Dimitrie Măţăuanu (1888-1929) - "Am încredere în talentul meu..."
Descendent din vechiul neam ţărănesc al Bălălăilor vestit în satul muscelean Măţău, Dimitrie Măţăuanu s-a născut la 16 aprilie 1888, în familia lui Toma şi Maria Măţăuanu din Câmpulung-Muscel. Destinul îi încearcă necruţător copilăria, la numai 10 ani, rămânând orfan de tată, un părinte preocupat vădit de viitorul său, întrucât îi plăcea să se lase desenat de fiul lui nedespărţit de un creion şi un bloc de desen, pozându-i, în clipele libere, ca unui mare artist; mama va fi nevoită, în această situaţie tragică, să rezolve singură presantele probleme familiale... După absolvirea Şcolii primare nr. 1 din oraşul natal, Dimitrie a fost înscris la Gimnaziul "Dinicu Golescu", unde, sub protecţia cumva motivată a ilustrului director Alexandru Muşatescu, care era originar din Măţău, va dovedi înclinaţii artistice pe care profesorul de desen, renumitul sculptor Dimitrie D. Mirea, le remarcă cu generozitatea-i ştiută, îndrumându-l, în anul 1904, să-şi continue studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Talentul său va fi direcţionat de către profesorul sculptor Dimitrie Paciurea spre realizarea unor lucrări de artă sculpturală, tânărul artist plastic obţinând 14 medalii de argint şi de bronz în perioada studenţiei. Absolvind, în 1909, secţiunea de sculptură cu "distincţiune", Dimitrie Măţăuanu solicită Prefecturii judeţului Muscel, la 17 octombrie 1909, atribuirea unei burse pentru specializare în străinătate, "fiind lipsit de mijloace de a termina studiile într-o şcoală mai înaltă" şi obligându-se ca, după terminarea acestora, să realizeze "o lucrare ca recunoştinţă judeţului", conştient, precum consemna el însuşi, "de încrederea ce am în talentul meu şi forţa mea de muncă, că voi face cinste judeţului şi ţării noastre".
Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor respinge "intervenţia expresă" a Prefecturii de Muscel, pretextând că "Bursele Şcoalei Superioare de Arte Frumoase nu se pot deturna." Potrivit unei informaţii furnizate de către Bogdan Muşatescu, fiul celebrului dramaturg câmpulungean Tudor Muşatescu, Dimitrie Măţăuanu ar fi beneficiat de o bursă pentru studii la Paris, prin generozitatea familiei boiereşti a Alimăniştenilor din Bilceştii Muscelului. Obţinând o bursă acordată de "Societatea femeilor române", a cărei preşedintă era Sofia Andreescu, iar secretară, Elena Alexandru Muşatescu, pleacă în Franţa, la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, unde, după examenul de admitere, se clasează, în ordinea calificativelor, al şaselea din circa 300 de candidaţi, devenind discipolul marilor sculptori francezi Marius Jean Antonin Mercié (1845-1916) şi Ernest Henri Dubois (1863-1930), exponeţi ai neoclasicismului, pentru a-şi desăvârşi arta sa sculpturală, dar şi tehnica de realizare a statuilor.
Între catedră şi atelier
Revenit în ţară, după absolvirea a opt ani de studii universitare consacrate sculpturii (1905-1913), va ocupa cu extremă competenţă, la numai 25 de ani, în calitate de profesor, catedra de specialitate de la celebra Şcoală Superioară de Arte Frumoase din Bucureşti. În atelierul personal de pe Calea Griviţei nr. 22 - devenit o autentică alma mater pentru studenţii săi - se vor naşte, cu dalta, din imaginaţia lui fertilă, capodopere ale artei sculptorului: "Silişteanca", "Al. Bellu", "M. Mirea", "Dr. Nanu-Muscel", statuile în bronz şi marmură: "Aurel Vlaicu", "Generalul Măldărescu", "Soldatul în atac cu grenade", "Soră de caritate", "Ecaterina Teodoroiu" (la Slatina), "Dorobanţul român la Pravăţ" (din Câmpulung-Muscel). Participarea constantă la expoziţiile colective organizate de Tinerimea Română şi la Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă va releva opţiunea artistului pentru portretistică.
Intrarea României în Primul Război Mondial a fost urmată de mobilizarea sa împreună cu alţi artişti, printre care se afla şi sculptorul Ion Jalea, pe lângă Marele cartier general al armatei, având misiunea de a face schiţe în cărbune pe linia frontului, pentru surprinderea unor scene de luptă, dar şi pentru realizarea portretelor unor combatanţi. Sculptorul muscelean este prezent, după terminarea războiului, la concursul pentru realizarea Monumentului eroilor ceferişti din 1916-1919, iar, în anul 1920, concepe, împreună cu arhitecţii Arghir Culina şi C. Iotu, monumentul funerar al lui Aurel Vlaicu, care va fi amplasat în Cimitirul militar Bellu din Bucureşti. Colaborarea, sub coordonarea sculptorului Dimitrie Paciurea, la decorarea, în 1922, a impunătorului "Arc de Triumf" din Bucureşti, proiectat de arh. Petre Antonescu, releva grandoarea artei sculpturale a maestrului câmpulungean. Anul 1923 marchează, în activitatea expoziţională a artistului plastic, prima sa expoziţie personală cuprinzând 54 de piese, în majoritatea lor sculptate în marmură de Carrara, de o varietate remarcabilă: busturi, basoreliefuri, frize decorative, statui monumentale, detaşându-se dintre acestea, "Soldatul român" - o statuie înaltă de 5,50 m, amplasat ulterior în ansamblul Arcului de triumf din Bucureşti, şi "Eroina de la Jiu", reprezentând pe celebra Ecaterina Teodoroiu. Proiectează "Monumentul Unirii de la Alba Iulia" rămas, însă, în această fază, din lipsa fondurilor financiare necesare realizării lui.
Evocarea eroismului ostaşilor români
Autor al unor impresionante monumente consacrate eroilor căzuţi în cursul luptelor din Războiul pentru întregirea neamului dispersate pe teritoriul ţării, menţionate în ordinea alfabetică a localităţilor: Alexandria-Teleorman, Bălileşti-Muscel, Budişteni-Muscel, Câmpulung-Muscel, Drajna-Prahova, Galaţi, Găeşti-Dâmboviţa, Grădiştea-Ilfov, Grecii de Sus-Ilfov, Măţău-Muscel, Pătârlagele-Buzău, Pietroşani-Giurgiu, Poiana Mare-Dolj, Proviţa de Sus-Prahova, Roşiori-Teleorman, Tâncăbeşti-Ilfov, Techirghiol-Constanţa, Zimnicea-Teleorman, sculptorul muscelean Dumitru Măţăuanu a intrat el însuşi, prin opera sa, în memoria veşnic vie a oamenilor acestor tărâmuri de adâncă trăire şi simţire românească. Inaugurarea unora dintre monumentele eroilor realizate de Dumitru Măţăuanu s-a oficiat în prezenţa majestăţilor regale ale României, autorul participând, precum se confesează, la momente de neuitat.
Astfel, Crucea de pe Muntele Găina, unde are loc tradiţionala serbare populară "Târgul de Fete", închinată amintirii "nemuritorului erou al moţilor, Avram Iancu, cu prilejul serbării centenarului naşterii sale", a fost sfinţită la 1 septembrie 1925, în prezenţa "M.S. Regelui Ferdinand I şi a reprezentanţilor naţiunii române, întregite şi recunoscătoare". Monumentul eroilor din Roşiorii de Vede, considerat "singurul simbol istoric şi cultural la vedere deţinut de oraş", a fost inaugurat în 1928, în prezenţa M.S. Regina Maria şi a A.S. R. Principesa Ileana.
Un profund sentiment de "împlinire artistică" va încerca sculptorul, în anul 1928, în oraşul său natal, când populaţia şi oficialităţile locale au participat la dezvelirea impunãtorului monument al eroilor pe care inscripţionase textul: "Câmpulungul Muscelului, omagiu etern eroilor sãi, care au pecetluit cu sângele şi viaţa lor trecătoare hotarele vecinice ale României întregite şi nepieritoare. 1916-1919". Pe un piedestal înalt de 4 metri este fixatã statuia ronde-bosse realizatã din bronz reprezentând un infanterist român de 3,40 m înălţime, în ţinută de campanie care, ţine, în mâna dreaptã, un drapel, iar, în stânga, o armã; scene de luptă, în basorelief; efigiile lui Traian şi Decebal executate pe plăci de bronz sunt fixate pe faţetele soclului. Monumentul "Ecaterina Teodoroiu", inaugurat la 31 mai 1925, în Slatina, prezintă pe celebra eroină statuată în bronz, în mărime naturală, într-o poziţie dinamică, având o cască ostăşească în mâna dreaptă, iar, în stânga, o armă. Statuia este montată pe un piedestal în trei trepte conceput în stil baroc cu coloane adosate la colþuri. Amplasate în Bucureşti, busturile în bronz ale unor medici eroi: generalul doctor Demosthene - din incinta Spitalului Militar Central - şi doctor Haralambie Botescu evocă eroismul acestora în Primul Război Mondial.
Moartea sa a survenit în timp ce talentatul sculptor îşi desăvârşea o operă monumentală: "Patria recunoscătoare", piesele constituente: "Apoteoza soldatului român întors victorios din război" şi "Monumentul Întregirii Neamului" rămânând, din această cauză, în fază de proiect. La 1 iulie 1929, Dumitru Măţăuanu se sinucide şi este înmormântat în Cimitirul "Sf. Vineri" din Bucureşti.
Bibliografie selectivă: Ion I. Sucu ş.a. - Comuna Mioarele. Monografie, Bucureşti, 1976; Wikipedia, enciclopedie liberă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
