TABLETĂ DE SCRIITOR - DIMENSIUNEA MONUMENTALĂ A CREAŢIEI
Cred că primul om creator a încercat, în mod involuntar, să-l imite pe Dumnezeu. Facerea lumii a fost ea însăşi o creaţie - reală sau imaginară. Când omul a început să creeze, a simţit nevoia de schimbare, înţelegând că el însuşi poate imita, dar şi depăşi, natura, îmbunătăţind-o după frumuseţea fanteziei sale de-o clipă. La început, creaţia artistică a avut un caracter folcloric. Primul făuritor de versuri nu avea conştiinţa că opera lui reprezintă o valoare morală şi artistică.
Cel care a sculptat în stânca peşterii o scenă de vânătoare, să-şi exprime, probabil, nostalgia, în nopţile lungi de iarnă, pentru frumuseţea primăverii, sau a toamnei, cu sălbăticiunile de afară - fără să-şi dea seama că, de fapt, el schiţa primul portret al unui erou al omenirii, în lupta cu natura - realiza o operă de artă.
Cel care a plăsmuit "Iliada" a fost atât de impresionat de războaiele troiene, încât a alcătuit mii de versuri, purtându-le în memorie şi transmiţându-le din generaţie în generaţie, fără a se gândi că, vreodată, emoţiile lui vor ajunge până la noi, la peste 2.000 de ani. În acest caz, şi în multe altele, care au urmat, opera şi-a purtat creatorul peste milenii, retransformându-l într-un rapsod genial.
O bună parte a cărţilor sfinte sunt creaţii evlavioase şi pline de semnificaţii spirituale, atât de convingătoare încât cuvintele lor au devenit rugăciuni. Dimensiunea monumentală a creaţiei se referă la intensitatea şi profunzimea lor - şi tot ce a fost în plus sau ineficient a pierit în negura uitării. Doar ceea ce a rămas a devenit nemuritor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
