DAMIAN AVRĂMESCU: Poet. Prozator. Nucşorean
"Mi-e dor de dealul cu mesteceni,/ De lac, pădure şi de Grui,/ De satul meu, de tot ce-mi spui/Când amintirile îţi depeni.”
A ţâşnit în literatura română din izvoarele limpezi ale lacului fără fund, "Învârtita", a înflorit precum floarea de colţ crescută pe cremenea Munţilor Făgăraş, s-a revărsat din Găleata Moldoveanului în Râul Doamnei Clara, a încolţit în pământul protector al Bordeielor Speranţei ale jertfitorilor din Grupul de luptători anticomunişti Arnăuţoiu, pământ plămădit în strunga oilor din ţinutul feeric al Nucşoarei, scăldat în sudoarea moşilor şi strămoşilor nucşoreni, păstrători de datini şi obiceiuri, ascultând cântul "privighetorii munţilor", doamna baladelor şi doinelor, Piţuleasa (pe numele adevărat Maria Cristoiu), acolo sus, în satul cu nuci - inimă a comunei Nucşoara - nuci care au creat locuitorilor vocaţia esenţelor tari, durabile şi valoroase.
"Aici, spune măiestrit autorul, dăduse Dumnezeu drumul din palmele sale primilor oameni de pe Pământ. Şi, de dragul lor, risipise atâta frumuseţe în jur, cât vezi cu ochii, aşa cum face orice părinte de dragul primilor lui copii". De aici, din satul cu nuci, Nucşoara, satul jertfelor în lupta contra comuniştilor, satul în care încă se mai vorbeşte despre sfârşitul dramatic al Mariei Jubleanu, sora bunicii scriitorului inginer Damian Avrămescu, de aici a apărut prolificul prozator şi poet care, în mai puţin de doi ani, a oferit literaturii trei volume de proză şi poezie: "Clepsidre fără nisip. Aproape de cer", "Poveste fără sfârşit" şi "Satul de după gratii. De vorbă cu inima mea".
Inginerul scriitor Damian Avrămescu a coborât la Marea cea mare din înălţimile Făgăraşului, în localitatea Mereni-Constanţa, de unde transmite, prin opera sa, mesaje de iubire pentru oameni, de înţelepciune şi înţelegere, de dragoste pentru neamul său de ciobani neaoşi nucşoreni, pentru părinţii, moşii şi strămoşii munteni, poezii de un lirism ieşit din comun, încărcat cu metafore de o rară frumuseţe, în care autorul caută locuri dragi, iubeşte singurătatea, încearcă resemnarea, apoi liniştea. Îi place frumuseţea calmă a verii, fuge de stresul autumnal şi îşi exprimă nostalgia după anii copilăriei ("De-aş fi din nou copil"), "dorul de ducă" fiind îmblânzit de "cântecul speranţei".
Întregul său volum este, cu adevărat, o "poveste fără de sfârşit", un perpetuum mobile liric cu mireasmă de mir şi busuioc, ce dăinuie sub candela mereu aprinsă din casele nucşorenilor, în mijlocul cărora şi-a petrecut copilăria, mirifică şi de neuitat, în raiul de la poalele Făgăraşilor. Iată ce spune autorul despre aceasta: "În copilărie am crezut în povestea <<Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte>>, fascinat fiind de <<adevărul>> că viaţa nu are sfârşit. Mai târziu, ajuns la venerabila vârstă a înţelepciunii, am înţeles că nu este posibil acest lucru şi că pot fi adevărate şi fără sfârşit doar poveştile trăite de oameni, ajunse nemuritoare şi spuse din generaţie în generaţie, poveştile anotimpurilor în succesiunea lor nesfârşită, povestea copilăriei, însuşită din tată-n fiu. Ajungem să înţelegem, odată cu trecerea anilor că, ceea ce nu realizăm în scurta noastră viaţă va fi înfăptuit de cei care vin după noi, şi tot aşa, la nesfârşit, devenim şi noi, cu timpul, O POVESTE..."
"Satul de după gratii", cartea despre satul-erou Nucşoara, leagănul şi adăpostul Haiducilor Muscelului, este al treilea volum al autorului, apărut în 2017, la Editura Dobrogea din Constanţa. Damian Avrămescu aminteşte aici de cele trei "rude de sânge" ale sale, care s-au jertfit, căzând eroic sub gloanţele Securităţii comuniste: Titu, Marioara şi Constantin Jubleanu, martiri despre care, o spunem cu părere de rău, se vorbeşte din ce în ce mai puţin. În partea a doua a volumului, "De vorbă cu inima mea", scriitorul inginer se destăinuie cititorilor, îşi deschide inima printr-un lirism impresionant, vibrant, mai ales în poezia "Testament" (În amintirea fratelui meu, "plecat" demult şi prea devreme): „Mă sting încet... n-am aur... nici moşii,/ Nu-ţi las nici giuvaiere, nici palate,/ Doar amintiri de când eram copii/ Şi-acum te las... adio, dragă frate!"
Ne învaţă Damian Avrămescu cum să încercăm să nu ne irosim viaţa ("Viaţa irosită"), cum să păstrăm secretul "ca-ntr-o piramidă învechită", cum să ne alinăm dorul mistuitor de locurile natale, cum să ne bucurăm de frumuseţea naturii în orice anotimp şi, uneori, cum să facem haz de necaz. Cărţile lui Damian Avrămescu au ceva aparte, te atrag, te cheamă la citire, îţi umplu inima de nostalgie, de înţelegere pentru oameni, de iubire pentru bunii şi străbunii noştri, pentru cei care au fost şi nu mai sunt, pentru eroii martiri ai Nucşoarei sau de oriunde ar fi ei.
Iată ce ne spune autorul însuşi despre satul natal: "Nucşoara, judeţul Argeş, a fost supranumit <<Satul dintre gratii>> din cauza opresiunii la care au fost supuşi locuitorii lui. Totul a început după 1945, când regimul comunist instaurat şi abuzurile lui nu le-au convenit sătenilor. (...) În 1949, mai mulţi săteni - constituiţi în grupul <<Haiducii Muscelului>> - n-au mai răbdat, au plecat în munţi, de unde opuneau rezistenţă armată regimului comunist. (...) Când stau de vorbă cu inima mea, ea doare şi bate mai tare şi mă gândesc: nu cumva <<Haiducii Muscelului>> au murit în zadar în munţi sau la Jilava, unde au fost împuşcaţi?!"
Iubite prieten, sunt mândru că din pământurile însângerate ale Nucşoarei a încolţit, a răsărit o pagină în literatura română, semnată Damian Avrămescu, dus de valurile Râului Doamnei până, hăt, departe, în bogata Dobroge, scăldată de Apa cea mare, numită în vechime Pontul Euxin.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
