La curtea lui Urmuz - Poveşti corecte politic
Titlul complet este "Poveşti corecte politic de adormit copiii" şi are şi un supra-titlu, "O întâlnire scandaloasă între Albă-ca-Zăpada-Neagră şi Rudolf, renul hiperdezvoltat nazal". Este vorba despre o carte a umoristului american James Finn Garner, apărută în engleză în 1994, 1995 şi în româneşte, la Editura Humanitas, în 2005, 2019 - o carte de succes, judecând după repetatele ediţii. Cartea este recomandată pe coperta a patra de un citat din Radu Paraschivescu ("Corectitudinea politică este acea boală cu transmitere mintală care desfiinţează diferenţa şi pune în locul ei mediocritatea călduţă") şi de un text editorial din care reiau doar o frază: "[Aceasta] e o carte veselă despre o tristeţe iscată, ca în atâtea rânduri ale istoriei, de răul pe care-l fac oamenii pretinzând că fac bine".
De fapt, chestiunea este ceva mai complicată. Da, se spune că totul a început de la intenţia bună a eliminării discriminării (verbale), cândva, prin secolul al XIX-lea, în Statele Unite, dar de atunci şi până acum s-au întâmplat lucruri de tot râsul şi de tot plânsul. Reiau de pe internet, unde multe alte detalii pot fi găsite, câteva gânduri ale scriitorului englez Theodore Dalrymple: "Corectitudinea politică este ca propaganda comunistă. În studiile mele asupra societăţilor comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge şi de a informa, ci de a umili. Prin urmare, cu cât aceasta corespunde mai puţin cu realitatea, cu atât este mai bine. Atunci când oamenii sunt forţaţi să rămână tăcuţi când li se spun minciunile cele mai evidente sau, chiar mai rău, atunci când sunt forţaţi să repete aceste minciuni, ei îşi pierd pentru totdeauna simţul probităţii. A consimţi la minciunile evidente înseamnă să cooperezi cu răul şi, într-un fel, să devii tu însuţi rău. Astfel, atitudinea de a te opune şi a rezista este erodată şi chiar distrusă. O societate de mincinoşi emasculaţi este uşor de controlat. Cred că dacă examinaţi corectitudinea politică, are acelaşi efect, ceea ce se şi intenţionează".
Iar aberaţiile motivate de corectitudinea politică sunt nenumărate. Cărţi clasice rescrise, filme vechi cu sunetul "bipuit", tablouri cu titlul schimbat, crucile bisericilor şterse de pe reclame comerciale, apelativele "Domn, Doamnă" interzise (s-a propus asta până şi în Parlamentul European!), cuvântul "gunoier" înlocuit cu "sanitation engineer", şi câte altele. Un număr enorm de exemple, unele aduse din condei de autor, se găsesc în cartea anunţată la început (totuşi, deloc veselă cartea, după câteva pagini ţi se apleacă, chiar dacă subiectul este suculent şi este tratat ingenios): pitic = persoană dezavantajată vertical, orb = entitate cu deficit optic, tăietor de lemne = tehnician de combustibil lemnos (nu este lăsat să-l lovească pe lup, pentru a i-o scoate pe bunicuţă din stomac, aceasta iese singură şi-i taie ea capul TCL, iar "după această grea încercare, Scufiţa Roşie, Bunicuţa şi lupul se simţiră uniţi de un anume sentiment al cauzei comune"). Şi tot aşa, douăzeci şi şase de basme clasice, inclusiv "Persoana adormită de o frumuseţe peste medie" ("Frumoasa adormită" de fraţii Grimm).
Problema este că noi, românii, am cam rămas în urma lumii. În expoziţii avem "Ţiganca de la Ghergani" de Grigorescu, Ion Budai Deleanu este încă lăudat pentru... nici nu-mi vine să scriu numele (propun "Rrrromiada"), în galantare încă găsim "muşchi ţigănesc", Babele din Bucegi continuă să fie "babe", Moş Crăciun... Ar fi vremea să rescriem şi noi corect politic nişte basme - începând cu o anume poveste de Creangă...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
