TABLETĂ DE SCRIITOR - VACCINUL DE OPTIMISM
A vaccina pe cineva înseamnă a-i face o injecţie împotriva unei boli. Optimismul este o stare sufletească de încredere în sine şi speranţă de viitor. Celor două cuvinte nu le stă deloc bine alături - şi chiar am încercat să le îndepărtez sau să înlocuiesc unul dintre ele, cu o altă nuanţă sau cu un alt determinant, dar n-am reuşit în niciun fel, deoarece, alăturate, ele exprimă exact ceea ce era în gândul meu, când mi-am propus să scriu această tabletă.
Optimismul este o stare sufletească de bine, dar nu de prea lungă durată, deoarece împrejurările vieţii, unele griji şi necazuri de neînlăturat te scot repede din această stare. Deci vaccinul ar fi cuvântul potrivit pentru o folosire în mod simbolic: adică a face o infuzie favorabilă sufletului tău, încât să devii imun la imprevizibil, necazuri şi griji.
Vaccinul de optimism devine deci o stare de spirit, determinând prezenţa prelungită a optimismului şi înlăturând din jurul lui orice stare contrarie, care i-ar fi defavorabilă. Este vorba de-o mişcare logică, de autoeducare, cu un impact imediat şi direct asupra stării noastre sufleteşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
