VIZITĂ LA VULTUREŞTI (acasă la scriitorul Mihail Diaconescu)
Invitaţia scriitorului Mihail Diaconescu, în 2010, de a-l vizita la Vultureşti, satul copilăriei sale, m-a onorat, dar în acelaşi timp, m-a emoţionat, pentru că îl revedeam pe fostul meu profesor, de acum 44 de ani, acasă la dumnealui, în casa copilăriei din Muscelul mult drag nouă. Valea Argeşelului, de o frumuseţe rară, un drum asfaltat ca-n palmă, străjuit de case curate ca paharul, case cu săli mari, pe care străluceau de frumuseţe ghivece din humă bine arsă, înnobilate de muşcate multicolore. Case ţărăneşti frumoase, construite în stilul arhitectural muscelean, cu pridvor mare, din care poţi intra în toate camerele scăldate aproape toată ziua de razele blânde ale soarelui. Ce mare arhitect este ţăranul român!
Nu ne-a fost greu să găsim casa copilăriei, azi casa de vacanţă a prof. univ. dr. Mihail Diaconescu. La prima întrebare ni s-a răspuns tot printr-o întrebare: "Băiatul popii?" Eram exact în faţa porţii. Ne-a văzut. Purta cu dânsul o găleată cu care trebuia să aducă apa de la fântâna de peste drum. La început s-a sfiit, găleata era goală şi, fără să observăm, o ascunse după poartă. Ne-am dat seama. Copil de ţară, deşi umblat prin lume, ştie bine obiceiul sau superstiţia. Cu zâmbetul său prietenos şi plin de bunătate, ne pofteşte în casa copilăriei, cu sală mare. Aici, alt suflet distins, doamna Corina, soţia, nu din părţile locului, de departe, din Ţara Moţilor, din inima Munţilor Apuseni, fiică de avocat din Brad, absolventă a Facultăţii de Limbi Romanice şi Clasice a Universităţii din Bucureşti. Câtă asemănare sufletească! Câtă ospitalitate! Ne-a primit ca pe nişte oaspeţi dragi, de parcă ne-am fi ştiut de când lumea. Dumnezeu a adunat într-o casă două mari suflete.
O bibliotecă imensă, de care era rezemată o scăriţă, îl recomanda pe cărturarul Mihail Diaconescu: cărţi vechi şi mai noi, unele cu coperţi îngălbenite de vreme şi de folosinţă, având între pagini semne de hârtie cu diferite însemnări. Ceaiul cu lămâie, din care ieşeau aburi, tablourile de familie agăţate pe pereţi, camera înaltă, cusăturile şi obiectele ţărăneşti, totul ne transportă înapoi în timp când, probabil, la această masă acoperită cu motive naţionale, ţesute în război, au stat părinţii scriitorului, preotul şi învăţătorul de ţară Aurelian Diaconescu şi preoteasa Aurelia, născută Mărfu, poate şi folcloristul Constantin Rădulescu Codin pe care părintele l-a cunoscut destul de bine. De ce nu, poate la această masă s-a odihnit, la un şerbet cu apă rece, şi a discutat cu preotul ruda sa, Petre Ţuţea, marele nostru filosof. Aici, în acestă casă din Vultureşti, preotul şi preoteasa şi-au crescut copiii, dându-le o educaţie aleasă: Mihail, viitorul scriitor, Ecaterina, Gabriel, Tatiana şi Nicolae, în contextul obligaţiilor zilnice legate de munca la câmp, în livezi, în stupină.
Mai târziu, scriitorul Mihail Diaconescu afirma: "Port în mine valorile vechi ale satului meu (...) sunt devotat mediului ţărănesc în care m-am născut şi în care m-am format sufleteşte." Aşa se explică bunătatea, respectul faţă de oameni, vorba blândă şi aşezată, uneori plină de tâlc, alifia pentru suflet a cuvintelor sale, modul de viaţă ordonat, iubirea pentru Marea Doamnă Corina, cealaltă jumătate a briliantului de Vultureşti, nu cum spune domnia sa, "lângă un descendent al ciobanilor stă o prinţesă, viţă de cneji, Vladislav şi Miclăuş, cei care au ridicat în 1417, la Ribiţa, Biserica <<Sfântul Nicolae>>".
O carte de excepţie, ediţie de lux, calităţi grafice deosebite, "o carte ce numără 763 pagini", cu o copertă cartonată, pe care este scris cu litere majuscule roşii "Noi contribuţii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu". Sus, pe coperta alburie, semnează cu negru Ilie Barangă, iar jos e scris "Editura Magic Print 2009". La întrebarea mea, ("De ce îmi oferiţi cu dedicaţie această carte?"), răspunsul a venit imediat: "Pentru că aţi scris despre mine, pentru că aţi prezentat în <<Pietrele Doamnei>> cronicile cărţilor mele <<Visele au contururi precise>> şi <<Nopţi de nelinişti>>, pentru că undeva în <<Pietrele Doamnei>> afirmaţi: <<Să ne amintim că mai avem scriitori adevăraţi, cum e profesorul universitar doctor Mihail Diaconescu>>".
Am plecat de acolo, de la casa copilăriei domnului profesor Mihail Diaconescu, coborând din sala musceleană, frumosul pridvor ţărănesc, în grădina cu pomi din faţa casei, conduşi de doamna Corina, rămasă singură şi care a luat repede de lângă poartă găleata, ascunsă de domnul profesor, pentru a o umple cu apă, ca semn al împlinirilor şi realizării viselor tuturor. Domnul profesor ne-a însoţit la Târgovişte, drumul până acolo fiind o adevărată plăcere. Nu te mai saturi să-l asculţi pe acest cultivat profesor şi scriitor, deapănă amintiri deosebite, cu oameni şi despre oameni mari. Ne-a însoţit la Târgovişte cu un scop bine precizat: pentru a oferi această carte arhiepiscopului Târgoviştei, Nifon (care, de altfel, a suspendat o şedinţă pentru a-l primi pe profesorul şi scriiitorul Mihail Diaconescu).
Fiu de preot, născut şi crescut în frica Celui de Sus, Mihail Diaconescu, iubitor de oameni şi de Dumnezeu, alături de Ecaterina, Gabriel, Tatiana şi Nicolae, a semnat în 24 octombrie 2008 un act de donaţie şi înaltă preţuire Sfintei Episcopii a Argeşului şi Muscelului, dând "în deplină proprietate şi posesie" o suprafaţă de 15.812 metri pătraţi teren arabil, "cu scopul construirii unui lăcaş de rugăciune şi închinare ortodoxă", în satul Vorobeni, comuna Davideşti. Despre acest lucru nu ne-a spus nimic. Nu-i place să facă publice lucrurile bune, ca şi când ar fi făcut un gest firesc. Noi am aflat. Şi am mai aflat ceea ce scriitorul Mihail Diaconescu a spus la notariat: "Pentru mine şi pentru fraţii şi surorile mele, aceasta este una dintre cele mai frumoase zile din câte bunul Dumnezeu ne-a dăruit".
Eu i-aş spune: "Toate zilele domniei voastre sunt frumoase, pentru că în fiecare zi gândiţi şi faceţi bine!"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
