Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 03:04

Concertul nr. 1 pentru pian, al lui Franz Liszt, la Filarmonica Piteşti

Filarmonica organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Franz Liszt şi Wolfgang Amadeus Mozart. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Constantin Adrian Grigore, participă, ca solist, pianistul Răzvan Dragnea, care va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major de Franz Liszt. În partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 36 în Do major, "Linz" de W.A. Mozart.
După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Adrian Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi ca Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Viena şi Varşovia. A susţinut concerte cu orchestre studenţeşti ale U.N.M.B., dar şi ale formaţiilor muzicale de gen: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Teatrului „Nae Leonard” din Galaţi, filarmonicile din Râmnicu Vâlcea, Craiova, Piteşti, Orchestra Naţională a Republicii Moldova, Filarmonica din Kielce şi Orchestra de cameră R-20 din Wroclaw, ambele din Polonia. De asemenea, a dirijat Bucharest Symphonic Pops, la concertul susţinut, la Bucureşti, de Al Bano şi Montserrat Caballe.
Pianistul Răzvan Dragnea este licenţiat în arte şi absolvent de master şi doctorat la Universitatea de Muzică Bucureşti. Este laureat al unor concursuri de interpretare muzicală/instrumentală din ţară şi din străinătate: Portugalia, Africa de Sud şi China. Din 1990 a efectuat turnee în Africa de Sud, Japonia, Ungaria, Germania, Franţa, Italia şi Portugalia. A debutat sub bagheta marelui dirijor Iosif Conta. A concertat cu filarmonicile din ţară alături de dirijorii Horia Andreescu, Petre Sbârcea, Vlad Conta, Ilarion Ionescu-Galaţi, Radu Postăvaru, Tiberiu Soare, Alexandru Ganea, Cristian Oroşanu ş.a. A absolvit, în cadrul unei burse, un curs de măiestrie la Stuttgart. Din repertoriul său fac parte compoziţiile lui Prokofiev, Liszt, Ceaikovski, Rachmaninov, Ravel, Strauss, Chopin sau Beethoven. Cei doi artişti au mai fost prezenţi la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It