TABLETĂ DE SCRIITOR - CU CINE NE ASEMĂNĂM ŞI DE CINE NE DEOSEBIM
Din fragedă pruncie, copilul începe să-şi aleagă un reper de urmat: vreau să fiu ca mama! Doresc să semăn cu tata! Chipul preferat, felul omului de-a fi, zâmbetul şi glasul sunt stabilite din imediata apropiere a copilului - iar faptul pare firesc, deoarece sfera de cunoaştere a acestuia este foarte restrânsă. Mai târziu, preferatul poate fi un unchi, o mătuşă, un vecin sau doamna învăţătoare.
Cu cine ne asemănăm şi de cine ne deosebim? Selecţia vine odată cu trecerea anilor, din momentul când pruncul înţelege că se poate şi deosebi - până când se apropie admirativ de eroi şi voievozii despre care învaţă la istorie. Unele deprinderi de viaţă şi caractere se formează prin contrast, prin antiteză. Nu vreau să ajung precum Cutare! Iată că, uneori, şi exemplul negativ ajută la educaţia pozitivă - prin excludere, prin înlăturarea elementelor negative din comportamentul altora, înainte de a le urma şi a ne face nouă rău.
Apoi exemplele sunt selectate din lecturi, din lumea teatrului sau a muzicii, a picturii ori arhitecturii. Avem nevoie de reprezentări cât mai diverse, dacă alegerea lor este făcută eficient, se potrivesc cu structura noastră sufletească şi cu sfaturile de bine, pe care le primim de la cei din familie şi de la educatorii noştri. Mai ales în domeniul artei, ele sunt necesare şi mobilizatoare. Dar nu trebuie să uităm că nu există modele perfecte şi acceptate definitiv, ci doar repere cu rol iniţiatic. Dar de la un moment dat, orice punct de plecare trebuie să fie depăşit prin propria noastră evoluţie, până la perfecţiunea de a ne fi model noi înşine.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
