Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 08:46

"Orfeul", ambasadorul României la "Balkan Folk Fest"

Corul "Orfeu" al Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" a avut onoarea să performeze în perioada 28 iulie-1 august 2017 în cadrul renumitului festival internaţional "Balkan Folk Fest". Manifestarea, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie, s-a desfăşurat în Bulgaria, în localităţile Balcic, Nisipurile de Aur şi Varna. Scopul a fost acelea de a încuraja schimbul interetnic, de a însufleţi activitatea culturală şi de a facilita colaborarea dintre diferite instituţii de cultură din Europa. În cadrul concertului de la Varna, unde a participat şi Corul "Orfeu", au evoluat şapte ansamburi de dansuri populare şi şapte formaţiuni corale, din diferite state precum  Bulgaria, România, Polonia, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia. Repertoriul corului a cuprins piese folclorice, religioase şi laice.

"Sub bagheta profesorului Alexandru Ionescu, corala a avut un succes imens, numărându-se printre laureaţii festivalului şi primind numeroase aprecieri din partea specialiştilor, participanţilor şi a spectatorilor. Prin activitatea sa prodigioasă pe parcursul a 30 de ani, Corul <<Orfeu>> al Centrului de Cultură şi Arte <<George Topîrceanu>>, alături de Ansamblul folcloric <<Argeşul>>, a confirmat că rămâne unul dintre principalii ambasadori ai Curţii de Argeş şi ai culturii argeşene, reprezentând cu cinste România pe marile scene europene!", ne-a declarat managerul C.C.A., ec. Cristian Mitrofan.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It