Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 07:35

O nouă filă de istorie, scrisă de talentaţi artişti contemporani la Noaptea Muzeului Argeşean

Mii de argeşeni entuziaşti au participat sâmbătă, de la mic la mare, la Noaptea Muzeului Argeşean. Aceştia nu s-au lăsat descurajaţi de vremea ploioasă şi au ieşit din casă, bucurându-se de un program cultural-educativ divers, pregătit cu drag de gazde şi desfăşurat în aer liber, în curtea instituţiei. Cea de-a treisprezecea ediţie a "Nopţii Muzeelor" a atras 7.500 vizitatori, care au cercetat cu o vie curiozitate expoziţiile permanente ale Muzeului Judeţean Argeş.

Concertul grupului "Trei Parale" şi atelierele de stimulare senzorială prin arte combinate pentru copii, organizate în cadrul Muzeului Judeţean Argeş, au fost atracţiile serii. Micii vizitatori - cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani - însoţiţi de părinţi şi bunici au luat cu asalt Muzeul Judeţean Argeş de la 19.00, ora deschiderii. Colajele cu tema "Căsuţa mea din pădure vara" au suprins prin talent şi îndemânare. Copiii pasionaţi de muzică au descoperit cu suprindere că materialele reciclabile pot prinde viaţă, luând forma unor instrumente muzicale. Cei fascinaţi de teatrul de umbre s-au bucurat de o mică dramatizare a poveştii "Ridichea Uriaşă", ale cărei personaje au fost chiar păpuşile confecţionate de mâinile lor. În premieră, Muzeul Judeţean Argeş a pregătit pentru copiii cu nevoi speciale un atelier de dezvoltare a motricităţii fine şi autoîngrijire, sub atenta îndrumare a unui terapeut ocupaţional. Mulţi dintre micii oaspeţi şi-au suflecat mânecile şi au descoperit - cu o vie curiozitate şi bucurie - tainele modelajului în lut. Toţi participanţii au plecat acasă fericiţi, însoţiţi de micile opere de artă create de mâinile lor.

Expoziţiile permanente ale Muzeului Judeţean Argeş au stârnit un mare interes, cel mai mare aflux de vizitatori fiind înregistrat în Secţiile Ştiinţele Naturii, Istorie şi Numismatică. Vernisajele de artă organizate în cadrul Galeriei de Artă "Rudolf Schweitzer-Cumpăna" au atras şi ele un public numeros. Fie că a fost vorba despre cunoscători sau mai puţin cunoscători ai picturii, vizitatorii s-au oprit în faţa operelor de artă, admirând creaţiile unor artişti celebri. 

În timp ce atelierele de creaţie pentru copii erau în plină desfăşurare, în curtea Muzeului Judeţean Argeş s-a realizat un program artistic inedit. Publicul spectator s-a bucurat de momente muzicale din registre diverse: de la muzică de fanfară, dansuri şi cântece populare, la muzică uşoară şi muzică românească de petrecere, cântată prin mahalalele marilor oraşe sau pe la curţile boiereşti din secolele XVIII şi XIX. Atmosfera s-a dinamizat încă de la început, prin programul susţinut de Fanfara "Argeşul" a Centrului Cultural Judeţean Argeş, care a adus în scenă melodii îndrăgite din repertoriul internaţional, între care "My Way", "Go West" sau "Eviva España". Ansamblul folcloric "Dorul" şi solista Diana Călinescu de la Centrul Cultural Judeţean Argeş au încântat publicul cu piese populare culese din diverse regiuni ale României şi chiar de peste Prut. De asemenea, Veronica Dinu, solistă a Orchestrei "Doina Argeşului", a susţinut un program folcloric divers, care a atras tot mai mulţi spectatori la sărbătoarea muzeului argeşean. Tânărul de numai 17 ani Valentin Poienariu - a cărei carieră muzicală a luat avânt în 2013, după succesul din cadrul emisiunilor "X Factor" şi "Next Star" - a fost alături de public la Noaptea Muzeului Argeşean cu piese îndrăgite de muzică uşoară din repertoriul românesc şi cel internaţional.

Piesa de rezistenţă a serii a fost concertul grupului "Trei Parale", care a însufleţit publicul cu piese muzicale vechi româneşti, culese din repertoriul de petrecere al marilor case boiereşti sau al mahalalelor urbane din secolele XVIII şi XIX. Cei cinci artişti  prezenţi pe scenă (Florin Iordan - cobză, fluiere; Daniel Pop - voce, fluiere, percuţie, drâmbă; Beatrice Iordan - voce, cobză; Mihai Balabaş - vioară şi Dinu Petrescu - percuţie) au prilejuit argeşenilor întâlniri cu personaje colorate ale vremurilor de odinioară: Barbu Lăutarul, Anton Pann, Leliţa Săftiţa, Chiftelăreasa. De asemenea, membrii grupului au interpretat şi câteva piese antrenante de pe coloana sonoră a filmului românesc "Aferim!", câştigător al Ursului de Argint pentru Regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Spectacolul din curtea Muzeului Judeţean Argeş s-a încheiat în jurul orelor 22.30 cu un incendiar foc de artificii, în aplauzele binemeritate ale publicului vizitator. Noaptea Muzeului Argeşean se află la cea de-a cincea ediţie, fiind un eveniment înscris în manifestarea europeană a Nopţii Muzeelor. Pe plan local, evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului "Muzeul Judeţean Argeş - Moştenire culturală, istorie şi continuitate". În prezent, proiectul se află în faza de sustenabilitate şi beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Argeş. Proiectul a fost iniţiat în 2011 şi a beneficiat de finanţare europeană, în scopul repoziţionării Muzeului Judeţean Argeş pe harta obiectivelor turistice ale judeţului.  

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It