuanţelor, cu pete groase de ulei, reuşise să transfigureze cele mai încântătoare şi unice privelişti ale Câmpulungului şi împrejurimilor. Deşi era conştient de valoarea artistică a lucrărilor sale, apreciate elogios, de altminteri, de fostul său profesor Jean Steriade, de pictorul Aurel Jiquidi şi de criticul de artă academician prof. George Oprescu, profesorul Chirovici a preferat să-şi păstreze tablourile pentru sine, ca pe nişte comori preţioase, în lumina cărora îşi scălda zilnic ochii. Stins din viaţă ca un erou sadovenian pe piscul Iezerului, printr-un gest panteistic, contopindu-şi fiinţa cu ritmurile naturii, pictorul şi actorul Chirovici a lăsat în memoria discipolilor săi şi a câmpulungenilor, care l-au cunoscut şi l-au preţuit, amintirea unui mare suflet şi a unui creator de şcoală în domeniul artelor plastice şi teatrului câmpulungean." Eugen Chirovici îşi şlefuise talentul artistic la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde luase lecţii extrem de utile despre tainele compoziţiei de mari dimensiuni, despre rolul nuanţării luminozităţii în pictură şi unde asimilase trăsăturile esenţiale ale impresionismului de la profesorul său universitar, pictorul şi graficianul Jean Alexandru Steriadi [1880-1956], unul dintre preşedinţii Societăţii "Tinerimea Artistică", devenit membru de onoare al Academiei Române, el însuşi student al musceleanului George Demetrescu-Mirea.
Talentul artistic al profesorului câmpulungean va fi relevat cu obiectivitate evidentă, nu din considerente amicale de breaslă, de către Aurel Jiquidi [1886-1962], cel ce prefera, în realizarea operelor plastice semnate de el, "un desen cu ductul gros, cu haşuraţie amplă în toate direcţiile şi cu reveniri expresive, nervoase şi emotive pe contur", modalitate pe care Eugen Chirovici o va utiliza deseori în conceperea propriilor desene. Confirmând, din păcate, prin propria sa experienţă de viaţă, dictonul cronicarului Miron Costin: "Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri", profesorul de desen Eugen Chirovici "împreună cu unii elevi talentaţi executau la presiunea organelor de partid, panouri de mari dimensiuni ce se <<plantau>> în oraş; ele înfierau imperialismul american şi îi reprezentau pe <<Călăul Tito>> cu barda plină de sânge şi pe <<Unchiul Sam>> cu însemnele dolarului american." ... Cu toate acestea, în epoca de restricţii impuse libertăţii de acţiune a artiştilor plastici, "singurii care mai ieşeau la peisaj, uneori, erau profesorul Eugen Chirovici, un maestru al umbrelor şi al luminilor, şi câţiva elevi ai săi", evident nu spre a se documenta despre "marili realizări ale epocii de aur"… În memoria colectivă a celor care i-au fost elevi şi nu numai, numele profesorului Eugen Chirovici va dăinui prin creaţia sa artistică, dar, mai ales, prin capacitatea remarcabilă de a-şi antrena colegii de la renumitele şcoli medii câmpulungene în opera de promovare a unor valori teatrale naţionale sau universale în rândul iubitorilor de cultură din străvechiul oraş muscelean.
Bibliografie selectivă: Moise Dragomir, Aurelian Stoicescu, Ion Solomon - Liceul teoretic "Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel - 100 de ani în slujba învăţământului românesc. 1894-1994. Monografie jubiliară, Piteşti, 1994; Dragusanul.ro - Istoria muzical-dramatică a Sucevei; Grigore Constantinescu - Et in Campolongo ego, manuscris, Piteşti, 2014; Istoricul Cenaclului de arte plastice "Ion D. Negulici" al Casei de Cultură "Tudor Muşatescu" Câmpulung-Muscel, www.casadecultura-muscel.ro
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
