VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR: Gura păcătosului...

...Adevăr grăieşte! Primele două cuvinte sunt titlul unei cărticele de vreo 90 de pagini, publicate de ziaristul numărul unu al zonei, prin vechime, prolificitate şi popularitate, Doru Bobi de la Argeş Expres, următoarele două completează o vorbă veche şi-nţeleaptă, care se aplică şi la volumaşul în discuţie, culegere de întâmplări reale, cu umor şi noimă, mai ales de prin Corbeni şi Curtea de Argeş. O memorie perfectă, un condei ascuţit, un ochi vigilent – trei bune premise pentru a realiza o culegere delicioasă de snoave, unele „din popor”, altele „dintre politicieni”, dar şi argumente pentru a aduce la lansare mai toate personajele locale (din CdeA adică) prinse deja între coperte, cel mai adesea fără a li se dezvălui numele, dar şi mulţi dintre cei care deschid probabil zilnic ziarul cu oarece emoţii – „m-a luat azi în peniţă sau nu?”, personaje deci pentru volumul al doilea... Lansarea a fost un perfect indicator al puterii presei, „câinele de pază al democraţiei”, nu-i aşa?...

Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre o dublă revelaţie: multe dintre povestioare, dintre cele care nu au de a face cu politicieni (vreau să fiu precis, nu numai precaut), au ca protagonist un năvleg, un năvleg inteligent, îi alintă oxomoronic Doru Bobi, bazându-se mai ales pe vioiciunea de limbaj a unora dintre ei, „pălămidos” limbaj, recunoaşte autorul pe copertă; ei bine, aţi observat câte sinonime sau aproape sinonime ne pune limba română la dispoziţie pentru „năvleg”? Dicţionarul îi asociază doar „nătâng”, „bădăran”, „necioplit”, fără a conţine măcar sugestivul regionalism „pucăr”, folosit din plin prin părţile noastre. Se adaugă însă: „nătărău”, „neghiob”, „nătăfleţ”, „netot”, „nătâng”, „idiot”, „prost”, „prostovan” (cu varianta trovărăşească „prostănac”), „tâmpit”, „cretin”, „imbecil”, „nerod”, „stupid”, „tolomac”, „bleg”, „tont”, „găgăuţă” , „tembel” (am trecut de 20, probabil că mai ştiţi şi dumneavoastră altele), după care apar locuţiunile, figurile de stil: „cap sec”, „cap pătrat”, „lovit cu leuca”, „dus/venit cu pluta”, „sărac cu duhul”, „prost de bubuie” – şi tot aşa, după fantezia celui care vorbeşte sau scrie. Încercaţi o listă de cuvinte care numesc un om inteligent... Greu de umplut un rând. Habar n-am – şi nici nu dau cu presupusul – care e explicaţia. (Trebuie să aibă legătură cu motivul pentru care, caz oarecum similar, diavolul are în limba română o mulţime de nume, unele dintre ele prietenoase – drac, demon, satana, necuratul, talpa iadului, belzebut, naiba, tartor, încornoratul, scaraoţchi, sarsailă, dar şi michiduţă, aghiuţă şi vor mai fi fiind şi altele, unele cu majusculă, ptiu, piei, drace!)

O altă observaţie-revelaţie, iarăşi nu numai foarte serioasă, ci şi bine documentată, ţinând seama că Doru Bobi a luat totul din „realitatea reală”, deci, pe total, avem o cercetare sociologică veritabilă (pe internet se poate desena aici un zâmbet): ce multe şi ce sugestive sunt poreclele, la sat, unde oamenii se cunosc bine şi se etichetează definitiv şi sugestiv, o „scrisoare de recomandare” dintr-un cuvânt-două. Am făcut un mic glosar pe Gura păcătosului, dacă mi-a scăpat ceva, adăugaţi: Profetul, Sculă, Savantul, Mafalda, Apocalipsa, Haplea, Ciufutul, Tencuială, Brici polonez, Nae al lu’ Făcăleţ, Jimmy, popa Balamuc, Muscă, Hodinel, Relu-Purcelu, Mierloi, Anica lu’ Goarnă, Văduva, Aspirină, Puturosu, Pişpirică, Afaceristu’, Sovietica, Mertic, Argint viu, Prăzică, Tilică Tocilaru, Margot, Laie – plus nume precum Roma, Siracuza etc.

Cea mai bună frază de încheiere, tot din carte, de la pagina 36, unde zice Doru Bobi, de peste deal de Humuleşti: „Şi uite-aşa, cu bune şi rele, trece viaţa noastră, ca o părere: râdem unii de alţii şi dracul de toţi!”...

fShare

Tweet