Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 08:44

"Argeşeni, valori naţionale"

În incinta Muzeului Judeţean Argeş a avut loc de curând masa rotundă cu tema "Argeşeni, valori naţionale". A fost prezentată personaliatatea lui Gheorghe Ionescu-Gion de către managerul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu. În cadrul unui frumos discurs, acesta a prezentat memoria celui care a fost profesor, istoric, ziarist, publicist, cronicar literar şi teatral, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, inspector general în învăţământul secundar, vicepreşedinte al Ateneului Român, membru corespondent al Academiei Române.

Alături de istoricii Muzeului Judeţean Argeş, la eveniment a fost prezent prefectul Emilian Dragnea, care a transmis mesajul domniei sale. De asemenea, Cristian Cocea a prezentat "Istoria Bucureşcilor", publicată în anul 1899 de către Gheorghe Ionescu-Gion. Cartea este de interes istoric şi astăzi, prezentând numeroase documente inedite şi informaţii din străinătate despre capitală. Directorul Blibliotecii Judeţene Argeş, Octavian Sachelarie, a făcut o scurtă istorie despre prezenţa personalităţii Gheorghe Ionescu-Gion în Piteşti, subliniind existenţa bustulului în bronz al istoricului încă din anul 1911 în Grădina Publică din Piteşti, realizat în anul 1907 de către Frederic Storck. În prezent, bustul este amplasat în faţa Colegiului Naţional "I.C. Brătianu".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It