VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - După 35 de ani...
Mai mult de o treime de secol, o (jumătate de) viaţă de om, o mică eternitate... Mai mult decât vârsta majorităţii jucătorilor de GO din România - căci despre GO este vorba. În decembrie ce vine se împlinesc 35 de ani de la demararea rubricii de GO din revista „Ştiinţă şi tehnică” (decembrie 1982), începuturile unei frumoase aventuri care a dus, după opt ani, la înfiinţarea Federaţiei Române de GO.
Am spus de mai multe ori, cu mândrie nereţinută: este cea mai pregnantă realizare extraprofesională a subsemnatului. De la aproape nimic (câţiva jucători de GO la Timişoara, câţiva în Bucureşti, două-trei scurte prezentări prin presă), la o federaţie care funcţionează şi astăzi, cu jucători de top european, cu juniori de mare succes, mereu culegând diplome pe continent.
Prilejul rememorării de faţă o constituie o altă mândrie personală - luaţi-o măcar pe jumătate în serios: tocmai s-a tipărit, la Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, ediţia a cincea a cărţii „Iniţiere în GO”. Prima ediţie a apărut în 1985, la RECOOP Bucureşti, firma care se ocupa de jocuri în general, de GO printre altele, la vremea aceea. Tot RECOOP a produs ediţiile a doua (1986) şi a treia (1988), cu ediţia a patra publicată în 2000, de Editura Tehnică, în seria „Biblioteca ludică”. În total, peste o sută de mii de exemplare, enorm pentru tirajele de astăzi ale cărţilor, exemplare epuizate între timp. O carte pentru începători, scrisă de un începător - citeam cu o mână, din mai multe cărţi, procurate în fel şi chip, scriam cu cealaltă... - pretind însă, tocmai de aceea, că este o carte potrivită-utilă pentru începători. Nu e un manual propriu-zis, dar o ia de la mitologie şi istorie şi încheie cu cele opt concepte strategice de bază, trecând prin regulament, elemente simple de tactică, exemple de partide, teste pentru evaluarea tăriei de joc, probleme, multe probleme, dintre cele mai variate.
Se poate scrie un roman, mai multe romane, cu povestea creşterii GO-ului în anii optzeci. Partidul ne evalua, desfiinţa, supraveghea, băieţii tunşi scurt şi cu ochii nu neapărat albaştri veneau periodic „să înveţe GO”, a fost vremea „meditaţiei trancendentale”, a scandalului bridge, cineva pe undeva a „garantat” probabil pentru noi, nu am avut probleme majore, cercuri apăreau peste tot unde erau studenţi, apoi şi sub egida unor sindicate, o organizare naţională nu era posibilă, dar turnee cu alură de campionat naţional am reuşit să organizăm, câte un japonez mai venea prin România, prin '83 sau '84 am avut biletele de avion în buzunar, trimise de Nihon Kiin, pentru a participa la un campionat mondial de GO, în Japonia, evident că nu am ajuns, Sumiya Haruya (a tradus romane de Rebreanu în japoneză, între timp s-a căsătorit cu o româncă şi a trecut la ortodoxie) a scris despre asta în „Akahata” (Steagul roşu), ziarul japonez, de stânga, care-l trimisese în România, primele jocuri româneşti aveau piesele albastre şi galbene, diagramele de GO pentru reviste le desenam cu ajutorul unor şaibe, calculatoarele de pe atunci, imprimantele de pe atunci... pentru prima ediţie a cărţii am mers la Oradea, auzisem că acolo se produce „letraset” alb, cu care se pot numerota mutările negrului, primele regulamente, clasificarea individuală a jucătorilor, pe baza unei formule de tip „coeficient Elo” care, în mare măsură, e în uz şi azi. Istorie...
Recenta ediţie a cărţii nu e numai „aniversară”, ci răspunde şi unei nevoi (la Piteşti s-au înfiinţat cercuri noi de GO), încearcă şi să dea consistenţă unei speranţe, aceea că oamenii, „occidentalii” mai ales, militarii, politicienii, decidenţii vor învăţa GO: nu voi obosi să tot repet - şahul este pe uciselea, GO-ul este pe construitelea, pentru a supravieţui, lumea trebuie să „joace” altceva decât „şahul” de până acum...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
