VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Kendama
Poate prea optimist din fire, poate prea iubitor de jocuri, am periodic sentimentul că Cel-de-pretutindeni are permanent grijă de creaţia Lui, noi, oamenii, prea uşor de influenţat atunci când e vorba să ne prostim, atraşi de lene şi de instrumentele acesteia (nu le numesc, voi sugera doar ecranele de tot felul), şi ne trimite atunci când este nevoie câte un joc, care devine „viral”, că aşa se spune acum la ceva care capătă „caracter de masă”, cum se spunea acum câteva decenii. Nu merg mai departe în timp, spre Sam Loyd, Martin Gardner, spre vremurile de glorie ale şahului, amintesc doar „epoca Rubik”, declanşată de genialul cub multicolor, pe la jumătatea anilor 1970, cu multitudinea de poliedre secţionate în fel şi chip şi funcţionând miraculos în a-şi amesteca culorile şi a atrage ambiţia jucătorilor, de la amatori la... matematicieni. Comparabil este „valul Sudoku”, contracarând banalitatea mult răspânditelor integrame, ba chiar şi atractivitatea rebusului de bună calitate - un avantaj fiind apelul la logică „pură”, fără referire la cunoştinţe de cultură generală, un altul (la fel ca la jocurile combinatoriale de tip Rubik) fiind scala amplă de niveluri de dificultate, de la jocuri uşoare la jocuri „imposibile”.
E acum moda kendama - şi tare binevenit este jocul acesta, după molima jocurilor pe telefonul celular, mai ales. Nu e zi în care să nu vedem tineri şi foarte tineri butonând cocoşaţi, pe stradă, în parc (el şi ea alături, pe aceeaşi bancă, întrecându-se parcă în a da din degete...), în autobuz, rupţi de realitate de-ţi vine să-i ajuţi atunci când trec strada. Cine spera să se poată face o breşă în evoluţia acestei molime?... Şi totuşi. De o vreme, tot văd tineri (şi tinere, jocul nu e discriminatoriu din acest punct de vedere) manevrând „tama” (bila, pentru spectatori) încercând s-o prindă în ozara, kozara, chuzara, kensaki sau pe sarado (nu traduc, e mai „cool” în japoneză şi, una din două, fie ştiţi şi atunci nu e nevoie, fie nu vă interesează cu adevărat şi atunci iar nu e nevoie...). Cu gesturi ample din mâini, cu vagi genuflexiuni, atent, uneori mai repede, alteori mai încet, cu tot felul de trucuri, rotiri ale bilei, trecerea ei de pe o... zara pe alta, se spune că se pot imagina o infinitate de exerciţii-încercări. Atenţie continuă, coordonare mişcări, precizie, fineţe chiar, simţ al dinamicii - un joc de toată cinstea.
Ca şi la sudoku (şi GO), terminologia e japoneză, forma răspândită în ultimii ani în lume este cea japoneză (citesc că modelul standard a fost proiectat prin anii 1970, în Japonia, unde tot atunci s-a înfiinţat şi o asociaţie naţională care a stabilit regulile jocului şi punctajele aferente, pentru competiţii). Tot ca la sudoku, există jocuri similare, mai simple, cunoscute de sute de ani, atât în Ţara Soarelui Răsare, cât şi prin Occident. Acum a sosit însă momentul kendama! (Kendamei? Îl declinăm? Imaginăm şi un verb - a kendămui? - sau folosim mai greoaiele expresii consacrate, gen „te fac o kendama?”) Zeci de modele principial diferite, dacă adăugăm şi culorile, materialele, dimensiunile, ajungem la sute, dacă nu mii de variante, cu preţurile variind corespunzător, cercuri, competiţii, magazine, recorduri, filmuleţe pe internet, până şi CRBL (nu ştiam că e născut în Piteşti, nu ştiam că cele patru litere nu se referă la o componentă a creierului, ci înseamnă Compun Rime Bine Legate... mulţumesc, Mr. Google!) are o colecţie (la jumătatea lunii mai) de 348 de jocuri kendama...
De cubul Rubik m-am ocupat, sudoku am jucat şi încă mai joc, voi ocoli însă kendama: mi-a predat un nepot o scurtă lecţie, am încercat, m-am simţit umilit, bila parcă avea voinţă proprie, numai unde voiam eu s-o pun nu ajungea... Rămân la GO...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
