TABLETĂ DE SCRIITOR - CUM ÎŢI ALEGI FAPTELE ESENŢIALE?
Viaţa este prea scurtă ca să ne putem permite s-o trăim la întâmplare, de acea, uneori, e necesar să ne alegem faptele esenţiale, să le acordăm fiecăreia dintre ele efortul şi timpul ce li se cuvin, să le evidenţiem prin bunele noastre intenţii şi competenţă. Cum să ne alegem între semnificaţiile faptelor, care dintre acestea pot fi considerate esenţiale? Depinde şi de felul cum ele ne aleg pe noi! În succesiunea ideilor morale ale unei societăţi, există o prioritate a faptelor, deşi nescrisă grafic - dar măcar acceptată în principiu.
Deci selectarea faptelor esenţiale depinde de cine suntem, ce calificare avem, ce vârstă, ce cultură, ce dorim, ce ne preocupă cu prioritate la nivelul vieţii cotidiene. Unul vrea să ajungă cărturar, alegerea lui începe din liceu şi se va realiza în bibliotecă şi pe băncile unui mare amfiteatru universitar. Altul doreşte să devină aviator, începând cu şcoala militară, continuând cu şcoala de pilotaj, cu Academia Militară şi cu activitatea în unitatea de specialitate. Dar cel care vrea să ajungă OM, un om adevărat, care să se impună şi să fie respectat de toţi? În afară de studiile obişnuite, el trebuie să se formeze îndelung la Şcoala Vieţii!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
