IOSIF - ÎNTÂIUL EPISCOP AL ARGEŞULUI (I)

Written by Prof. Daniel Dejanu on 26 Martie 2019.

Printre marile personalităţi ale culturii româneşti, cu activitate bogată în bisericile de la Curtea de Argeş, se înscrie Episcopul Iosif, considerat primul episcop al Argeşului şi un mare ierarh al bisericii din vechea reşedinţă domnească, apreciat prin istoriografia sa de specialitate şi, cu deosebire, prin tipăriturile sale de valoare naţională.

Chemarea harului

Episcopul Iosif s-a născut în com. Mălaia, jud. Vâlcea, o localitate de munte de pe Valea Lotrului, în jurul anului 1750, iar părinţii săi se numeau Lazăr şi Maria. Ca mirean, episcopul se numea Ioan şi era român de neam, "fiu de preot din satul Mălaia de pe râul Lotru", precizează cercetătorul preot Ioan Panţurescu (20 ianuarie 1879-5 iulie 1966), autorul studiului intitulat "Înfiinţarea Episcopiei de Argeş; Iosif I-iul episcop", lucrare cu care şi-a susţinut, în anul 1904, licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti (vezi "Istoria Bisericii Române", vol. II, p. 256). La anii bătrâneţii, ambii părinţi ai episcopului, atât din evlavie, cât şi impresionaţi de viaţa monahală superioară întâlnită la Sfânta Mănăstire Turnu, s-au călugărit sub numele Arsenie şi Marta. După ce părinţii s-au călugărit, pe locul casei părinteşti, Episcopul Iosif a construit o biserică, numită astăzi biserica cea veche din Mălaia, iar în jurul acesteia se găseşte şi terenul pentru cimitir. Se pare că primul învăţător al episcopului a fost chiar tatăl său, Lazăr Socolescu, care l-a iniţiat în tainele cititului. Simţind în el dragostea de învăţătură, părinţii l-au dus la Sfânta Mănăstire Turnu, pentru învăţătura bisericească, unde a rămas şapte ani. În aceşti ani de instruire, simte chemarea lui Dumnezeu şi îmbracă haina monahală, călugărindu-se sub numele de Iosif. După propria mărturisire, în această perioadă el citea pe lângă alte cărţi de zidire sufletească şi lucrarea lui Toma de Kempis "Urmarea lui Hristos", care va avea o mare influenţă asupra formării sale spirituale.

Treptele devenirii

În vremea adolescenţei, Iosif merge şi la Schitul Stănişoara, unde învaţă carte cu schimonahul Sava Stănişoreanu. Stareţul mănăstirii vede în el râvna deosebită pentru învăţătură şi-l îndeamnă să treacă la Sfânta Mănăstire Cozia, unde era o şcoală cu dascăli renumiţi, atât prin viaţa lor duhovnicească, cât şi prin vasta lor cultură religioasă şi laică. Cozia era un centru renumit de trăire religioasă şi de cultură aleasă, era o adevărată citadelă a ortodoxiei, unde mulţi români găseau ajutor şi mângâiere sufletească. Aici, Iosif a învăţat carte românească şi grecească cu vestitul Lavrentie şi cu dascălul Rafail, renumitul "diortositor" al cărţilor tipărite la Râmnic. Pentru calităţile sale, monahul Iosif primeşte chiar conducerea Mănăstirii Cozia, unde a egumenit între anii 1785-1787, apoi este ridicat la treapta de episcop al Sevastiei. Episcopul Chesarie al Râmnicului a remarcat la tânărul Iosif o minte ageră de cărturar, fapt pentru care l-a luat pe lângă sine, pentru ajutor la tipărirea cărţilor bisericeşti: Octoihul (1776), Triodul (1777), Ceaslovul (1779) şi cele 12 Mineie terminate în timpul succesorului său la scaun, Filaret (1780-1792), un alt protector al lui Iosif. Mineiele lui Chesarie şi Filaret sunt o adevărată "enciclopedie" a românilor din secolul al XVIII-lea. Noul episcop al Râmnicului, Filaret, îl însărcinează pe "înălţatul kir Iosif, protosinghelul sfintei episcopii a Râmnicului", cu organizarea tipografiei şi cu supravegherea tipăriturilor următoare: un nou Triod şi un Molitfelnic (1782), Acatistul, Ceaslovul, Catavasierul şi Evanghelia (1784), apoi Penticostarul (1785) şi Liturghierul (1787).

Înfiinţarea Episcopiei Argeşului

În anafora divanului către domn, din data de 18 octombrie 1793, se preciza că noul mitropolit "găseşte cu cale de a se mai adăuga o episcopie scaunului sfintei noastre mitropolii, la care să se dea două judeţe, Argeşul şi Oltul, şi să aibă scaunul la Curtea de Argeş, cu reşedinţa la sfânta mănăstire Argeş". Adresându-se divanului şi domnitorului Alexandru Moruzi (1793-1796), Dositei, mitropolitul Ţării Româneşti, îl propune pe Iosif în scaunul noii episcopii a Argeşului. A urmat "îndeplinirea formelor canonice" şi la 17 noiembrie 1793 s-a obţinut "ecdosisul patriarhicesc", semnat de Neofit, patriarhul Constantinopolului cu alţi 12 mitropoliţi, aprobând "după canoane mutarea iubitului de Dumnezeu episcopul Iosif Sevastis, la cea din nou întemeiată episcopie a Argeşului". La 13 decembrie 1793 s-a făcut "canoniceasca alegere subscrisă de arhierei şi s-a hotărât ca Iosif Sevastis să fie episcopul Argeşului". Pe o Liturghie arhierească, ce a aparţinut episcopului Iosif, se află o însemnare foarte interesantă, pentru că descrie instalarea sa ca episcop la Argeş. Cartea îi fusese dată la 29 septembrie 1793 de părintele Vladica Sydis chir Gligore, când se afla la Târgovişte, pentru pomenire Prea Sfinţiei Sale. Iosif face următoarea însemnare la 13 decembrie 1793: "Într-această zi, decembrie 13, mi s-au făcut metadesis (permutare) din Episcopia Sevastis la Episcopia Argeşului, aducându-se toţi părinţii Arhierei ce s-au aflat în Bucureşti la Sfânta Mitropolie în porunca prea Sfinţitului mitropolit al Ungro-Vlahiei chiriu chir Dositei, în Domnia Măriei Sale Ioan Alexandru Constantin Moruzi Voievodu; e patriersindu chir Neofitu, cu a cărui blagoslovenie s-au deschis această Episcopie Argeşu, fiind mai înainte Monastire" (vezi cartea semnată de Preot Nicolae Moga "IOSIF, întâiul Episcop al Argeşului", Ed. Conphys, 2007, p. 27). Despre acest eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, cu ocazia instalării sale la Argeş, spunea: "Aşa se face că, în anul 1793, Curtea de Argeş îşi reia rolul duhovnicesc şi cărturăresc pe care-l îndeplinesc la începuturile statului muntean, reînfiinţându-se aici un scaun episcopal. Prestigiul său a crescut prin ierarhi de seamă care s-au perindat la cârma sa, dintre care amintesc pe Iosif cărturarul, care a tipărit la Buda Mineele părintelui său sufletesc, Chesarie de la Râmnic. Iosif cel adânc înţelegător al durerilor transilvănenilor cărora le-a dat loc de sălăşluire pe moşiile Episcopiei Argeşului, ceea ce a făcut ca, încă din vremea lui, tot nordul judeţului Argeş să fie plin de sate cu populaţie venită din zona Sibiului şi Făgăraşului" (Biserica Ortodoxă, anul CVIII, nr. 11-12, 1990, p. 28-29). La 23 februarie 1794, voievodul Alexandru Moruzi a semnat hrisovul pentru recunoaşterea noului episcop, afirmând că: "alegând pe iubitorul de Dumnezeu episcopul proin Sevasti chir Iosif, de carele am luat înştiinţare (…) a-l putea socoti vrednic spre a păstori turma cea aleasă acestei eparhii"...

Păstor de suflete

La data de 14 martie 1794, Episcopul Iosif semnează o anaforă cu privire la moaştele Sfintei Filofteia, în timp ce se afla la Divan în Bucureşti, ceea ce înseamnă că ştia foarte bine situaţia episcopiei încă înainte de această dată (După V.A.Urechea, vol. IV, p. 32). Mitropolitul Dositei dă carte pastorală către cele două judeţe - Argeş şi Olt - care formează noua episcopie, sfătuind părinteşte ca să-l primească pe Episcopul Iosif, cu evlavie şi cucernicie, ascultându-l "în toate cele ce vă va povăţui, ca un părinte şi păstor duhovnicesc". Recomandă credincioşilor să-l caute toţi "ca pe un părinte sufletesc şi nimeni să nu fie împotrivitor şi nesupus, căci atunci în loc de folos va fi pagubă sufletească". Grija permanentă a noului episcop a fost îndreptarea moravurilor rele din viaţa păstorilor săi. În acest sens el dă o "Carte de sfătuire", în decembrie 1794, plecând de la cele zece porunci, arătând în termeni pe înţelesul tuturor, lipsurile lor creştineşti. Le arată că numai cu numele sunt creştini, iar cu faptele mai răi ca păgânii, înjură, fură, jefuiesc, jură strâmb, clevetesc şi trăiesc în desfrânări şi beţii. Arată că trăim în libertate şi "abuzăm de ea, suntem cu totul indiferenţi de cele religioase" (Carte de sfătuire... BOR, Anul XXV, 1902, nr.- 3, p. 233). După ridicarea la demnitatea arhieriei şi instalarea în scaun şi-a îndreptat atenţia asupra problemelor de ordin administrativ, cărturăresc şi tipografic. Era preocupat de a restaura, zugrăvi şi a pune în lumină cea mai însemnată ctitorie a lui Neagoe Basarab, admirată nu numai de români, ci şi de străini. Biserica mânăstirii este renovată, ridicându-se în jur case, două cişmele precum şi un nou paraclis, cu hramul Sfântul Nifon, în amintirea fostului patriarh de Constantinopol, care avusese un mare rol în reorganizarea Bisericii din Ţara Românească. În această perioadă, episcopul a indicat să fie zugrăvite scene din viaţa Sfintei Filofteia, ale cărei sfinte moaşte se află la Argeş. Astfel, pe stâlpul stâng al bisericii din naos, de la Biserica din Curtea de Argeş se află zugrăvite patru scene înfăţişând milosteniile, martiriul şi aducerea moaştelor Sfintei Filofteia de la Tîrnovo la Argeş. Picturile sunt executate de către zugravul Ilie "de peste Olt", aflat în slujba episcopului Iosif, în jurul anului 1800. Episcopul Iosif era bine cunoscut în cercurile Şcolii Ardelene. Şincai îi făcea în 1804, în epistola către Lipszki, cinstea să-l numească alături de Samuil Micu, drept singurul român care "ştia româneşte cumsecade". Făcea parte din "Societatea învăţătorilor" din Sibiu, care avea scopul de a difuza cărţi în cele trei provincii româneşti. În 1804, monahul Chiril, fratele arhimandritului Chiriac Râmniceanu (duhovnicul lui Tudor Vladimirescu), primeşte harul hirotoniei întru ierodiacon, de la "Preasfinţia Sa Părintele Iosif Argeşeanul", în Sfânta Mănăstire Cernica. Episcopul Iosif a creat condiţii favorabile ca mulţi ţărani transilvăneni să se aşeze în multe sate din nordul judeţului Argeş, în această perioadă. Unii dintre ei slujeau în oaste împotriva turcilor, conduşi de ofiţeri români şi ruşi. Într-un singur sat, Corbi-Muscel, al Mănăstirii Argeş, au fost colonizaţi 154 "ungureni", iar în satul Flămânzeşti de lângă Curtea de Argeş s-au stabilit 92 de familii faţă de 86 familii băştinaşe.
Împreună cu Mitropolitul Dositei şi Episcopii Filaret de Râmnic şi Constandie al Buzăului, Episcopul Iosif face o anafora către domnul Alexandru Moruzzi, prin care cer ca toţi preoţii şi diaconii, precum şi mânăstirile să contribuie pentru întreţinerea ostaşilor "care păzesc ţara".

- Va urma -

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!