Iacovache Constantinescu (1827-1916) - Miracolul picturii religioase
Viitorul pictor Iacovache Constantinescu, născut în anul 1827, în casa familiei micului negustor Constantin Fota, care se stabilise în urbea musceleană după ce trăise vreme îndelungată la Constantinopol, şi a Bălaşei, soţia acestuia, urmează Şcoala primară nr. 1 din localitate, pe care o va absolvi în 1840, pentru ca, apoi, să devină elev la renumita Şcoală de zugrăvie înfiinţatã pe Uliţa Văii din Câmpulung de preotul Badea de la Biserica Marina. Îşi schimbă numele de familie din Fota, care îi displăcea, fiindcă mulţi dintre colegii săi îl asociau semantic cu turcescul "fota", piesă de port popular feminin, dar şi şorţ purtat de cârciumari... Preluând prenumele patern, Constantin, şi adăugându-i sufixul "-escu", îşi "modelă" un nume de familie fără ecouri comune... Chiar şi numele de botez personal, Iacovache, considerat de el vetust, suferi operaţii onomastice "moderne", transformându-se, cu timpul, în Iacob.
Iacovache Constantinescu a fost iniţiat în miraculoasele taine ale picturii religioase de către călugărul Antim Ghermano, zugrav de biserici vestit în epocă, întrucât repictase integral Biserica Mănăstirii Negru Vodă în anul 1827 şi-şi dovedise meşteşugul zugrăviei împodobind cu picturi locaşuri de cult de dincolo de Olt, dar şi icoane pe lemn ale căror figuri de sfinţi erau inspirate de chipurile unor muritori de rând, pentru a le face şi mai apropiate vieţii celor din jur, călugărul îndepărtându-se vizibil de figurile ascetice frecvente în vechea iconografie şi acordând portretului în sine importanţa ce i se cuvine în artă. Sub influenţa stilistică şi tehnică exercitată de Antim Ghermano, Iacovache Constantinescu zugrăveşte bisericile Suslăneşti şi Berevoeşti din Muscel şi Biserica Mărăcineni din apropierea Piteştiului, picturile murale executate de artist fiind, din păcate, distruse prin repictări succesive efectuate fără preocuparea conservării scenelor biblice concepute de el. Contactul nemijlocit cu creaţia în frescă a pictorului Gheorghe Tattarescu angajat, în anul 1862, pentru efectuarea picturii murale a bisericuţei-bolniţe ctitorite de către egumenul Teofan în 1718, în zona estică a incintei Mănăstirii "Negru Vodă", reprezintã un moment crucial în evoluţia ca artist plastic a pictorului câmpulungean.
Mediu artistic favorabil
Deşi trecuse de prima tinereţe, Iacovache Constantinescu îşi va desăvârşi realele sale virtuţi artistice moştenite şi dobândite, frecventând, alături de 30 elevi mai tineri, prima serie a cursurilor Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti organizate în 1864 şi coordonate de directorul Theodor Aman şi de Gheorghe Tattarescu, în calitate de locţiitor al acestuia. În acest mediu informativ, dar, mai ales, formativ, Iacovache Constantinescu se va specializa în realizarea portretelor, conform "formulei Lecca, Popp, Tattarescu", formulă agreată şi uzitată, printre alţii, de Mihail Dan şi Petru Verussy, colegii săi.
Profund impresionat de talentul mai tânărului pictor devenit celebru în lumea artei plastice naţionale, Nicolae Grigorescu, artistul muscelean va adopta, în portretistică, modalităţile de expresie care l-au consacrat pe marele pictor român, devenind, astfel, el însuşi un nume de rezonanţă în pleiada artiştilor din Bucureşti. În periodicul "Informaţiile bucureştene", fondat de V.A. Urechia, se publica, în 1870, o listã cu "cei mai însemnaţi pictori din capitală", "Iacob Constantinescu din curtea Bisericii Antim", figurând alături de: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, C.I. Stăncescu, Constantin Lecca, Mihail Ştefănescu. Critica de specialitate a vremii îl situa, într-o ordine valorică sui-generis, dupã Nicolae Grigorescu şi C.I. Stăncescu, ca realizator de portrete cu evidentă tentă psihologică.
Prezent cu regularitate pe simezele expoziţiilor bucureştene ale "artiştilor în viaţă", Iacovache Constantinescu se bucură de aprecierile elogioase ale criticilor de artă, Laerţiu (Alexandru Lăzărescu) sesizând în "coloritul, penumbra şi vigoarea portretelor, stilul lui Rembrandt", iar temutul condeier Sava Şoimescu conchidea, într-o cronică plastică din ziarul "Presa" [1870], referindu-se la artistul originar din Câmpulung: "Junele pictor dă frumoase speranţe de viitor"...
Participarea sa la aceste expoziţii de anvergură naţională organizate iniţial în sala pinacotecii din Palatul Academiei în 1865, expoziţăii care au contribuit substanţial la educarea gustului estetic al publicului bucureştean, va debuta în anul 1868 şi va continua cu succes în 1870, când, potrivit catalogului "Explicaţiunea operelor de pictură, sculptură, arhitectură expuse în sala pinacotecii", "Iacovache Constantinescu, născut în Câmpulung, elev al Şcoalei de Belle Arte din Bucureşti. Str. Antim nr. 4", era prezent cu lucrările: "Portretul domnului I.", "Portretul părintelui Ghenadie", "Portretul domnului N.", "Portret după natură - studiu" şi un tablou "Vânat", natură moartă imaginând nişte raţe sălbatice; artistul va obţine, în contextul participării a 16 artişti, medalia clasa III-a pentru portretul fostului episcop al Argeşului, primele locuri fiind atribuite în ordine lui Nicolae Grigorescu şi Constantin I. Stăncescu.
Criticul de artă Laerţiu este fascinat de portretul episcopului Ghenadie "vesel, fericit, durduliu, cu pântecele unui adevărat principe al bisericii", acurateţea realizării portretului ierarhului de la Argeş determinându-i observaţia extrem de favorizantă pentru artist: "eminenţa sa se recunoştea şi noaptea în lucrarea artistului"... "De unde este acest Iacovache, care soseşte bătând toba pe pielea unora dintre maeştrii săi, acest june care se aruncă deodată în vastul câmp al artei?" - se întreabă cu evidentă motivaţie Laerţiu, sedus de coloritul portretului, de influenţele stilistice exercitate de pictura lui Rembrandt, dar şi de "admirabilele raţe ale domnului Constantinescu". Un alt reputat critic de artă, Sava Şoimescu, releva "execuţia remarcabilă a junelui pictor", iar Iacob Negruzzi aprecia portretul episcopului prin redarea "expresivă şi caracteristică" a figurii personajului, reproşându-i, însă, unele minore inexactităţi în "executarea mâinii drepte".
Confirmând aprecierile specialiştilor în portretistică, Iacovache Constantinescu se remarcă prin admirabilele portrete ale: doctorului Jugureanu, judecătorului muscelean Iancu Rudeanu, judelui de Câmpulung, Nicolae Ştefănescu, precum şi ale altor personalităţi marcante din oraşul natal. Opiniile extrem de favorabile ale criticilor de artă au constituit, pentru pictorul câmpulungean, un resort stimulativ în solicitarea unei burse de studiu în străinătate, dar concursul iniţiat în acest scop a fost câştigat de Sava Henţia. La expoziţia "artiştilor în viaţă" din 1872, el participă cu un singur tablou, "O găină", lucrare trimisă din Botoşani, unde se stabilise. Anul următor va fi prezent cu un peisaj extrem de bine primit de public, "O vedere la Flămânda".
În anul 1874, pentru asigurarea existenţei materiale familiale, fusese determinat, de către soţia sa, profesoara Eufrosina Mironescu, originarã din Hârlău, să predea la catedra de caligrafie şi desen de la Şcoala comercială din Galaţi. Continuă să fie prezent pe simezele expoziţiei artiştilor în viaţă cu "Mere" şi "Un evreu din Moldova", în 1874 şi cu lucrãrile: "Portretul d-lui X", "Struguri", "Smochine verzi" şi "Ţigan cu pipă", în 1881. Un pseudocritic cu un reprobabil spirit negativist îi reproşează execuţia simplistă, considerând că "ar fi făcut mai bine dacă dădea publicului smochinele verzi şi bietului ţigan cu parazite pe umeri altceva mai poetic", fără a face reale judecăţi de valoare asupra execuţiei artistice a tablourilor.
O semnificativă participare sub raport numeric a pictorului se constată la expoziţia organizată de Ministerul Instrucţiunii Publice din 1894 la Ateneul Român: "Bătrân din Dobrogea", "Cap", "Cireşe", "Mere", "Mere de munte", "Pepeni şi fructe", "Soldat din Dobrogea", "Struguri", "Ţigancă ghicind cu cărţile". Iacovache Constantinescu reapare pe simezele expoziţiei artiştilor în viaţă din 1895, cu tablourile: "Interior de bucătărie", "Struguri şi mere" şi "Tutti frutti", pentru ca, în 1899, să participe doar cu lucrarea "Farfurie de struguri".
Revenirea acasă
Stabilit definitiv la Câmpulung, după pensionarea sa din învăţământ, continuă să picteze,"foarte solicitat ca portretist, realizând - după aprecierea reputatului istoric câmpulungean Flaminiu Mârţu - o adevărată galerie de personaje de vază ale epocii, ceea ce explică de ce unele lucrări sunt vizibil făcute din fugă, fără altă preocupare în afara obligaţiei asemănării minuţioase, cu cel ce-i pozase". Printre aceştia se aflau: doctorul Nicolae Jugureanu - participant în ambulanţa internaţională olandeză la Războiul franco-prusac din 1870-1871, martor ocular la evenimentele Comunei din Paris din 1871; arhimandritul Dionisie Aninoşanu, stareţul Mănăstirii Aninoasa; boierii locali Zinca şi Ghiţă Davidescu şi alţii. Talentul real de portretist este relevat de figurile tretilogofătului Nicolae Ştefãnescu, pitarului Iancu Rudeanu, prezident al Judecătoriei din Câmpulung, şi, mai ales, de portretul pictorului la vârsta de 75 de ani.
Autoportretul pictorului Iacovache Constantinescu realizat la vârsta senectuţii impresionează prin surprinderea interiorizării sentimentelor şi prin modalităţile artistice utilizate, Flaminiu Mârţu descriind în detaliu această operă reprezentativă a artistului plastic câmpulungean: "O figură senină, cu trăsături regulate, cu ochi albaştri uşor umbriţi, întreaga fizionomie reflectând calmul, împăcarea şi mai presus de toate o distincţie necăutată mărturisind interiorul echilibrat al personajului însuşi. Realizat printr-o estompare a liniei desenului, conturul figurii şi costumaţiei sobre se contopeşte cu fundalul, în aceeaşi tonalitate închisă de cafeniu-roşu, mijloacele picturale creând singure spaţialitatea tabloului în care suprafeţele de umbră întăresc parcă unitatea imaginii."
Abordând cu deosebit succes, în creaţia sa, natura moartă, Iacovache Constantinescu se dovedea un poet al culorii şi aprecierile laudative ale criticii excelează în a releva similitudini cu arta maeştrilor universali ai penelului, din rândul cărora, criticul Laerţiu îl citeazã pe Juan de Pareja, fost slujbaş şi elev al lui Velasquez, devenit "prin talent, egalul stăpânului său". Imaginea acestui important artist plastic câmpulungean se completează profesional prin calităţile remarcabile de pedagog şi prin pasiunea pentru studiu demonstrată ca profesor de desen şi caligrafie, contribuind decisiv la formarea unor slujitori devotaţi ai artei, la educaţia estetică a elevilor săi.
Cvasinonagenar, Iacovache Constantinescu s-a stins din viaţă în oraşul natal, la 25 ianuarie 1916, în deplinătatea forţei sale creatoare. Lăsând posterităţii o operă plastică ce poartă pecetea durabilităţii conferite de talent, Iacovache Constantinescu se înscrie în pleiada creatorilor de artă pe care generosul pământ al Muscelului i-a dat spiritualităţii româneşti.
Bibliografie selectivă: Mîrţu Flaminiu - "Un pictor câmpulungean puţin cunoscut din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Iacovache Constantinescu", în "Studii şi cercetări de istoria artei", seria Artă plastică, tom 15, nr. 1, 1968; Pop Augustin Z.N. - "Din istoria culturii argeşene", Piteşti, 1965; Răuţescu Ioan - "Câmpulung-Muscel", monografie, 1943; Voinescu Teodora - "G. Tattarescu", Bucureşti, 1940.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
