La curtea lui Urmuz - Pământul plat ca o… portocală albastră
Mic copil Urmuz al nostru... deşi, probabil că alăturarea lui la ideea din titlu nu e potrivită, el era serios atunci când inventa „lumi în dungă”, ştia carte, ştia probabil şi multe lucruri care nu se găsesc neapărat în cărţi. Dacă „secta” celor care cred că Pământul este altfel decât o sferă (cam turtită, cu mici denivelări, dar astea-s detalii) chiar crede că aşa este, că fotografiile NASA sunt trucate (aşa zice presa că zic „platologii”), atunci am o mare problemă. Cum este posibil să crezi aşa ceva?! Dacă însă totul e o mare comedie, cu accent pe ce silabă doriţi, un mare şou, că aşa e mai modern a spune (dar se scrie show), atunci, jos pălăria! E un show de succes planetar - a ajuns şi pe la noi, văd reportaje în ziare de la un „simpozion” de profil organizat la Cluj. Unul dintre reportaje e însoţit şi de o imagine „netrucată” a Pământului, plat, desigur. O tipsie circulară, cam zdrenţuită pe contur, cu planiglobul proiectat pe ea - mărginit de ce? cât de groasă? cu ce pe „partea cealaltă”? Întrebări copilăreşti care, singure, pot justifica ducerea degetului la tâmplă, într-un gest psihiatro-jignitor... Dacă mai credem şi faptul că, se spune, există politicieni, tineri salvatori de ţară desigur, care cred în Pământul plat, atunci gestul cu degetul la tâmplă capătă urgenţă - şi nu mai e deloc jignitor, devine atitudine politică.
Dar, aduc două circumstanţe atenuante, care pot fi chiar argumente în favoarea platologilor - după care o să-i dau pe mâna lui... Aethicus Histricus, un daco-român de-al nostru, de prin secolul al cincilea, care la anii 461-465, deci cu 1057 de ani înaintea lui Magellan, a... înconjurat Pământul, demonstrând că e altfel decât plat!
Revin imediat la Aethicus, pentru că nu consum prea multe vorbe cu promisele argumente pro. Primul este mai mult o glumă - trimiterea la volumul „Laus Ptolemaei” al lui Nichita Stănescu, din 1968. Laudă adică lui Ptolemeu, „cel mai puternic/ şi cel mai învăţat”, „duşmanul raţiunii,/ pentru că raţiunea nu se poate vedea/ cu ochii”. „Când s-a născut Ptolemeu/ pământul nu era în nici un fel,/ când a murit/ pământul era drept ca palma”. Şi aşa mai departe - dar nu la faptul că „cercul e o idee a mediocrităţii, iar calota sferică e o burghezie a sferei” cred că se gândesc, dacă se gândesc, platologii.
Al doilea argument este tot o exagerare, de data asta, matematică: văzut din dimensiunea a patra, e posibil ca sfera-pământ să pară plată... Aici nu mai e de joacă. Dacă platologii se uită la noi din dimensiunea a patra, sau mai de „sus”, atunci chiar că avem o problemă, noi care credem că Pământul e aşa cum se vede că este. Se sparie gândul, mă opresc şi revin la Aethicus.
Găsiţi detalii, de exemplu, la https://carterara.wordpress.com/tag/aethicus-histricus sau, şi mai bine, în impresionantele scrieri ale seniorului culturii româneşti, Mihail Diaconescu, de exemplu, în „Istoria literaturii dacoromane”, Ed. Fundaţiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, Bucureşti, 2013.
Ocolul Pământului, la mijlocul secolului al cincilea, de către un negustor învăţat, născut la Histria, în Dacia Pontică, cu operă literară şi geografică celebră, „Cosmographia”, aproape necunoscut la noi, în timp ce despre Magellan se învaţă la şcoală!... (Dar, la ce-i foloseşte asta lui Magellan, platologii îl cred probabil şi pe el o ficţiune NASA...). A mai lăsat Aethicus şi un alfabet misterios, foarte probabil cu rădăcini dacice - discuţii şi referinţe în plus, în cartea seniorului Mihail Diaconescu.
Pe scurt - pelican sau babiţă, nu contează, Pământul tot o portocală albastră rămâne!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
