TABLETĂ DE SCRIITOR - SĂ APELĂM LA ENERGII POZITIVE
Am constatat, mai târziu, cât de fericit mă simţeam în Grădina Casei Părinteşti, câtă energie creatoare aveam, câtă forţă de muncă, dublată de o reală voinţă! Adevărul este că Pe Deal, partea cea mai de sus a livezii, spre Luceafăr, este un măr bătrân, cu roade bogate, sub ramurile căruia citisem eu, în primii ani de şcoală primar, "Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur", din volumul "Basmele Românilor", culese de Petre Ispirescu. Eu nu eram Prâslea, ci feciorul cel mijlociu al tatei, şi nu gustasem încă din Merele de Aur, dar pentru acele mere, fie ele chiar obişnuite, aş fi fost în stare să merg până pe Tărâmul Celălalt al Cunoaşterii. Acesta era locul care-mi transmitea energii pozitive.
Impulsuri asemănătoare am simţit mai târziu lângă o Femeie Preafrumoasă, de care m-am îndrăgostit, alături de care m-am plimbat prima dată pe malul mării. Iar zborul pescăruşilor spre un departe abia imaginat mi-a dat noi impulsuri. Învăţasem deja să depistez astfel de energii, sub forţa cărora mulţi mă credeau mai puternic şi mai inteligent decât cei de-o seamă cu mine. Descoperisem şi taina prin care apelam la ele, în momentul în care le simţeam alergându-mi pin vene, sărutându-mi sângele în galop şi gândurile înflorind.
Uneori îmi vine a crede că fiecare om îşi are locul şi momentul lui de energie pozitivă, iar acum cred că izvorul acelor energii poate fi descoperit chiar în trupul şi în sufletul nostru, depinde cât de aproape te afli, într-o anumită clipă, de eternitate.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
