Olga Greceanu (1890-1978) (II)
În cercul "Rugului aprins"
Oratoare de excepţie, Olga Greceanu va deveni o prezenţă activă în ampla mişcare spirituală de regenerare creştină iniţiată la Mănăstirea Antim din Bucureşti de către Sandu Tudor - devenit monahul Daniil Tudor - cu contribuţia esenţială a mitropolitului Tit Simedrea al Bucovinei şi a unor intelectuali, în 1-7 august 1943, un important rol având dintre aceştia: pr. N. Popescu, Alexandru Elian, prof. Alexandru Mironescu, prof. Anton Dumitriu, Paul Sterian, prof. Constantin Noica, Petru Manoliu, arhim. Benedict Ghiuş şi studentul Leonida Plămădeală devenit, mai târziu, mitropolitul Antonie Plămădeală, al cărui naş de călugărie va fi însuşi iniţiatorul mişcării, pr. Daniil Tudor. În opinia dr. N. Nicolau, participant activ la manifestările acesteia, mişcarea spirituală "Rugul aprins" constituită în 1946, după apariţia la Mănăstirea Antim a părintelui Ivan Kulighin din Rusia, care îl însoţea pe colegul de studii al patriarhului Nicodim, mitropolitul Rostovului refugiat în România de teama represiunii sovietice, reprezintă "o replică majoră" la "Irodiada" orchestrată de comunişti după 1944, împotriva spiritualismului, creştinismului şi ortodoxiei. Nu întâmplător, "<<Rugul aprins>> reia în gândirea ortodoxă română un concept dezvoltat mai ales în mistica rusă, pornind de la exemplul Vechiului Testament: în rugul aprins, era divinitatea care l-a întâmpinat şi l-a consacrat pe Moise. <<Rug aprins>> în ortodoxie este considerată Sfânta Fecioară Maria reprezentată astfel iconografic." Numele mişcării fusese dat de Sandu Tudor, publicistul Alexandru Teodorescu, care locuia în turnul clopotniţei Mănăstirii Antim şi se pregătea să intre în monahism, după vizita de la Athos, de unde se întorsese convertit. Colocviile la care conferenţiau preoţi de o remarcabilă pregătire teologică: Dumitru Stăniloaie, arhimandritul Ghiuş, Vasile Vasilache, Sofian, stareţul mănăstirii, dar şi Sandu Tudor, bizantinologul Elian, intelectualii: Mironescu, Todiraşcu, Anton Dimitriu, Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu şi alţii se desfăşurau cu regularitate în fiecare duminică, de la ora 17.00, în sala bibliotecii de la Antim. Participarea constantă a unor studenţi de la Academia Comercială şi Farmacie la colocvii a atras atenţia autorităţilor comuniste, la 14 mai 1948, declanşându-se arestarea acestora, precum şi a seniorilor "Rugului aprins" care au fost închişi la Aiud: Sandu Tudor, părintele Ghiuş, părintele Stăniloaie, părintele Felix şi alţii. ["Rugul aprins", în "România liberă", serie nouă, nr. 1773, 27 ianuarie 1996, p. 2].
Participarea Olgăi Greceanu la mişcarea "Rugul aprins" sau "Cercul de la Antim" - a cărui "teologie însemna o cercetare de adâncime în viaţa bisericii" incluzând "Rugăciunea inimii şi Sfânta isihie", conform precizării mitropolitului Antonie Plămădeală - este menţionată de Vasile Vasilache în volumul acestuia, "De la Antim la Pocrov - mărturii şi mărturisiri": "Olgăi Greceanu, în bogata ei manifestare a multor daruri, ca pictoriţă, ca scriitoare, ca gazetară, ca oratoare şi în afirmarea unui crez creştin de viaţă pentru orice fiinţă omenească, nu i-a fost indiferentă mişcarea de spiritualitate creştină românească de la Mănăstirea Antim, care redeschidea calea de mijloc a Ortodoxiei româneşti, ferindu-se de extremele Ortodoxiei slavone, ori chiar şi de ale celei greceşti, precum şi de adierile mistice ale Occidentului. O cultură creştină, pe temei de puritate sufletească, în stare să te ferească de orice exces, păzind cu sfinţenie înţelepciunea divină în rama dreptei judecăţi pe care Dumnezeu Însuşi a dat-o ca dar omului, de a năzui la perfecţia de dinainte de păcat […] Aristocrată prin sorgintea nobiliară şi comportamentul social, Olga Greceanu a fost singura femeie acceptată în grupul creştin ortodox <<Rugul aprins>>, singura femeie care a primit îngăduinţa scrisă a patriarhilor Nicodim şi Justinian de a predica la amvon, în oricare biserică din ţară".
Pentru auditorul avizat, predicile ei reprezentau un binecuvântat prilej de regenerare spirituală, Olga Greceanu perorând cu un impresionant har oratoric despre rugăciunea minţii şi a inimii, despre jertfa de sine şi iubirea creştină, pledând pentru "curăţenie morală şi spirituală într-o lume bântuită de mizerii omeneşti", punctându-şi, uneori, discursul său patetic cu unele sentinţe de neuitat care vor persista ca nişte adevăruri supreme în mintea celor prezenţi în salonul bibliotecii de la Antim: "Fără entuziasm, fără pasiune, fără un fel de furie fericită, nu vei reuşi niciodată... Fără entuziasm, orice pas al nostru e fără folos", ori "Ca să fii cu adevărat nefericit, trebuie să-ţi dai singur consimţământul."
Nicolae Steinhardt, în "Jurnalul fericirii" - carte pe care Dan Chelaru o socotea "cartea cărţilor Estului, o carte contemporană cu Dumnezeu", evocă momentul întâlnirii cu predicatoarea în cursul periplului său prin bisericile Capitalei, în anii 1952-1959, în căutarea adevărului divin: "Odată, am auzit-o pe Olga Greceanu comentând Scriptura într-o după-amiază de duminică, la Bucur: desigur că noi nu suntem criminali, tâlhari, furi… desigur… dar ca să ne putem numi ai Lui e de ajuns ? E de ajuns să nu săvârşim păcate mari ? La asta ne mărginim? Şi, totuşi, cutezăm a ne împărtăşi! Iar eu, nici măcar botezat, simplu spectator, înghiţeam, ascultând-o, o licoare cu slabe urme de otravă"...
Pictura religioasă - o pasiune din credinţă
Pasiunea pentru pictura religioasă şi pentru scris a smuls-o din stresanta preocupare a asigurării existenţei, după ce rămăsese fără moşiile confiscate de regimul comunist, fără Cula de la Măldăreşti şi conacul de la Bălteni, fără bibliotecile cu incunabule şi cărţi ediţii princeps, fără o importantă parte dintre tablourile pictate. Scena trăită la Cula din Măldăreşti împreună cu soţul ei, când „au venit toţi proştii din sat, pentru că nu au venit oameni respectabili, să ne dea afară, să plecăm numai cu o valiză, cu ce aveam pe noi, şi le sclipeau ochii pe ce aveau să mai pună mâna în casă” concentra o dramă trăită prin criminalul act din 1949 al exproprierii moşiilor de către regimul comunist din România. Regreta enorm că n-a putut salva atunci nici măcar manuscrisul despre familia Domnitorilor Basarabi… Eliminarea din memoria oamenilor a unor "simboluri" defavorizante regimului a dus la acoperirea cu var, printre alte picturi, a compoziţiei pictate de ea în sala de consiliu a Primăriei bucureştene din sectorul I, incriminându-se existenţa figurii regelui Carol al II-lea, cel care fusese comanditarul lucrării. Olga Greceanu îşi exprima continuu speranţa că, prin schimbarea regimului, "cineva va da jos varul de pe pictură"...
Afectată profund de măsurile draconice de "lichidare a moşierimii ca clasă", Olga Greceanu se va refugia în credinţă. Criticul şi istoricul de artă Adina Nanu observa, referindu-se la implicarea sa totală în activităţi dominate de un profund spirit religios: "Prin tot ce a pictat şi a scris, Olga Greceanu şi-a manifestat convingerea că expresia supremă a artei plastice este pictura religioasă, însufleţită de cele mai înalte idealuri, pe care le transpune direct prin linii şi culori." Ataşată spiritual de Biserica Mănăstirii Antim, unde "participa cu evlavie la slujbe, iar, la conferinţe, cu interes", Olga Greceanu va picta în 1949, "nu numai în culori, ci cu însuşi sufletul ei" acest monument religios particularizând programul iconografic, precum observa părintele Vasile Vasilache, prin „zugrăvirea pe pereţii din afară, de la intrarea în biserică, a Sfântului Neculai, Sfântului Antim, Sfântului Alexie şi a Sfintei Muceniţe Agata, în mozaic, în stilul artei bizantine, de toată frumuseţea. Ei vor rămâne să scânteieze prin ani şi veacuri, în ochii tuturor celor ce vor vizita această Biserică a Mănăstirii Antim a Tuturor Sfinţilor, pe care a iubit-o şi a preţuit-o şi a înzestrat-o cu talentul ei şi Olga Greceanu."
Angajarea sa pentru realizarea mozaicului de la Antim este învăluită în aura unei stupefiante viziuni proprii: într-o noapte, Olga Greceanu visează pe Sf. Alexie care, sub o ploaie de aur, o asigură că o ia sub ocrotirea sa. Visul e povestit dimineaţa rudelor... La prânz, patriarhul o sună la telefon şi-i trimite maşina să o aducă la patriarhie, pentru a o ruga să execute mozaicul, fiindcă pictorul angajat tergiversa începerea lucrării. Surprinderea pictoriţei este halucinantă, când patriarhul îi precizează programul iconografic: sfinţii Nicolae, Antim, Agata şi Alexie... Neştiind figura sfântului visat, la rugămintea ei, patriarhul i-o arată într-o icoană din bibliotecă, pictoriţa recunoscând uluită sfântul care îi promisese s-o protejeze. Surprins, la rându-i, de destăinuirea Olgăi Greceanu, patriarhul a luat icoana şi i-a dăruit-o pictoriţei, care a aşezat-o la loc de cinste în casa sa...
Moartea, în 1961, a soţului, inginerul hidrolog Nicolae Greceanu, fost, în această calitate, membru în Comisia europeană a Dunării, va fi dramatic trăită de Olga Greceanu care se va "refugia sufleteşte" în lumea divinităţii imaginate de ea prin icoanele de sfinţi zugrăviţi pe pereţii mai multor altare ale credinţei strămoşeşti între anii 1962 şi 1974. Cu autorizaţia specială a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române de a picta sau restaura picturile murale ale unor biserici, sub îndrumarea arhimandritului de la Antim, Sofian Boghiu, părintele său duhovnicesc, Olga Greceanu va înnobila cu veşmântul scenelor religioase locaşurile de cult: "Bălteni" [1945/1971], "Pitar Moş" [1967], "Precupeţii Noi", pronaosul "Sapienţei", "Sf. Vasile" [1968], "Izvorul Tămăduirii" [1969], "Hagiului", "Bumbăcari", "Tudor Vladimirescu", "Sf. Ion", "Floreasca", "Precupeţii Vechi", "Bariera Rahovei" [1970], "Plătăreşti", "Tăriceni", "Podenii Vechi" şi "Mizil" din judeţul Prahova.
Pentru executarea ireproşabilă a picturilor murale din bisericile menţionate, a fost distinsă cu "Crucea patriarhală" şi "Meritul cultural", primind "acordul scris" al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Justinian Marina de a predica din amvon în bisericile din capitală, acord considerat de Adina Nanu, critic şi istoric de artă, "fapt unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române". Participă efectiv la realizarea picturii interioare a Mausoleului de la Mărăşeşti [1933-1938], împreună cu Eduard Săulescu [1884-1949], autorul coordonator al acesteia.
Olga Greceanu era realmente însufleţită de cultul eroilor neamului românesc, realizând admirabila pictură murală a Mausoleului de la Mateiaş, la propunerea arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet, autorul proiectului acestei importante opere comemorative de război din Muscel. Pasiunea pentru evocarea unor evenimente încărcate de glorie din istoria patriei se întrevedea şi în "casa ei, unde, pe peretele salonului, era o minunată prezentare a Cetăţii Neamţului, în clipa în care plăieşii moldoveni rezistaseră cu un curaj nespus armatelor de cucerire ale lui Sobieski". Meditând la efemeritatea vieţii, dar şi la sfârşitul inevitabil al acesteia, Olga Greceanu se confesa cu puţin timp înainte de trecerea sa în eternitate, la 16 noiembrie 1978: "Uneori, nedrept, vremurile aştern uitarea peste oameni, fapte şi locuri. Pământul reavăn acoperă trupul, dar sufletul se duce la cele veşnice şi cu ceea ce te duci dincolo este binele pe care-l faci pe lumea asta..."
Neuitând-o, să-i închinăm un gând de recunoştinţă pentru "binele făcut pe lumea asta" Olgăi Greceanu, mărturisitoare a religiei strămoşeşti, prin cuvântul ei inspirat de divinitate şi prin splendidele scene biblice pictate cu devoţiune şi talent în locaşurile de cult pe care le-a împodobit cu arta sa izvodită dintr-un suflet înnobilat de o credinţă statornică.
Bibliografie selectivă: Anghel Carmen - "Olga Greceanu, minunea uitată", în Jurnalul.ro; Nanu Adina - "Olga Greceanu, album", Bucureşti, 2004; Vasilache Vasile - "De la Antim la Pocrov - mărturii şi mărturisiri", S.U.A., 1984; Steinhardt N. - "Jurnalul fericirii", Cluj-Napoca, 1995; Preda Sorin - "O mare şi uitată doamnă a culturii româneşti - Olga Greceanu, singura femeie din <<Rugul aprins>>"; Zdroba Dorina - "Olga Greceanu - Mărturie în cuvânt şi chip", www.CrestinOrtodox.ro.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
