Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 14:06

Lansare de carte: GURA PĂCĂTOSULUI

"Strânsă pungă", într-un prim volum născut în acest colţ de pagină în ultima zi a lunii februarie din anul în curs, aşa se prezintă la confruntarea cu publicul larg această primă carte a colegului Doru Bobi. Întâmplări adevărate din lumea în care trăim, prelucrate artistic cu un umor aparte; oameni, fapte, amintiri ai căror eroi sunt scoşi din anonimat cu oarecare duioşie şi supuşi judecăţii publicului; sentinţe de viaţă date cu fină ironie de cei implicaţi; situaţii caraghioase în care pică de voie, de nevoie unii dintre semeni; împăcarea fatalistă cu realitatea respinge însă subtil ideea că trebuie să acceptăm orice, pentru că se poate şi mai rău. Totul se prezintă în 44 fotografii mişcate, în care destui dintre cititori se pot regăsi în acele poveşti de viaţă de sine stătătoare. Lansarea cărţii se va face peste exact o săptămână, la Muzeul Municipal, de la ora 16.00. 

Prietenul nostru, Doru, ne demonstrează, ca şi în viaţa de zi cu zi, că omul rămâne un mic univers în abisul astral al vieţii tuturor. El îşi iubeşte personajele, le protejează identităţile şi ne sugerează să ne regăsim în fiecare dintre aceşti nebuni frumoşi, dispuşi să danseze sfidători sub spânzurătoarea oprobiului public, înfruntând răutăţile celorlalţi cu o vorbă de duh sau cu o doză de venin neletal, aruncată instinctiv în replici otrăvitoare. Aparenta naivitate cu care unele personaje îşi apără adevărurile lor ascunde vechi înţelepciuni, născute din adevăruri care nu se lasă oxidate de trecerea imuabilă a timpurilor. 

Acum, câteva cuvinte despre autor, altele decât cele din confesiunea de pe a doua copertă a cărţii editate la "Actualitatea Argeşeană". Doru Bobi pare să mânuiască vorbele cu dexteritatea cu care Nicolae Cucu Ureche fixează realitatea clipei în câteva linii grafice. Ambii ştiu să ne stimuleze imaginaţia şi să ne provoace să le continuăm poveştile. Tocmai de aceea, personal îmi doresc o colaborare între cei doi la o viitoare carte. Experienţele pe care le-a probat graficianul cu acad. Gheorghe Păun şi nu numai, se constituie în argumente greu de respins. Cel decisiv ar fi acela că s-ar înscrie pe linia unei continuităţi inaugurate la "Argeş Expres". Care, le place ori nu unora sau altora, rămâne, în ultimii 15 ani, un reper în viaţa comunităţii umane din nordul judeţului. 

Nu voi încheia fără a remarca un paradox dintre cele speculate deseori de Doru Bobi în paginile ziarului, la postul nostru de radio sau de televiziune: după ce i-a luat la ţintă pe alţii, i-a venit şi lui rândul! Tocmai de aceea - cu tot respectul - vă provoc pe toţi cei care citiţi aceste rânduri să nu ocoliţi dialogul cu lumea. Pentru că GURA PĂCĂTOSULUI asta mi se pare a fi: o invitaţie subtilă la autoanaliză şi la comunicarea prin care câţi mai mulţi dintre noi am putea respinge resemnarea. Parafrazând un clasic, mi-aş îngădui să spun: "Scrieţi băieţi, numai scrieţi!" - cărţi bune - justificând vocaţia culturală a urbei Basarabilor.

 

 

 

Pin It