SIMFONIILE TOAMNEI - Scriitorul arefean Ion Boştinaru
Distinsul profesor Ion Boştinaru, ajuns la o vârstă respectabilă, parcurgând drumul vieţii cu suişuri şi coborâşuri, a pus pe hârtie sufletul omului, cu măiestria caracteristică "omului de litere", dar şi mărturiile de peste timp, urme ale istoriei sau "O zi de vară în satele de la munte", "Retrăiri din tinereţe" şi încheie frumos: "E primăvară"... în ultima sa apariţie editorială, intitulată "Simfoniile toamnei".
Profesorul Boştinaru, născut aici, pe frumoasele plaiuri mioritice ale Muntelui Ghiţu, scăldate în apa limpede şi cristalină a Argeşului legendar, legănat de codrii lui Vlad Ţepeş, doinind cântecul de leagăn al acestei "guri de rai" basarabe, cântă cu har şi talent SIMFONIILE TOAMNEI, stropite cu parfumul fânului proaspăt cosit cu roua lacrimilor Anei lui Manole, jertfa cu care a fost stropită bijuteria arhitecturii medievale. Calcă cu smerenie şi grijă prin locurile unde-l întoarce memoria, prin tradiţiile satului de munte, dar şi prin locurile misterioase şi enigmatice ale regilor din Peru sau din Egipt, unde sunt lucruri încă nedescifrate. Dânsul promovează ceea ce a văzut, ceea ce a trăit şi auzit.
Tradiţiile curate ale românilor, dar mai ales ale celor de la munte, oamenii frumoşi, sanătoşi la minte, suflet şi trup - cum sunt cei din tinereţea celui de faţă - din satul Turburea: "Se întreceau care să joace mai bine şi mai frumos mireasa care, antrenată bine fiind, i-a cam dat dânsa gata pe toţi, mai ales că bărbaţii erau şi aburiţi de alcool.” (p. 26) sau: "Se îmbrăca frumos, în costume populare sau rochii care-i veneau foarte bine pe corp. Vara purta pălărie pe cap şi nu pleca niciodată pe jos spre Corbeni". Da, aceştia erau oamenii locului. Oameni care trăiesc datorită rădăcinilor sănătoase, cu inteligenţa nativă specifică celor care sunt hărăziţi pe aceste meleaguri milenare, pline de mister!
Iată ce frumos descrie în versuri "O zi de vară în satele de la munte": "... Privesc pădurea vecină,/ Crengile i se înclină/ Şi picături mari de rouă/ Despică natura-n două!" sau "... Sunt cosaşi în Coasta Drăcii,/ Dau poloage ca berbecii -/ Că săteanul ştie bine/ Când la coasă se înfige./ În urcioare de pământ/ Îşi iau apă de băut,/ Că-n amiază pe arşiţă/ Apa e ca şi clocită!/ Vin femei şi copiliţe/ Şi strâng fânul în căpiţe,/ Mirosul proaspăt de fân/ Este cel mai bun parfum!" (p. 88-89)
În paginile sale, nu uită să ne amintească de eroismul şi jertfa sătenilor de la poalele Muntelui Ghiţu şi a românilor, în general: "Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului" (p. 48) - scrie în epitaful de pe Statuia Leul din capitală.
D-le Boştinaru, multe volume vă urez, alături de ani sănătoşi! Impresiile de călătorie, ca şi versurile sale cu un profund parfum al trecutului, merg la sufletul cititorului de pretutindeni!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
