"Despre oameni şi melci", la Cinematograful "Bucureşti"

Duminică, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Bucureşti” va fi difuzat filmul românesc „Despre oameni şi melci”. Regia îi aparţine lui Tudor Giurgiu, în rolurile principale fiind Monica Bârlădeanu şi Andi Vasluianu. Filmul are la bază o situaţie reală, de la ARO. Suntem în 1992, la Câmpulung Muscel. Fabrica de maşini ARO a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre cei 3.000 muncitori pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 îşi vor păstra locul de muncă. George Petrescu, liderul de sindicat (soţul Anei, tatăl lui Viorel), trăieşte cu o sumă modică lunară, la fel ca toţi ceilalţi muncitori din oraş. Neputând să doarmă, într-o noapte, vede o reclamă la televizor despre o bancă de spermă care plăteşte 50 dolari pentru fiecare donaţie. Aşa îi vine ideea nebunească de a salva fabrica şi locurile de muncă ale colegilor săi. Dacă 1.000 dintre muncitori îşi vând sperma timp de o săptămână, ar putea strânge suficienţi bani pentru a salva fabrica de la faliment. Aşa, ar putea să dea din nou drumul la producţie şi toată lumea ar avea din nou de lucru... Preţul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi. Biletele pot fi achizionate şi online, de pe platforma www.bilete.ro.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
