RANĂ ŞI ROUĂ - CEZAR NEACŞU

Written by Ion C. Hiru on 04 Decembrie 2014.

- Note de lector -

Din Dealul Măţăului, de acolo de unde răsună, ca în nicio altă parte, colindele Sărbătorilor de iarnă, din vârful cel mai înalt al acestei minunate zone de dealuri muscelene, a coborât, precum o doamnă din înalta societate, să cocheteze pe Bulevardul „Pardon” al Câmpulungului şi de aici, mai departe, metafora savantă, nici agresivă, dar nici prea calmă, a creaţiilor profesorului de elită Cezar Neacşu, neostenit în luminarea multor generaţii de autentici intelectuali. Pentru că, de ce să nu o spun, Măţăul a fost şi este un adevărat stup al intelectualităţii muscelene, izvor limpede de minţi ascuţite şi de talente, răspândite pe Moşia Românească, şi nu numai.

Mânuitor iscusit al versului modern, dar şi clasic, neostenitul Cezar Neacşu trimite săgeţile sensibile ale metaforelor sale tuturor frumoaselor Cleopatre, fără să-şi dezmintă nici de data aceasta talentul, harul cu care Dumnezeu l-a înzestrat. „Alea iacta est!”, aţi intrat în nemurire, stimate domnule profesor, aţi aruncat ultimul zar câştigător de inimi şi, mai presus de toate, v-aţi regăsit în splendida poezie pe care ne-aţi oferit-o nouă, oamenilor, ca pe un fruct tămăduitor al bolilor sufleteşti.

O vorbă înţeleaptă spune că „unui tablou valoros, fără o ramă bună, i se diminuează din mesajul operei”. Iată că, în cazul de faţă, „rama”a fost găsită, făcută din aurul peniţei unui talentat artist. Îl cheamă Cucu Ureche, modestul dar apreciatul artist al penelului şi al peniţei, care, silenţios, străbate zilnic până la atelierul său, străzile Curţii de la Argeş, de parcă nu ar vrea să fie zărit de nimeni. Aşa-s Oamenii Mari. Ei se adună şi se ajută. Şi iată-l pe Cucu Ureche, talentatul de la Curtea Basarabilor, alături de Cezar Neacşu, măţăoanul plin de har, care priveşte în Curtea voievozilor din Cetatea de Scaun a Câmpulungului, de sus, din vârful Măţăului.

Şi care, poate, precum alt Neacşu, cel de la 1521, îi scrie lui Cucu şi-i „dă de ştire domniei sale”, rugându-l să-i însufleţească scrierile ce vor dăinui, să mărească valoarea versurilor pline de sensibilitate, să-i ilustreze cartea pe care a denumit-o „Rană şi Rouă”, titlu care, declar cu cea mai mare sinceritate, mi-a răscolit până-n străfunduri întreaga fiinţă. Şi astfel, s-a apucat cu mare osârdie să „cânte” Cucu, „bată-l vina”, ilustrând opera lui Cezar Neacşu. Şi nu i-a fost uşor. Metafora greu de descifrat a poetului a fost citită şi răscitită, întoarsă pe toate părţile, în aşa fel încât urmele măiestrei pene să ilustreze întocmai conţinutul, mesajul versurilor.

„Rană şi Rouă” – generic coperta unu. Desenul este superb, reprezentând metafora titlului. Zeiţa, muza poetului Cezar Neacşu apare din broboane de rouă. În partea inimii se deschide o fereastră ce simbolizează dragostea faţă de oameni, spaţiul prin care sentimentele, căldura versurilor din interiorul cărţii pătrund în sufletele semenilor, şi poate reprezenta Dumnezeirea, calea spre Cer, spre Înălţimile Sfinte. Din stânga iese un porumbel care simbolizează pacea, liniştea, netulburarea, gândurile curate, acesta fiind mesajul cald al versurilor. Muza, Zeiţa domnului Cezar Neacşu, ţine în mâna dreaptă un măr, mărul Ispitei, dragostea nestăpânită, iubirea şi lumina, ce însoţesc versurile din carte, şi care simbolizează „Jarul iubirii”. Dar ce este roua?! Este proaspătul vieţii, curăţenia Naturii, a dimineţilor, broboanele vindecătoare ale rănilor de tot felul, pentru că „Rană şi Rouă” este un poem al vieţii, când tristă ca o doină cântată în amurg, când veselă ca o sârbă jucată în zi de sărbătoare de către muscelenii din Dealul Măţăului, adăpaţi la izvorul limpede al obiceiurilor şi tradiţiilor din zonă.

„Rană şi Rouă” – un poem al luminii dumnezeieşti ce se aprinde şi încălzeşte inimile oamenilor buni şi iubitori de frumos, simfonie ce schimbă inimile rătăcite, făcând să vibreze coardele viorii ce murmură continuu „Balada” lui Ciprian Porumbescu, sau una dintre rapsodiile lui Enescu şi, poate, viersul plin de sensibilitate al cântecului popular „Mugur, mugur, mugurel”, interpretat de lăutarul muscelean Pantelică.

„Rană şi Rouă” – un poem al inegalabilului poet muscelean, profesor, culegător de folclor, datini şi tradiţii, domnul Cezar Neacşu, a cărui blândeţe a vorbei, bunătate a sufletului şi sclipire a minţii au fost transpuse, cu talent şi inspiraţie, pe portativul versurilor.

„Rană şi Rouă” – carte ilustrată de urmele peniţei marelui artist Cucu Ureche, ceea ce face ca versurile să vieţuiască, să prindă tot mai multă fiinţă, mişcare, să-şi dezvăluie mesajul. Desenele sunt reprezentative pentru rimele pline de metaforă ale poetului dăruit cu har şi cu o mare nobleţe sufletească.

„Rană şi Rouă” – poeme de Cezar Neacşu, simfonie a dragostei, luminii şi binelui, imortalizate de pana maestrului Cucu. Cartea, sunt sigur, îi va aşeza pe cei doi neosteniţi întru Lumină în rândul nemuritorilor.