TABLETĂ DE SCRIITOR - IMAGINEA ÎNSORITĂ A TINEREŢII

În tinereţe, el se bucura de-o iubire copleşitoare. Sufletul şi l-a dăruit unei fiinţe suave, cu ochii verzi şi strălucitori, mlădie ca o trestie, cu vocea ca un cântec de privighetoare. I se părea că ea este iubita ideală, ca o imagine superlativă a destinului său de poet. Şi tot ceea ce făcea, tot ceea ce scria, cărţile şi împlinirile lui îi erau dedicate doar ei. Numai că iubirea această prelungită, bazată doar pe speranţă, poate deveni uneori obişnuită, prea multa aşteptare nu va creşte mereu în intensitate; la un moment dat, intervine saturaţia, dorinţa de varietate, tendinţa de schimbare în sufletul celui îndrăgostit, în alunecarea vieţii unui mare poet, care se dedicase femeii mult râvnite şi de alţii, pentru frumuseţea ei, într-atât încât iubitul din tinereţe părea acum un curtezan obosit. Când a înţeles acest adevăr, abia sugerat de lenta ei îndepărtare, faţă de meandrele fericirii de odinioară, el şi-a dat seama că va fi perdant. A fost generos şi a iertat-o, purtând în sufletul său doar imaginea însorită de la început.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
