VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Socializare prin GO
De fapt, am tradus aproximativ titlul cărţii „GO as communication” (şi pentru a evita cacofonia...), publicată în 2002 la Editura Tosho-bunka din Japonia de Yasutoshi Yasuda, 9-dan. Am în faţă versiunea englezească a lucrării, apărută în 2002 la Slate&Shell Press, Richmond-SUA, dar ea a fost deja tradusă şi în câteva limbi europene (franceză, poloneză). O carte-broşură (nici 70 de pagini) care descrie un experiment care confirmă o afirmaţie de multe ori făcută, pe care am repetat-o şi eu, cum că GO-ul are virtuţi educativ-terapeutice cu totul speciale. Spun acest lucru autorul, în introducerea la carte, William Cobb în prefaţa la ediţia americană, jurnalistul japonez Takeshi Yokouchi, cel care l-a ajutat pe autor în editarea textului, în postfaţa la lucrare.
Acesta din urmă l-a însoţit pe Yasutoshi Yasuda de-a lungul multor ani prin grădiniţele şi şcolile din Japonia. În termenii jurnalistului, demersul lui Yasuda pleacă de la observaţia că se observă o tendinţă supărătoare în Japonia de azi (în toată lumea „civilizată”, aş adăuga - de aici şi succesul cărţii şi al iniţiativei din spatele ei în multe alte ţări: cartea face referiri la vizitele autorului în Olanda, România, Cehia, Polonia, Ungaria, SUA), anume stăbirea legăturilor între oameni, o „boală” care cere măsuri urgente şi care trebuie să fie o preocupare nu numai pentru gazetari, ci pentru întreaga societate. „Se subliniază mereu importanţa interacţiunii directe între persoane, dar este dificil de găsit un mod efectiv de a promova aşa ceva. În acest cadru nefericit şi frustrant, consider abordarea bazată pe GO a dlui Yasuda un răspuns indispensabil”, scrie T. Yokouchi. În prefaţă, W. Cobb îl susţine, tot cu autoritatea celui care a participat direct la întâlnirile cu copiii de toate vârstele, ba chiar şi cu adulţi care au probleme de socializare: „În toate cazurile, jocul a avut efecte pozitive formidabile. Pot atesta personal realitatea acestor efecte, deoarece l-am însoţit pe Yasuda prin mai multe şcoli şi instituţii din Japonia şi i-am învăţat jocul pe sute de elevi din Statele Unite.”
Autorul însuşi descrie în carte mai multe cazuri de copii fie agresivi, fie izolaţi, desconsideraţi eventual de colegi, care s-au schimbat surprinzător în urma participării la programul său de socializare prin GO.
Aici, un detaliu important: nu este vorba despre GO-ul complet, ci de o versiune preliminară, pentru începători, pe care îl poate învăţa orice copil de grădiniţă (care ştie să numere) - GO-captură. Se joacă în intersecţiile unei table caroiate (dimensiunea nu prea contează), scopul fiind de a captura măcar o piesă adversă. Primul care realizează acest lucru câştigă. O piesă sau un grup de piese sunt capturate dacă toate „libertăţile” (intersecţiile liniilor caroiajului vecine grupului) sunt ocupate de piese adverse. Atât şi nimic mai mult - iar tocmai captura este ceea ce-i atrage pe începători. Succesul acestei variante de GO este realmente impresionant, iar practicarea ei este nu numai un cadru educaţional-psihoterapeutic surprinzător de eficient, ci şi o bună iniţiere în „GO-ul mare”.
Foarte important este faptul că nu trebuie să ştii GO pentru a deveni... instructor de GO-captură. Y. Yasuda insistă asupra faptului că numeroşi educatori care nu ştiau GO au promovat această versiune de GO cu mare succes în şcoli şi grădiniţe.
Există la ora aceasta încercări de a experimenta ideile lui Y. Yasuda şi printre copiii din România (şi merită făcut acest lucru, măcar pentru a-i face pe copii să-şi mai ridice ochii de pe ecranele tabletelor şi telefoanelor...). Părţi din cartea sa vor fi reluate curând şi în revista „Curtea de la Argeş” (www.curteadelaarges.ro).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
