VIP-urile oraşului s-au călcat pe picioare la primărie: familia Crişu a lansat o carte deosebită
Evenimentul a debutat cu o întârziere de circa jumătate de oră, pentru că s-a aşteptat sosirea unor importante personalităţi ale municipiului. În sală era mare aglomeraţie de iubitori de cultură şi de literatură bună, iar prezentarea listei de prezenţă ar apărea ca un arbore genealogic extrem de rămuros, ce nu şi-ar găsi spaţiul necesar în această pagină. În plus ar apărea posibilitatea unor omisiuni de neiertat pentru semnatarul acestor rânduri. Revenind la subiect, trebuie să remarcăm faptul că aşteptarea a prilejuit cunoştinţa directă dintre acad. Gheorghe Păun şi familia Crişu, autoare a cărţii \"Croaziera vieţii noastre\". La prezidiu au luat loc ÎPS Calinic, autorii şi prietenii dumnealor - profesorii Daniel Dejanu, Constantin Voiculescu, Elena Şerbănescu şi Gheorghe Ungureanu, poetul Dumitru M.Ion - iar în sală se aflau primarul în funcţie, Nicolae Diaconu, predecesorul Gheorghe Nicuţ cu soţia, viceprimarul Cristian Mitrofan, fostul judecător Nora Tache, ex-primarul domnişan av. Gheorghe Vasile şi fiica dumnealui, prof. Sorina Ştirboiu, familia prof. Mihai Tiţa, preotul Ioan Cioncă, notarul Dumitru Duinea, dr. Jean Chefani, fostul şef al Poliţiei Municipale, Vasile Ştef, col.(r) Laurenţiu Domnişoru cu soţia, prof. Ion Vasilescu şi mulţi alţii.
Programul manifestării a debutat cu un scurt concert de colinde interpretate de-a dreptul dumnezeieşte de părintele Codruţ Scurtu, care a fost primit excelent de asistenţă. Aşteptat cu mare interes filmul cu cele 450 fotografii adunate ca nişte comori de dr. Elena şi Constantin Crişu din croazierele făcute de-a lungul şi de-a latul lumii i-au obosit pe unii dintre participanţi. Unii dintre dumnealor au profitat de semiîntunericul din sală pentru a o şterge pe englezeşte, după ce au îndeplinit diplomatic formalitatea actului de prezenţă. Speach-urile prea lungi (după părerea unora), abundând de analize asupra stilului autorilor şi asupra calităţii indiscutabile ale cărţii scrise alert şi doldora de informaţii interesante despre destinaţii exotice, la care cei mai mulţi dintre noi pot doar visa, au părut să obosească, fiind prea tehnice pentru unele gusturi. Au luat cuvântul toţi cei de la prezidiu, remarcându-se prof. Constantin Voiculescu şi ÎPS Calinic, dar corul de laudatio a fost pe deplin meritat. Arhiepiscopul a dovedit încă o dată talentul nativ, dublat de experienţa de viaţă cu care ştie să capteze atenţia publicului prin pildele de înţelepciune prezentate şi prin umorul fin: \"Mă bucur că-i văd aici pe primarul actual, pe fostul şi pe viitorul...\" Cei interesaţi şi-au putut cumpăra cărţile dorite, pe care au primit cu generozitate autografele autorilor, după mai bine de trei ore de la debutul manifestării culturale. Dr. Elena şi Constantin Crişu au fost îndemnaţi să scrie în continuare astfel de cărţi minunate, de către toţi cei care ştiu să aprecieze literatura de călătorie cu adevărat bună.
